Un europarlamentar naționalist bulgar ar fi făcut miercuri salutul nazist în hemiciclul Parlamentului European de la Strasbourg, după ce a vorbit în cadrul unei dezbateri despre statul de drept în Polonia și Ungaria, și ar putea fi sancționat de instituție, potrivit AFP. Angel DzhambazkiFoto: Wikipedia Urcând treptele care duc laCiteste pe larg

ISU Giurgiu 🤝 În ultimii doi ani, până și salutul a fost diferit. O simplă strângere de mână, pe care poate nici nu o apreciam la adevărata sa valoare, ne-a făcut să ne dăm seama cât este de important să fii înconjurat de prieteni cu care să poți interacționa într-unCiteste pe larg

Jandarmeria GiurgiuJandarmeria Română Vive la France! Este salutul pe care îl transmitem astăzi camarazilor noștri francezi, cu ocazia Zilei Naționale a Franței. Îi felicităm, mulțumindu-le, totoda…tă, pentru cooperarea, devenită tradiție, pe care Jandarmeria Română o are de mai bine de două decenii cu Jandarmeria Franceză. De-a lungul timpului, jandarmii româniCiteste pe larg