Această modificare vine după ce, în forma inițială a OUG 156/2024, statul român condiționase acordarea acestor beneficii de faptul că ele trebuie să fie suportate exclusiv din fonduri externe nerambursabile   adică fonduri europene.  Noile articole de lege prevăd că aceste cheltuieli „se decontează integral din fonduri externe nerambursabile și din cofinanțarea națională aferentă programului”. Modificările se aplică […]

Articolul  Guvernul deblochează acordarea în anul 2025 a primelor didactice și profesionale cât și a tichetelor de 500 de lei pentru elevii dezavantajați! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu va distribui în perioada imediat următoare tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional către unitățile de învățământ, care le vor transmite ulterior părintilor/reprezentanților legali/tutorilor destinatarilor finali ( preșcolari și elevi). La nivelul județului Giurgiu numărul beneficiarilor de tichete acordate pentru sprijin educațional este de 8160Citeste pe larg