In procedura contenciosului constitutional nu este reglementata procedura interventiei celor care au un interes in dosarele care se dezbat pentru admiterea sau respingerea unor exceptii sau obiectiuni de neconsttitutionalitate.
Sunt acceptate doar puncte de vedere formulate de presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, de Guvern sau de Avocatul Poporului.
Totusi, au fost cazuri in care CCR a raspuns in motivarile date si unor puncte de vedere venite din partea altor subiecti decat cei mentionati mai sus. Astfel de puncte de vedere sunt denumite amici curiae-prieteni ai curtii, care doresc sa aduca informatii pretioase in rezolvarea contenciosului constitutional.

 

Citeste pe larg

Viorel Rotaru este un primar activ și dedicat, punând nevoile comunității din #Băneasa în centrul activităților sale. La alegerile locale din 9 iunie, a obținut cel de-al patrulea mandat, cetățenii acordându-i un vot copleșitor, cel mai convigător semn al încrederii. Și vizita de astăzi din Băneasa ne-a arătat că oamenii…

The post Maria Gabriela Horga: ”Viorel Rotaru beneficiază de sprijinul echipei PNL Giurgiu și de cel al președintelui CJ Giurgiu.” appeared first on Informatia de Giurgiu.

Citeste pe larg

Începând cu 1 ianuarie 2025, cardurile sociale pentru voucherele de alimente vor fi alimentate cu 125 de lei o dată la șase luni, conform noilor reglementări introduse de Ministerul Muncii. Aceste măsuri fac parte din programul „Sprijin pentru România”, care va continua până în 2027, dar cu ajustări semnificative în ceea ce privește frecvența și […]

Articolul Vouchere pentru alimente 2025: Modificări majore în sprijinul social apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Conform Legii nr. 168 din 2017, ziua de 10 octombrie este dedicată celebrării produselor agroalimentare românești. În acest context, Direcția Agricolă Giurgiu, sub coordonarea doamnei Petra Ochișor, organizează o serie de evenimente pentru a marca această ocazie importantă. Evenimentul central al zilei va fi organizat în Piața Volantă din centrul orașului, unde se așteaptă participarea […]

Articolul Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești celebrată la Giurgiu cu sprijinul producătorilor locali apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Inundaţiile din Galaţi şi Vaslui au lăsat în urmă comunităţi devastate şi au distrus agoniseala de-o viaţă a mii de familii care au nevoie urgent de ajutorul nostru! OFSD şi TSD Giurgiu doresc să vină în sprijinul românilor loviţi de dezastru şi, împreună cu toţi cei care vor să dea o mână de ajutor, vor […]

Citeste pe larg

Primarul comunei Vărăști,  din județul Giurgiu, Adrian Radu Măhălean,are toate motivele de a fi bucuros, nu numai pentru reușita în alegeri, ci și pentru noul obiectiv ce se află în faza de finalizare, în localitatea pe care o gestionează… „După trei ani de așteptare și promisiuni făcute de către conducerea județeană PSD Giurgiu, ieri 20.06.2024, a […]

Articolul Primarul comunei Vărăști mulțumește conducerii PNL Giurgiu pentru sprijinul primit de a continua lucrările la noua sală de sport a localității! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Primarul comunei Vărăști,  din județul Giurgiu, Adrian Radu Măhălean,are toate motivele de a fi bucuros, nu numai pentru reușita în alegeri, ci și pentru noul obiectiv ce se află în faza de finalizare, în localitatea pe care o gestionează… „După trei ani de așteptare și promisiuni făcute de către conducerea județeană PSD Giurgiu, ieri 20.06.2024, a […]

Articolul Primarul comunei Vărăști mulțumește conducerii PNL Giurgiu pentru sprijinul primit de a continua lucrările la noua sală de sport a localității! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Senatorul Toma Petcu, candidatul PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Giurgiu, a anunţat că trei primari giurgiuveni au semnat contractele de finanțare pentru proiectele pe care le-au depus pentru Programul Național de Investiții Anghel Saligny. „Astăzi, în prezența ministrului Dezvoltării, liberalul Adrian Veștea, primarul comunei Malu – Mirel Jantea, Dumitru Iordache- primarul de la Călugăreni și […]

Citeste pe larg

Comisia Europeană va lua măsuri pentru sprijinirea fermierilor europeni în cazul creșterii importurilor la anumite produse din Ucraina, potrivit acordului dintre Consiliul UE și Parlamentul European privind prelungirea cu un an a liberalizării comerțului dintre Uniunea Europeană și Ucraina. După ce Parlamentul European a aprobat amendamentele în sprijinul fermierilor, pe care le-am depus, împreună cu […]

Citeste pe larg

Guvernul, condus de preşedintele social-democrat Marcel Ciolacu, a promovat şi continuă să susţină măsura subvenţionării, timp de 1 an, a salariului pe care firmele îl plătesc tinerilor angajaţi, respectiv 2.250 de lei, lunar. Este un sprijin important şi cu atât mai semnificativ cu cât angajamentul asumat de premierul Ciolacu este ca numărul tinerilor pregătiți pentru […]

Citeste pe larg

Guvernul, condus de preşedintele social-democrat Marcel Ciolacu, a promovat şi continuă să susţină măsura #subvenţionării, timp de 1 an, a salariului pe care firmele îl plătesc tinerilor angajaţi, respectiv 2.250 de lei, lunar. Este un sprijin important şi cu atât mai semnificativ cu cât angajamentul asumat de premierul Ciolacu este ca numărul tinerilor pregătiți pentru […]

Articolul Cristina Elena DINU: „PSD – în sprijinul tinerilor şi al angajatorilor!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

„În prezent, multe dintre #alimentele de bază ajung să se vândă cu un preț mai mult decât dublul față de costul de producție. Adică, un produs care e fabricat cu 10 lei ajunge să se vândă pe raft cu 22 de lei! Guvernul Ciolacu vine în sprijinul #românilor, în special al celor cu venituri medii […]

Citeste pe larg