Conflictul din Ucraina a demonstrat că în relațiile țărilor Alianței Nord-Atlantice cu Rusia nu există unitate de poziții, scrie publicația britanică The Sunday Times, relatează Gazeta.ru. Conform articolului, statele membre NATO s-au împărțit în trei tabere. În prima s-au regrupat așa-numiții ”ulii”, unde pot fi incluse țările care auCiteste pe larg

Fostul șef al serviciului israelian de informații ”Nativ”, Yakov Kedmi, a declarat că ordinele pe care militarii ruși participanți la operațiunea specială de pe teritoriul Ucrainei le primesc, au suferit schimbări radicale, relatează Moskovski komsomoleț. ”Astăzi, ordinele date militarilor ruși sunt de a nimici armata ucraineană”, a afirmat expertul. KedmiCiteste pe larg

Pe lista represaliilor au fost incluși preoți, primari, lucrători ai judecătoriilor, jandarmi, poștași cât și țărani mai înstăriți. Au fost împărțiți în două categorii: cei deportați pentru cinci ani și cei deportați pentru 20 de ani. Cei incluși în a doua Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

În Rusia, până la sfârșitul anului 2022, 12 unități și subunități militare vor fi formate în Districtul Militar de Vest (ZVO) din cauza noilor amenințări, a declarat ministrul Apărării, Serghei Șoigu, transmite RIA Novosti. Potrivit ministrului, situația în direcția strategică vestică se caracterizează printr-o creștere a amenințărilor militare în apropiereaCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu 📣Din cauza majorărilor de carburant din ultima perioada, dar și a creșterii altor costuri, Camera Taximetristilor din Judetul Giurgiu a propus majorarea tarifului maximal de distanta cu 1 leu, ajungandu-se la valoarea de 4 lei/km. 🤝Din dorinta municipalitatii de a de a veni in sprijinul populatiei, avandCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu 📣Din cauza majorărilor de carburant din ultima perioada, dar și a creșterii altor costuri, Camera Taximetristilor din Judetul Giurgiu a propus majorarea tarifului maximal de distanta cu 1 leu, ajungandu-se la valoarea de 4 lei/km. 🤝Din dorinta municipalitatii de a de a veni in sprijinul populatiei, avandCiteste pe larg

Timp de 30 de ani, România a fost, pe lângă sclava licuricilor americani sau verișorul mai sărac al Uniunii Europene, și soția înșelată mereu de playboy-ul regimentului pe nume UDMR. În foarte multe țări din Uniunea Europeană, etniile sunt respectate, dar niciodată reprezentanții lor politici nu au primit atâtea privilegiiCiteste pe larg

Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt în Bucureşti – 93 şi în judeţele Cluj – 40, Braşov (25), Ilfov (22) şi Maramureş (20), a informat, duminică, Ministerul Sănătăţii. Conform ultimei raportări, nu există cazuri noi în judeţele Buzău, Covasna, Gorj, Ialomiţa şiCiteste pe larg

Venituri de – un milion de lei pe zi – din parcări! Punem la lucru una din cele mai de preț resurse de care dispune Bucureștiul, dar nevalorificată până acum: locurile de parcare. Obiectivul: Un milion de lei/zi – ca sursă de venituri din utilizarea parcărilor din București. _____ ÎnCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR DEDICATE ZILEI DE LUNI, 09 Mai 2022 – „ZIUA EUROPEI, ZIUA PROCLAMĂRII INDEPENDENŢEI, ZIUA VICTORIEI” 📃Locul desfăşurării evenimentelor: Parcul Alei – Monumentul Eroilor căzuţi în Războiul pentru Independenţă ⏰Ora: … ➡️ 10.00 – 10.05 – Primirea oficialităţilor cu marşul de întâmpinare; ➡️ 10.05 – 10.10Citeste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR DEDICATE ZILEI DE LUNI, 09 Mai 2022 – „ZIUA EUROPEI, ZIUA PROCLAMĂRII INDEPENDENŢEI, ZIUA VICTORIEI” 📃Locul desfăşurării evenimentelor: Parcul Alei – Monumentul Eroilor căzuţi în Războiul pentru Independenţă ⏰Ora: … ➡️ 10.00 – 10.05 – Primirea oficialităţilor cu marşul de întâmpinare; ➡️ 10.05 – 10.10Citeste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu 🎊În cadrul manifestărilor dedicate Zilei municipiului Giurgiu, astăzi, la Ateneul „Nicolae Bălănescu” a fost organizată festivitatea de premiere a cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie. 🤝Premiile au fost acordate de primarul Adrian Anghelescu și administratorul public Ionel Muscalu. {„u0040context”:”https://schema.org”,”u0040type”:”SocialMediaPosting”,”dateCreated”:”2022-04-29T06:54:15-0700″,”dateModified”:”2022-04-29T06:54:15-0700″,”identifier”:”2112051132289764:9:0″,”url”:”https://www.facebook.com/112575278904036/photos/a.112660275562203/2112051132289764/?type=3″,”isPartOf”:”https://www.facebook.com/Primaria-Municipiului-Giurgiu-112575278904036/”,”headline”:”Primaria Municipiului… – Primaria Municipiului Giurgiu”,”interactionStatistic”:[{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”https://schema.org/CommentAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/LikeAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/ShareAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/FollowAction”,”userInteractionCount”:11542}],”commentCount”:0,”author”:{„u0040type”:”Organization”,”name”:”PrimariaCiteste pe larg