Forwarded from Sputnik România Official NATO: Ucraina trebuie să decidă cât de mult teritoriu cedează pentru pace Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat ieri că Alianța condusă de SUA urmăreşte să consolideze poziția Ucrainei la masa negocierilor, dar că orice acord de pace presupune compromisuri, inclusiv teritoriale. Stoltenberg aCiteste pe larg

Refuzul colectiv al Bulgariei, Muntenegrului și Macedoniei de Nord de a permite avionului ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, să intre în Serbia este îndreptat împotriva a două state europene suverane, fiind necesară o reacție dură comună a Rusiei și Serbiei, a declarat vicepreședintele Consiliului Federației, Konstantin Kosaciov, pe canalulCiteste pe larg

România trebuie să modifice Codul Muncii până la 1 august 2022, pentru că altfel riscă o procedură de infringement din partea Comisiei Europene. Angajatorii vor fi obligați să furnizeze, în scris, mai multe informații decât în prezent despre raporturile de muncă sau să scadă perioada de probă a angajaților. „SuntCiteste pe larg

Noul secretarul general al PNL, Lucian Bode, afirmă că partidul liberal vrea să câștige toate alegerile din 2024. „PNL trebuie să fie pregătit să câștige pe linie în 2024”, a declarat acesta. Lucian Bode a fost ales secretar general al PNL, fiind numit astfel „numărul 2” al partidului. El aCiteste pe larg

Comercianții vor fi obligați ca în cazul unei reduceri să afișeze pe lângă prețul în vigoare al produsului și prețul cel mai mic din ultimele 30 de zile, la bunul respectiv. În cazul produselor perisabile, vânzătorii trebuie să afișeze și prețul cel mai mic din ultimele 10 zile. Potrivit purtătoruluiCiteste pe larg

Fostul premier al Italiei, Silvio Berlusconi (în imagine), consideră că Europa trebuie să convingă autoritățile ucrainene să accepte cerințele formulate de Rusia pentru rezolvarea conflictului, relatează RIA Novosti. ”Pacea trebuie obținută cât mai repede. Cred că Europa unită trebuie să vină cu o propunere de pace, încercând să facă astfelCiteste pe larg

Guvernul de stânga al Spaniei a aprobat marți proiectul de lege care face din Spania prima țară din Europa care oferă concediu menstrual femeilor cu dureri puternice. Totodată, adolescentele pot face avort fără acordul părinților, potrivit mediafax. <!–-> Guvernul speră să garanteze accesul la avort în toată Spania și săCiteste pe larg