Firma Isco Invest SRL din Sectorul 5 București, fondată în aprilie acest an, a încheiat, The post Cum se scurg banii din programul Anghel Saligny către clientela partidelor: o firmă fondată în aprilie de un fost vicepreședinte PSD CJ Giurgiu, contracte de peste 420.000 de euro pentru consultanță, prin încredințareCiteste pe larg

Mailurile conţin informaţii despre pregătiri în vederea unor conferinţe de presă referitoare la înăsprirea restricţiilor anti-pandemie, respectiv despre protestele de anul trecut în legătură cu interzicerea aproape totală a avorturilor. Potrivit unuia dintre emailurile publicate pe Telegram, Dworczyk sfătuieşte împotriva apelului la armată pentru a linişti manifestaţiile femeilor faţă deCiteste pe larg

Munţi de gunoaie depozitate direct pe pământ, sub cerul liber, din care se scurgea un lichid maroniu urât mirositor au fost filmaţi chiar de către şeful GNM în timp controlui care a avut loc în acest weekend.  În loc să fie depozitate în containere acoperite, special amenajate, deşeurile erau abandonateCiteste pe larg