Fapt extrem de apreciat în toată lumea este faptul că Papa Francisc le-a mulţumit, sâmbătă, jurnaliştilor pentru că au contribuit la dezvăluirea scandalurilor de abuz sexual pe care Biserica Romano Catolică a încercat iniţial să le acopere, după cum relatează Reuters. Papa a elogiat ceea ce a numit „misiunea” jurnalismuluiCiteste pe larg

Romagaz a încheiat negocierile exclusive și a ajuns la un acord cu ExxonMobil România cu privire la termenii și condițiile pentru achiziția participației în proiectul Neptun Deep. Tranzacția ar putea să se finalizeze în primul trimestru al anului viitor. Când se va concretiza acordul Acordul se va concretiza după ceCiteste pe larg

Adrian Anghelescu 🇧🇬🇷🇴Întâlnire româno-bulgară între autoritățile locale și județene din Ruse și Giurgiu ➡️Primăria orașului Ruse a găzduit astăzi, 1 iulie, o întâlnire între primarul Pencho Milkov și primarul municipiului Giurgiu, conducerea Consililului Județean Giurgiu, reprezentată de doamna vicepreședinte Elisabeta Mihalcea, la care s-au alăturat prefectul și subprefectul de Ruse,Citeste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu este cu Лили Ганчева 🇧🇬🇷🇴Întâlnire româno-bulgară între autoritățile locale și județene din Ruse și Giurgiu ➡️Primăria orașului Ruse a găzduit astăzi, 1 iulie, o întâlnire între primarul Pencho Milkov, primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu, conducerea Consililului Județean Giurgiu, reprezentată de doamna vicepreședinte Elisabeta Mihalcea, la care s-auCiteste pe larg

Tribunalul Hunedoara i-a condamnat la închisoare pe Emese Turi şi pe Şandor Varga, cuplul acuzat de comiterea mai multor jafuri armate pe teritoriul României. Soarta cuplului româno-maghiar de asasini sângeroşi numit „Echipa morţii” şi „Bonnie şi Clyde ai Estului” VIDEO Crimă în zona O.M., Hunedoara. O tânără a fost ucisăCiteste pe larg