„Din punctul nostru de vedere, prioritatea numărul unu sunt pensiile speciale şi aşteptăm, împreună cu Ministerul Justiţiei, să găsim forma constituţională ca acest capitol cu pensiile speciale să fie odată închis pentru totdeauna în România”, a declarat Marcel Ciolacu, luni la Sinaia, după şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD.

Inseamnă că forma depusă la Parlament va suferi modificări astfel încât să nu se întâmpine reticiențe ale Comisiei Europene pentru p-ata tranșei 3 a PNRR.

Ceva reticențe pentru o formă mai dură a proiectului de lege vin din partea PNL, în special prin ministrul Predoiu.

 

Citeste pe larg

Vladimir Rogov, membru al Consiliului principal al Administrației regiunii Zaporojie, a declarat că regiunea iese pentru totdeauna din componența Ucrainei și a îndemnat autoritățile de la Kiev să identifice regiunea ca făcând parte din Rusia, relatează RIA Novosti. În ultimul său mesaj video postat pe canalul său de Telegram, VolodimirCiteste pe larg

La 27 martie 1918 (9 aprilie 1918), în prezența prim-ministrului României, Alexandru Marghiloman, Sfatul Țării al Republicii Democratice Moldovenești votează actul Unirii cu România. Unirea cu România a fost aprobată cu o largă majoritate Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Ne mai despart doar câteva zile până la trecerea în noul an. Majoritatea oamenilor  au The post Pentru salariaţii GSP Giurgiu sărbătorile încep totdeauna mai târziu appeared first on Cronica Giurgiuveana – Ziar Independent. Sursa: cronicagiurgiuveana.ro Articol sursa: Pentru salariaţii GSP Giurgiu sărbătorile încep totdeauna mai târziuCiteste pe larg

Serviciul Judetean de Ambulanta Giurgiu Sub deviza “Totdeauna tuturor, gata pentru ajutor”, la data de 28 iulie 1906, la inițiativa Prof. Dr. Nicolae Minovici, a fost dată în folosinţă prima ambulanță din România, iar Legea nr. 22/2015 prevede instituirea zilei de 28 iulie – Ziua Națională a Ambulanței din România.Citeste pe larg