Partidul Social Democrat susţine şi încurajează creşterea natalităţii şi a calităţii vieţii familiei cu copii. Astfel, potrivit Strategiei Ministerului Muncii, noile măsuri vizează: – Scăderea taxării muncii pentru familiile cu cel puțin doi copii, în funcție de nivelul veniturilor și în funcție de numărul copiilor, cu scopul creșterii veniturilor nete ale familiilor. Măsura deja funcționează, […]

Citeste pe larg

Persoanele cu venituri mai mici de 2.000 de lei vor primi și în 2024 ajutor pentru alimente și mese calde. Se acordă șase tranșe în valoare de câte 250 de lei. Programul a fost demarat în 2022 de Guvernul Nicolae Ciucă, în urma negocierilor purtate cu oficialii europeni de fostul ministrul al Investițiilor și Proiectelor […]

Articolul Dan Motreanu: România folosește fonduri europene pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Măsurile iniţiate şi susţinute de #PSD pentru sprijinirea categoriilor vulnerabile, într-un moment economic dificil, înseamnă #creşteri de venituri, la începutul acestui an. Astfel, din ianuarie, vor fi majorate pensii, salarii şi alocaţiile copiilor. „Principalele venituri care cresc la debutul lui #2023: – Salariul #minim – de la 2.550 de lei la 3.000 de lei (+17,6%), […]

Citeste pe larg

În ultimii 8 ani am desfășurat în jur de 150 de acțiuni în sprijinul întăririi identității românești din Transilvania, participând activ și semnificativ inclusiv la protestele împotriva politicii globaliste a plandemiei. Pe scurt, enumerăm: Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

PNL Giurgiu Maria Gabriela Horga, deputat: 📕 Sprijinirea elevilor defavorizați este una dintre preocupările guvernelor liberale. ✅ Camera Deputaților a aprobat, astăzi, ordonanța de urgență prin care peste 400.000 de copii au beneficiat, în 2020, de tichete pentru rechizite și vestimentație necesară frecventării școlii. Valoarea acestora se ridică la 27Citeste pe larg

Dumitru Beianu Deputatul Maria Gabriela Horga „Sprijinirea elevilor defavorizați este una dintre preocupările guvernelor liberale. ✅ Camera Deputaților a aprobat, astăzi, ordonanța de urgență prin care peste 400.000 de copii au beneficiat, în 2020, de tichete pentru rechizite și vestimentație necesară frecventării școlii. Valoarea acestora se ridică la 27 deCiteste pe larg

PNL GiurgiuAcasă Actualitate 500 de milioane de euro pentru sprijinirea Horeca! ActualitatePolitică 500 de milioane de euro pentru sprijinirea Horeca! De către admin – 16 aprilie 2021 0 20 Facebook Twitter Google+ Pinterest WhatsApp Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor de stat în valoare de 500 de… jurnalgiurgiuvean.ro 500Citeste pe larg

PNL Giurgiu Maria Gabriela Horga, deputat: Fac demersuri pentru sprijinirea firmelor din domeniul HORECA, în contextul provocat de pandemia COVID- 19. Am avut o întâlnire cu mai mulți administratori ai unor firme din acest domeniu din județul Giurgiu. Am depus în Parlament mai multe amendamente menite să ajute industria HORECA.Citeste pe larg

PLUS Giurgiu Sprijinirea luptei împotriva corupției rămâne un obiectiv-cheie al USR PLUS, asumat și în cadrul coaliției de guvernare. Stelian Ion, ministrul Justiției, a reafirmat susținerea sa pentru activitatea DNA. „Vrem să punem capăt definitiv perioadei în care DNA şi procurorii anticorupţie au fost ţinte permanente ale celor care auCiteste pe larg