Cod galben de averse torențiale și vânt, până aproape de miezul nopții – anunță, luni, reprezentanții ISU. Astăzi, până ora 23:00, în județul Giurgiu vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale în general de 50-70 km/h)Citeste pe larg

Referendumurile privind intrarea Republicii Populare Donețk (DNR) în componența Rusiei ca subiect al Federației se va desfășura în intervalul 23-27 septembrie, a anunțat Consiliul Popular al republicii. În aceeași perioadă va avea loc referendumul din Republica Populară Lungansk (LNR) și din regiunile Herson și Zaporojie, controlate de Armata Rusă, informeazăCiteste pe larg

Temperaturi extrem de mari față de cele obișnuite au fost înregistrate simultan la ambii poli ai Pământului. În unele zone din Antarctica s-au depistat valori termice cu peste 40 de grade Celsius mai ridicate față de cele normale, iar în unele zone din Arctica a fost cu 10 grade CelsiusCiteste pe larg

Cercetătorii de la spitalul Onze-Lieve-Vrouwziekenhuis (OLVZ) din Aalst (Belgia) au raportat cazul fără precedent al unei femei de 90 de ani care a murit în martie de Covid-19, după ce a fost infectată simultan cu două variante diferite, Alpha (britanică) şi Beta (sud-africană), un fenomen probabil „subestimat”, anunţă agenţia BelgaCiteste pe larg