In timp ce demnitarii, salariații din învățământ și sănătate primiseră în avans majorările prevăzute de legea salarizării pentru anul 2022, militarii, polițiștii și penitenciariștii primesc aceleași drepturi cu o întârziere de 1 an și jumătate. Nu se întâmpla nici acum dacă sindicaliștii din Poliție și Penitenciare nu amenințau cu proteste. Toate acestea s-au petrecut având un guvern condus de un general.

De această majorare vor beneficia și cei care se pensionează începând cu luna iunie 2023, elementele salariale ale bazei de calcul al pensiei fiindu-le actualizate la nivelul datei pensionării, potrivit art. 28 din Legea nr. 223/2015, încă nemodificat de Pl x nr. 244/2023. Casele Sectoriale ar trebui să nu aplice regula instituită administrativ conform căreia ultima lună de activitate nu intră în baza de calcul.

După intrarea în vigoare a legii al cărei proiect se dezbate acum în Parlament, sub denumirea de PLx 244/2023, actualizarea primelor 5 luni din baza de calcul se va face în funcție de ICP-ul lunar(indicele de creștere a prețurilor)

Majorarea nu beneficiază niciunui militar pensionat înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 54 din 08 iunie 2023 din cauza discriminatoriei OUG nr. 59/2017, adoptate și neconstituțional, după cum se va dovedi prin decizia pe care CCR o tot amână, inexplicabil, de la începutul anului. 

Se mai lărgește cu încă un reper hăul dintre o pensie stabilită  dintr-o bază de calcul majorată potrivit OUG 54/2023 și o pensie stabilită înainte de anul 2018, anul aplicării primelor majorări de solde potrivit Legii nr. 153/2017.

Un alt reper de lărgire a hăului dintre pensiile stabilite înainte si după OUG 59/2017 este inclus în viitoarea reglementare a supraimpozitării pensiilor din Plx nr. 244/2023. Vor fi supraimpozitate doar veniturile primite ca pensie de cei pensionați înainte de 15 09 2017. NU sunt afectate de impozitare sau supraimpozitare veniturile nete din pensiile militare stabilite după 15 09 2017.

Citeste pe larg

Spre deosebire de cadrele militare, cadrele didactice au primit încă din anul 2022 ultima tranșă din majorarea prevăzută potrivit art. 38 din Legea nr. 153/2017, respectiv 1/4 din diferența dintre valoarea salariului de bază prevăzut în Anexa 1 pentru anul 2022 și valoarea avută în anul 2018.

Cadrele militare și polițiști, dar cred că mai sunt și alte categorii de bugetari,   nu au primit nici la această dată pătrimea prevăzută de lege pentru anul 2022 din cauza prorogărilor dispuse de guvernele Cîțu și următoarele.

Mă uitam ieri la o dezbatere pe o televiziune în care niște incitatori sugerau că  textul ordonanței date ieri de Guvern, pentru încheierea grevei cadrelor didactice, nu ar prevedea nicio majorare, pentru că nu vedeau ei, expres, suma de 1000 lei scrisă în conținutul ordonanței.

Nici realizatorii emisiunii nu au știut să explice majorarea de 1000 de lei pentru profesori. Majorarea rezultă din înlocuirea Anexei 1 din L  153/2017 cu Anexa 1 A  prin OUG nr. 53/01 06 2023, în care valorile prevăzute pentru 2022 au fost majorate cu 1000 lei, intrând deja în  majorările care vor fi reglementate în viitoarea lege a salarizării.

Anexa introdusă prin OUG nr. 53/20023

Anexa 1 di L 153/2017

Pentru deliciu, comparați coeficienții prevăzuți în leger pentru profesori, mai sus profesori cu funcții didactice, cu coeficienții de funcție ai generalilor din Armată.

Citeste pe larg

În susținerea activităților de protest anunțate, Federația „Solidaritatea Sanitară” continuă prezentarea analitică a problemelor și nedreptăților cu care se confruntă profesioniștii din sănătate. După ce anterior am prezentat problemele cu care se confruntă medicii, tema acestui comunicat o constituie asistentele medicale. Prezentarea generală Asistentele medicale reprezintă la ora actuală 40,55% din angajații sistemului public de sănătate. Cca. […]

Citeste pe larg

Am co-inițiat și susțin propunerea legislativă care prevede că salariile asistenților persoanelor cu handicap ar urma să fie plătite integral de la bugetul de stat, fără contribuția administrației locale. Beneficiarii au nevoie de această prevedere pentru a nu mai exista întârzieri la plata beneficiilor sociale, iar administrația locală are nevoie de modificare pentru susținerea cheltuielilor. […]

Citeste pe larg

Cadrul general pentru stabilirea salariilor minime la nivel european, cuprinse în Directiva privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, prevede: Crearea unui cadru procedural pentru a stabili și actualiza aceste salarii minime în conformitate cu un set de criterii clare, cel puțin o dată la doi ani (sau cel mult o dată la patru ani […]

Citeste pe larg

Un judecător din statul New York a ordonat oficialilor orașului să reangajeze și să restituie salariile celor peste 1.750 de angajați care și-au pierdut locul de muncă pentru că au refuzat vaccinul anticovid COVID, relatează Daily Mail. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Nu ni s-au “europenizat” veniturile și salariile.Nu ni s-au “europenizat” pensiile.Nu ni s-au “europenizat” serviciile medicale.Nu ni s-a “europenizat” asistență socială.Nu ni s-a “europenizat” nici sistemul de învățământ! S-au “europenizat” doar costurile și prețurile.Și acum ni se “europenizează” și gazele! Adică se vor lua de la noi și se vorCiteste pe larg

România trebuie să modifice Codul Muncii până la 1 august 2022, pentru că altfel riscă o procedură de infringement din partea Comisiei Europene. Angajatorii vor fi obligați să furnizeze, în scris, mai multe informații decât în prezent despre raporturile de muncă sau să scadă perioada de probă a angajaților. „SuntCiteste pe larg

O mare companie internațională caută zeci de angajați în România. Salariile depăşesc 11.000 de lei pe lună, iar locurile disponibile se ridică la 170. Marea companie intenționează să își dubleze businessul local în următorii ani. Compania elvețiană are deja 500 de angajați în țara noastră, însă vrea să își dublezeCiteste pe larg

Executivul a anunţat, vineri seara, că veniturile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu 5,1 mld. lei, iar cheltuielile bugetului se majorează, pe sold, cu 6,2 mld. lei. Ponderea deficitului bugetar pe 2021 se menţine la 7,13% din PIB, deşi deficitul (cash) creşte cu 1.105 mld. lei, până laCiteste pe larg

Florin Cîţu a afirmat că nimeni nu va avea de suferit şi vor fi alocate toate resursele necesare, la rectificarea bugetară. Reacţia a venit în contextul unei întrebări cu privire la imposibilitatea unui Guvern interimar de a efectua rectificarea bugetară. Cîţu a reamintit că anul trecut bugetul a fost făcutCiteste pe larg