Fapt extrem de apreciat în toată lumea este faptul că Papa Francisc le-a mulţumit, sâmbătă, jurnaliştilor pentru că au contribuit la dezvăluirea scandalurilor de abuz sexual pe care Biserica Romano Catolică a încercat iniţial să le acopere, după cum relatează Reuters. Papa a elogiat ceea ce a numit „misiunea” jurnalismuluiCiteste pe larg

Slobozia a intrat pe harta orașelor din România unde s-a înființat un Centru de Intervenție în Situații de Violență Sexuală. Acesta este al doilea centru din țară, primul fiind deschis acum câteva zile în București. La Slobozia, Centrul este înființat la Spitalul Județean de Urgență Cu ajutorul acestor centre, ceCiteste pe larg

Persoane care nu au fost încă identificate deranjează orele online înjurând sau postând fotografii sau filmuţele porno la liceul de arte plastice din Cluj-Napoca. Părinţii au depus din luna noiembrie a anului trecut plângeri la Poliţie. Li s-a transmis că şcoala şi cu compania Adservio se vor ocupa, dar problemaCiteste pe larg