ISU Giurgiu 🎃 Adepți ai sărbătorilor „împrumutate” de peste ocean sau nu, toți știm că lumina dată de candele sau de lumânări poate fi și periculoasă dacă acestea sunt lăsate nesupravegheate. 🕯Așa că dacă veți sărbători Halloween-ul în această seară, aveți grijă să nu uitați candele aprinse în interiorul dovlecilor,Citeste pe larg

Dumitru Beianu La mulți ani tuturor educatorilor, învățătorilor, profesorilor, elevilor și studenților de Ziua Internaţională a Educaţiei! Educația este cea mai importantă investiție în propria persoană, un proces care continuă toată viața. Le mulțumesc tuturor dascălilor care mi-au deschis ușa către potențialul infinit al cunoașterii. La mulţi ani, doamnelor, domnişoarelorCiteste pe larg

„Noua conducere a USR PLUS a fost aleasă, sâmbătă, 2 octombrie, în cadrul Congresului USR PLUS desfăşurat la Romexpo. Biroul Naţional va avea 24 de membri, dintre care primii şapte, în ordinea numărului de voturi, vicepreşedinţi: Cătălin Drulă, Vlad Voiculescu, Dan Barna, Anca Dragu, Ionuţ Moşteanu, Allen Coliban şi ClaudiuCiteste pe larg

„O misiune ce era planificată la câteva ore a devenit o luptă de cinci zile pentru supravieţuire”, povestesc doi luptători ai Forţelor pentru Operaţii Speciale (FOS) despre bătălia pentru securizarea unui obiectiv considerat strategic de aliaţi în Afganistan, misiune care a fost abia acum desecretizată. Totul s-ar fi întâmplat înCiteste pe larg

Magistraţilor Curţii Constituţionale, instituţie criticată pentru câteva decizii controversate din ultima vreme, le-a mers bine financiar în 2020, an în care întreaga economie a fost afectată de pandemia de coronavirus. Iar dovadă stau veniturile prezentate în declaraţiile de avere completate la jumătatea acestui an.  Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, esteCiteste pe larg

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu Ziua lucrătorilor din sistemul penitenciar românesc sărbătorită de Biblioteca Județeană „I. A. Bassarabescu” Giurgiu printr-o activitate în cadrul proiectului „Biblioteca Vie” Administraţia Naţională a Penitenciarelor sărbătoreşte, anual, la data de 29 iunie, Ziua lucrătorilor din penitenciarele din România. Este data la care Biserica Ortodoxă îi prăznuieşteCiteste pe larg

Un câine din comuna Costuleni, judeţul Iaşi, rupe sufletul trecătorilor care îl văd cum îşi aşteaptă încă la poartă stăpânul care a murit în urmă cu câteva zile.  Decesul bărbatului care locuia singur şi nu avea pe nimeni, în afara lui „Hachiko de Iaşi”, încă este un mister şi pentruCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu Mesajul viceprimarului Damian Marian cu prilejul sărbătorilor pascale Mesajul viceprimarului Damian Marian cu prilejul sărbătorilor pascale youtube.com Mesajul viceprimarului Damian Marian cu prilejul sărbătorilor pascale Mesajul viceprimarului Damian Marian cu prilejul sărbătorilor pascaleMesajul viceprimarului Damian Marian cu prilejul sărbătorilor pascaleCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu Mesajul primarului Anghelescu Adrian cu prilejul sărbătorilor pascale Mesajul primarului Anghelescu Adrian cu prilejul sărbătorilor pascale youtube.com Mesajul primarului Anghelescu Adrian cu prilejul sărbătorilor pascale Mesajul primarului Anghelescu Adrian cu prilejul sărbătorilor pascaleMesajul primarului Anghelescu Adrian cu prilejul sărbătorilor pascaleCiteste pe larg

Centrul de Transfuzie Sanguina Giurgiu 🩸 Dorim să vă informăm că în perioada Sărbătorilor Pascale, programul Centrului de Transfuzie Sanguină Giurgiu este următorul: – Luni, 26.04.2021 – Joi, 29.04.2021: 07.30 – 11.30 – Vineri, 30.04.2021: INCHIS – Luni, 03.05.2021: INCHIS – Marti, 04.05.2021 – Vineri, 07.05.2021: 07.30 – 11.30 …Citeste pe larg