Revenirea apetitului pentru risc din marile piețe financiare, a permis aprecierea monedelor de la marginea zonei euro, inclusiv a leului. Miercurea aceasta, cursul monedei unice a coborât de la 5,0625 la 5,0553 lei, față de 5,0730 lei, la jumătatea săptămânii trecute. Tendința de apreciere a leului a fost dată din Asia, unde cotațiile euro au atins un minim de 5,035 lei, iar tranzacțiile din piața locală se realizau în culoarul 5,053 – 5,06 lei. Poziția leului rămâne este una fragilă, având în vedere faptul că la Palatul Victoria se află un guvern interimar, iar deficitele gemene, bugetar și de cont curent se află la cote nesustenabile. Conform datelor prezentate de Ministerul Finanțelor, deficitul bugetar s-a redus în primele patru luni din 2025 la 2,95% din PIB, față de 3,25% din PIB în perioada similară a anului trecut. Nivelul lichidității din piața monetară s-a echilibrat, după operațiunea de tip repo de la începutul săptămânii, prin intermediul căreia BNR a împrumutat băncile comerciale cu 13,5 miliarde lei, la o dobândă de 6,5%. Măsura a avut ca rezultat scăderea indicilor ROBOR, de la 7,29 la 7,10% în cazul celui la 3 luni, de la 7,39 la 7,23% în cazul celui la 6 luni, respectiv de la 7,44 la 7,31% a celui la 12 luni. Miercurea aceasta, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 7,15%, față de 5,90% în data de 2 mai. Cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 7,24%, comparativ cu 5,99% la începutul acestei luni, iar cel la 12 luni a crescut de la 7,34 la 7,35%. Atenuarea tensiunilor comerciale dintre Statele Unite și Uniunea Europeană, după ce președintele Trump a anunțat o amânare a impunerii unor taxe de 50% la importurile din bătrânul continent a avut ca efect aprecierea monedei unice. De la un minim de 1,1149 dolari, la începutul săptămânii trecute, euro a crescut luni la 1,1419 dolari, pentru ca miercurea aceasta să fluctueze între 1,1296 și 1,1345 dolari. Miercurea aceasta, media francului elvețian a scăzut la 5,3938 lei, față de 5,4280 lei, la jumătatea săptămânii trecute. Lira sterlină a avut o evoluție ascendentă și a urcat marțea aceasta la 6,0415 lei, dar a coborât a doua zi la 6,0261 lei. După scăderea de marți la 472,9221 lei, prețul gramului de aur a crescut la 476,5712 lei, valoare comparabilă cu cea de la jumătatea săptămânii trecute. Aprecierea s-a datorat majorării cotațiilor metalului galben în piețele specializate la 3.291 – 3.327 dolari/uncie. Media monedelor din regiune s-a apreciat miercuri la 4,2447 zloți/euro, respectiv 403,38 forinți/euro, după scăderile suferite la începutul săptămânii. În așteptarea aprobării proiectului legislativ Genius Act, prima reglementare federală a activelor digitale (stablecoin) în Statele Unite, bitcoin a atins joia trecută nou record de 111.862 dolari și a impulsionat creșterile și în cazul celorlalte monede digitale. Următoarele zile au fost caracterizate de consolidare bitcoin în jurul pragului de 108.000 dolari, pe fondul creșterii investițiilor în ETF-uri care urmăresc evoluția criptomonedei. Miercurea aceasta, bitcoin fluctua între 108.394 și 109.302 dolari iar ethereum se mișca între 2.626 și 2.679 dolari.

Citeste pe larg

 Echipele decampanie electorală au fost astăzi prezebte la întâlniri cu cetăţenii atât în municipiul Giurgiu cât şi în localităţile Daia şi Frăteşti. Candidaţii PNL la alaegerile parlamentare au discutat despre proiectele strategice pentru România, care conturează planul său pentru o țară mai stabilă și mai prosperă. Liberalii spun că au întâlnit oameni receptivi, dornici să înțeleagă mai bine direcțiile propuse și pregătiți să susțină o guvernare axată pe bunăstarea și dezvoltarea fiecărui cetățean. Libralii sunt zi de zi printre cetățeni, dialoghează cu ei și schimbă împreună cu ei fața județului în bine. Gabriela Horga candidat PNL la Senatul României „La invitația primarului Pană Gabriel, am participat astăzi la o întâlnire cu locuitorii din Frătești, alături de candidații PNL pentru Parlament și președintele CJ Giurgiu, Toma Petcu. Când am candidat prima dată pentru Parlament, acum patru ani de zile, eram hotărâtă să contribui la schimbarea în bine a județului, împreună cu colegii din echipa PNL Giurgiu. Reacțiile cetățenilor ne arată că suntem pe drumul cel bun, dar mai avem destule de făcut. Candidez pentru #Senatul României din partea PNL Giurgiu și voi acționa cu aceeași determinare ca în primul mandat, când am avut 52 de legi votate dintre propunerile mele. Gabriel Pană este un primar pragmatic și foarte harnic, care în ultimii patru ani a încercat să recupereze ceea ce nu se făcuse înainte de mandatul său, cu multe proiecte pentru care este nevoie de cofinanțare. Primul proiect pe care îl voi propune după ce voi fi aleasă în Senatul României va fi înființarea unui fond de cofinanțare pentru primarii care atrag fonduri europene. Gabriel Pană și echipa liberală de consilieri au ce să le spună consătenilor despre schimbările în bine din comună: modernizarea unor drumuri de interes local, reabilitarea și modernizarea școlii din Frătești, a grădiniței din Cetatea, a dispensarului din Frătești. 344 de copii de școala gimnazială beneficiază de programul ”Masă Sănătoasă”. Dezvoltarea acestei comunități va continua cu sprijinul echipei PNL Giurgiu. Președintele PNL Giurgiu, Dan Motreanu, președintele CJ, Toma Petcu, parlamentarii liberali, toți suntem deplin dedicați proiectelor pentru întregul județ și pentru fiecare localitate”. CMF: 11240002

Citeste pe larg

Ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că cele două săptămâni de vacanță se vor recupera în ianuarie, cu prezență fizică, între 3-14 pentru elevii de gimnaziu și liceu și între 10-14 pentru cei din ciclul primar, care ar fi avut oricum o săptămâna de vacanță în octombrie. „CeleCiteste pe larg