Aprecierea dolarului din ultimele zile s-a reflectat în evoluția monedelor de la marginea zonei euro, care au pierdut teren față de cea unică. Creșterea euro față de moneda națională a fost de mai mică amploarea decât a altor valute. Cursul a urcat de la 5,0861 la 5,0865 lei, evoluție la care a contribuit culoarul foarte îngust de tranzacționare, 5,084 – 5,087 lei. Stabilitatea cursului se reflectă și în prognozele analiștilor care văd pentru sfârșitul anului o medie de 5,09 – 5,1 lei/euro. La această evoluție contribuie și nivelul sustenabil al rezervei valutare a BNR care se situa la sfârșitul lui octombrie la 65,347 miliarde euro, față de 65,015 miliarde euro la 30 septembrie. Aprecierea metalului galben au ridicat valoarea rezervelor internaţionale (valute plus aur) la 76,885 miliarde euro. Sondajul efectuat de CFA România în septembrie anticipa o apreciere a euro pentru orizontul de 6 luni 5,1216 lei, respectiv la 5,1841 lei pentru orizontul de 12 luni. Indicii ROBOR și-au continuat marțea aceasta tendința modestă dar constantă de scădere spre pragul de 6%. Cel la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a coborât de la 6,34 la 6,33%, față de 5,92% la începutul anului. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 6,48% față de 5,97% la începutul lui 2025, iar cel la 12 luni a alunecat de la 6,68 la 6,67%, comparativ cu 6,02% în primele zile din acest an. Status quo-ul pentru o perioadă de un an în relațiile comerciale dintre Statele Unite și China, în urma întâlnirii dintre președinții Donald Trump şi Xi Jinping și posibilitatea ca Rezerva Federală să încetinească ritmul de scădere a dobânzilor, după două reduceri consecutive de câte un sfert de punct procentual, au oferit avânt monedei americane. Euro a scăzut marți la 1,1477 – 1,1534 dolari, la valori comparabile cu cele de la sfârșitul iulie. În piața locală, cursul monedei americane a urcat de la 4,4167 la 4,4207 lei, față de 4,3684 lei, la începutul săptămânii trecute. Revenirea monedei elvețiene peste pragul de 0,93 franci/euro a coborât cursul acesteia la 5,4685 lei față de 5,4925 lei, în urmă cu o săptămână. O evoluție asemănătoare a avut și lira sterlină, care scăzut marțea aceasta de la 5,7988 la 5,7811 lei, comparativ cu 5,8295 lei, la începutul săptămânii trecute. Scăderea metalului galben la 3.966,20 – 4.006,70 dolari/uncie a fost compensată de aprecierea monedei americane, astfel că prețul gramului de aur a coborât modest de la 567,6303 lei la 567,2841 lei, față de maximul de 606,5699 lei atins în 17 octombrie. Media monedelor din regiune se deprecia față de euro la 4,2575 zloți, respectiv 388,37 forinți. Performanța bitcoin s-a înrăutățit în perioada care a urmat atingerii maximului istoric de 125.689 dolari, la începutul lunii trecute, care a adus un val de ieșiri din fondurile ETF pe bitcoin sau ethereum. Scăderea este cauzată, în principal, de aprecierea monedei americane, și a fost accentuată marțea aceasta de vânzările ce au urmat după un atac de tip hacker asupra platformei DeFi Balancer, astfel că principala monedă digitală a coborât la 103.601 – 107.283 dolari, față de peste 116.000 dolari, în urmă cu o săptămână. Ethereum se tranzacționa în culoarul 3.461 – 3.651 dolari, comparativ cu aproape 4.200 dolari, la începutul săptămânii trecute.

Citeste pe larg

Primăvara este perioada perfectă pentru întâlniri romantice și întâlniri plăcute. Și este imposibil să participi la astfel de evenimente fără MAKEUP! În 2025, look-urile naturale și proaspete, texturile moi și efectele pielii sănătoase sunt încă relevante. Îți propunem să afli care sunt tendințe de machiaj pentru această primăvară, ce să alegi pentru look-ul tău zilnic […]

Articolul Tendințele machiajului de primăvară 2025: look-uri proaspete pentru fiecare zi apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Într-o eră unde standardele de frumusețe sunt adesea dictatoare de rețelele sociale și mass-media, o tendință clară se face simțită în preferințele bărbaților: aceștia își doresc femei cât mai naturale. Această dorință este reflectată nu doar în viața de zi cu zi, dar și în diversele formate de televiziune care pun în prim-plan relațiile interumane, […]

Articolul Bărbații preferă femei naturale: o tendință tot mai evidentă în relațiile de astăzi apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Dr. Valeriu Gheorghiţă, preşedintele CNCAV, a afirmat sâmbătă, la Cluj, că aproape 90% dintre persoanele diagnosticate cu COVID-19 sunt nevaccinate, iar peste 91% dintre decese sunt la persoane care nu au primit nicio doză de vaccin, scrie Agerpres. „Ceea ce am observat în ultimele patru săptămâni din cazurile nou diagnosticate,Citeste pe larg