toarea

Poliția din Olanda s-a mișcat repede . Autorii furtului au fost găsiți după circa o săptămână, dar obiectele furate parcă dispăruseră in pământ. Infractorii nu au colaborat cu anchetatori in faza de cercetare penală, dar probele care ii indicau ca autori al furtului erau atât de concludente incât puteau fi trimiși in instanță fără găsirea  obiectelor din aur. Doar unul din cei trei infractori reținuți știa locul exact unde fuseseră ascunse coiful și brățările.

In cursul lunii aprilie 2026, procurorii olandezi urmau să trimită dosarul in instanță. Infractorii mai aveau doar câteva zile la dispoziție pentru predarea obiectelor furate, pentru a beneficia de o reducere semnificativă a pedepsei, astfel că avocații i-au sfătuit să-i imputernicească să negocieze cu poliția condițiile de colaborare. Surse apropiate anchetei au informat că obiectele au fost găsite ingropate,  invelite intr-un prosop, așa cum au indicat infractorii. NU se știe de ce nu au predat și a treia brățară furată.

In momentul furtului, unul dintre infractori a scăpat coiful din mână. Crezând că este mai greu, a depus un eforrt disproporționat pentru a-l prelua din vitrina spartă.  Deterioararea nu este majoră. După o expertizare  in Olanda, obiectele urmează să ajungă din nou in Muzeul de Istorie al României.

Povestea coifului din aur a inceput exact cu 100 de ani in urmă, când copilul Traian al lui Simion din satul Coțofenești, comuna Vărbilău,  situată la nord de PLOIEȘTI, aflat pe câmp cu vitele, s-a adăpostit de ploaie sub un copac. A observat că lucește ceva in iarbă, a scormonit și a scos un obiect din metal pe care l-a numit căciulă și l-a dus acasă. Nimeni nu a bănuit valoarea obiectului, astfel că i-au găsit o intrebuințare in curte,  ca adăpătoare in cotețul găinilor. Acesta este un amănunt care indică o formă diferită a coifului decât cea care a ajuns ulterior in muzeee. Ca să fie folosit ca adăpătoare, coiful trebuia să țină apă; deci avea și calota, partea superioară din aur, parte care lipsea când a fost predat  negustorului Marinescu din Ploiești. Se presupune că partea țuguiată a coifului s-a pierdut cât timp a stat agățat intr-un par din gardul curții familiei Simion din Coțofenești. 

Familia Simion a primit suma de 70 000 lei de la negustorul din Ploiești iar acesta nu a pretins nimic in schimbul predării la Muzeul de Antichități.

Coiful in greutate de cca 800 grame -aliaj aur, argint și cupru, a fost datat in Secolul V i.ch. Este un coif de paradă, nu de luptă, pentru un adolescent. Deși este denumit Coiful geto-dac, unele cercetări il indică a fi fost lucrat in ateliere din spațiul grec iar câteva motive decorative sunt specifice culturii iraniene. Elementele decorative reprezintă ritualul sacrificării unui berbec . 

Cercetările ulterioare din locul unde a fost găsit coiful nu au descoperit urme ale unui site arheologic.

Se vorbește atât de mult de satul Coțofenești, dar puțin știu să-l localizeze pe hartă.

 Taraful din Vărbilău, la Cetate, cu Dinescu și actorul Mihai Constantin