Tribunalul da solutii fara a mai astepta publicarea hotararii ICCJ, completul pentru solutionarea unor chestiuni de drept.

Ciucanii continua sa ceara restituirea supraimpozitului desi nu au platit din pensia cuvenita nici impozit. Culmea este ca tot un pensionar MAI, am mai prezentat anterior un alt caz, nu intelege mecanismul de impozitare a pensiilor stabilite dupa 15 09 2017, desi se presupune ca aceasta categorie de pensionari a lucrat profesional cu legea. 

242 rezultate 
„: ######## ###### ######## Pe rol se află soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul ###### ####### ###### în contradictoriu cu pârâta #### DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE, având ca obiect „pretenţii – impozit”. Dezbaterile în fond au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 03.04.2025, parte integrantă”
„: ######## ###### ######## Pe rol se află soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta ##### ### ########### în contradictoriu cu pârâta #### DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu citarea CONSILIULUI NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect „pretenţii – impozit”. Dezbaterile în fond au fost consemnate în încheierea de şedinţă”
„ DE PENSII SECTOR 4, pârât CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect pretenții impozit La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu au răspuns părţile Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată, acţiune scutită de taxă timbru, s-a solicitat”
„ judiciar ##### ######### Grefier #### ###### ####### Pe rol judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe reclamant ##### ######## ##### şi pe pârât #### DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCURESTI, având ca obiect pretenții impozit La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu au răspuns părţile Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei”
„ judiciar ##### ######### Grefier #### ###### ####### Pe rol judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe reclamant ########## ####### ##### şi pe pârât #### DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, având ca obiect pretenții impozit La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu au răspuns părţile Procedura legal îndeplinită. S-a”
„ judiciar ##### ######### Grefier #### ###### ####### Pe rol judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe reclamant SINDICATUL NAŢIONAL PRO LEX, reclamant #### ###### şi pe pârât #### DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, având ca obiect pretenții IMPOZIT La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns reclamanţii prin av”

Citeste pe larg

În conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. 2 din Legea nr. 208/2015 privind alegereaSenatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr.553 din 24 iulie, 2015, cu modificările și completările ulterioare,  Președintele Tribunalului Giurgiu aduce la cunoștință următoarele: În data de […]

Articolul În data de 16 septembrie 2024, ora 10.00, va avea loc ședința tragerea la sorți, a celor 3 judecători ai Tribunalului Giurgiu care vor face parte din Biroul electoral- circumscripția nr. 19 Giurgiu, pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților – 2024. apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Petentul s-a limitat sa invoce fel de fel de discriminari in comparatie  cu pensionarii civili sau fata de alti pensionari speciali in loc sa reclame calculul gresit al impozitarii progresive.
Tribunalul i-a respins actiunea gasind ca argumente dispozitiile legale care diferentiaza reglementarea pensiilor militare fata de alte categorii de pensii care, intr-adevar,  sunt altfel supraimpozitate, mai favorabil. Principalul argument este ca legea pensiilor militare nu prevede determinarea componentei contributive a cuantumului pensiilor militare.
Casa Sectoriale a MApN prezinta aceasta sentinta ca un succes al sau in raspunsurile date celor care cer recalcularea impozitului progresiv.
Nu mai este mult pana pe 21 10 2024 cand ICCJ va da dezlegare acestei chestiuni de drept, la cererea mai multor instante, potrivit OUG nr. 62/2024.

Vezi si

COCA GEORGE Reclamant
CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE Pârât
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE Pârât
CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII Pârât

Şedinţe

08.05.2024
Ora estimata: 09:00
Complet: C16
Tip solutie: Respinge cererea
Solutia pe scurt: Respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale ca fiind îndreptată în contra unei persoane fără calitate procesuală pasivă Respinge acţiunea ca nefondată pentru rest. Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Document: Hotarâre  3361/2024  08.05.2024

Hotarâre nr. 3361/2024 din 08.05.2024 pronunțată de Tribunalul București, cod RJ 398e526g2 (https://www.rejust.ro/juris/398e526g2)

Cod ECLI ECLI:RO:TBBUC:2024:006.######
Dosar nr. ####/3/2024
R O M Â N I A

TRIBUNALUL BUCUREŞTI
SECŢIA A-VIII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINŢA CIVILĂ Nr. ####/2024
Şedinţa publică de la 08 Mai 2024

Pe rol judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe reclamant #### ###### şi pe pârât #### DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE, pârât MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE, expert CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect pretenţii impozit
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns pârâţii prin cs.jr. ##### ########, care depune delegaţie, lipsă fiind reclamantul şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată, acţiune scutită de taxă timbru, au fost depuse întâmpinări de către pârâţi, după care:
În temeiul art. 131 alin 1 C.pr.civ rap. la art. 99 alin 2 din legea ######## tribunalul constată că este competent general, material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză.
În temeiul art. 238 C.pr.civ tribunalul pune în discuţia părţilor estimarea duratei procesului
Cs.jr. ##### pentru pârâţi estimează durata de soluţionare a cauzei la 3 luni
Tribunalul, în temeiul dispoziţiilor art. 238 alineatul 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, judecătorul, după ascultarea părţilor, va estima durata necesară pentru cercetarea procesului, ţinând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluţionat într-un termen optim şi previzibil, iar durata astfel estimată va fi consemnată în încheiere, având în vedere si Hotărârea Colegiului de ######### al Tribunalului Bucureşti nr. 5/15.02.2013, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind de 3 luni, putându-se reveni asupra duratei estimate, conform dispoziţiilor art. 238 alineatul 2 din Codul de procedură civilă.
Tribunalul pune în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocate de pârâta #### Sectorială de Pensii MApN prin întâmpinare
Cs.jr. ##### pentru pârâtă solicită admiterea excepţiei
Tribunalul după deliberări, asupra excepţiei invocate, o apreciază ca nefondată şi o respinge, reţinând că aceasta a calculat şi reţinut impozitul asupra pensiei reclamantului astfel că o eventuală obligaţie de restituire îi revine tot acesteia.
Tribunalul pune în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocate de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale prin întâmpinare
Cs.jr. ##### pentru pârâtă solicită admiterea excepţiei, #### Sectorială de Pensii are personalitate juridică iar Ministerul Apărării Naţionale nu are atribuţii în stabilirea şi plata pensiilor
Tribunalul după deliberări, asupra excepţiei invocate o apreciază ca fondată şi o admite, reţinând că această instituţie nu are atribuţii în stabilirea şi plata pensiilor iar #### Sectorială de Pensii a MApN are personalitate juridică astfel că nu se impune reprezentarea sa în instanţă de către Ministerul Apărării Naţionale
Tribunalul pune în discuţia părţilor cererea reclamantului de sesizare a Curţii Constituţionale
Cs.jr. ##### pentru pârâţi solicită respingerea cererii, arată că asupra textelor criticate de neconstituţionalitate Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în sensul respingerii excepţiei astfel că solicitarea este inadmisibilă.
Tribunalul după deliberări, asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 C.fiscal astfel cum a fost modificat prin Legea ######## apreciază că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992, respectiv textele criticate nu au mai fost anterior declarate neconstituţionale şi au legătură cu soluţionarea cauzei.
Sesizarea Curţii Constituţionale se va face prin încheiere separată care va cuprinde argumentele părţilor şi punctul de vedere al instanţei.
Tribunalul pune în discuţia părţilor cererea de suspendare a cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
Cs.jr. ##### pentru pârâţi solicită respingerea cererii.
Tribunalul după deliberări, asupra cererii de suspendare a cauzei, o apreciază ca nefondată şi o respinge, reţinând că reclamantul are posibilitatea, în măsura în care excepţia invocată ar fi admisă, să formuleze cerere de revizuire în temeiul art. 509 pct. 11 C.pr.civ
Nemaifiind alte chestiuni prealabile tribunalul acordă părţii prezente cuvântul la probe.
Cs.jr. ##### pentru pârâţi solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri, cele deja depuse la dosar. Nu se opune probelor depuse de reclamant
Tribunalul după deliberări, în temeiul art. 255-257 C.pr.civ încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, cele deja depuse la dosar, constată probatoriul administrat, cercetarea procesului încheiată şi acordă părţii prezente cuvântul în dezbateri.
Cs.jr. ##### pentru pârâtă solicită respingerea acţiunii, arată că instituţia militară a calculat şi plătit în mod corect drepturile de pensie.

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă :
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. ####/3/2024 la 12.02.2024 reclamantul #### ###### a solicitat, în contradictoriu cu pârâta #### Sectorială de Pensii a MApN şi cu citarea obligatorie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei #### Sectorială de Pensii a MApN la restituirea sumelor reţinute cu titlu de impozit din pensia ce i se cuvine începând cu 1.01.2024, efectuate în aplicarea dispoziţiilor art. 101 C.fiscal astfel cum a fost modificat prin legea 282/2023
În temeiul art. 29 alin 1 şi 3 din legea 47/1992 solicită sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 101 C.fiscal astfel cum au fost modificate prin legea 282/2023
În esenţă arată că are calitatea de pensionar militar şi apreciază că prin aplicarea dispoziţiilor art. 101 C.fiscal a fost discriminat faţă de alte categorii de pensionari, atât din sistemul public cât şi din sistemele de pensii stabilite în baza unor legi speciale.
În ipoteza în care se va respinge excepţia de neconstituționalitate solicită a se constata că prin aplicarea în mod concret a dispoziţiilor art. 101 C.fiscal, astfel cum a fost modificat prin legea ######## sunt discriminaţi faţă de alţi pensionari, atât din sistemul public cât şi din sistemul pensiilor de serviciu, sumele solicitate constituind repararea prejudiciului cauzat prin faptele de discriminare la care au fst supuşi
Solicită aşadar obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu diferenţa între sumele reţinute din pensia reclamanţilor începând cu 1.01.2024, cu titlu de impozit progresiv în baza art. 101 alin 2 C.fiscal aşa cum a fost modificat prin legea ######## şi cele care ar fi trebuit reţinute în baza art. 101 C.fiscal în forma anterioară modificării.
Că în baza art. 101 alin. 2 Cod fiscal, astfel cum a fost modificat, impozitul lunar se determină de fiecare plătitor de venit din pensii, astfel: a) pentru venitul lunar din pensii determinat ca urmare a aplicării principiului contributivității, indiferent de nivelul acestuia, din cate se deduce plafonul de venit neimpozabil lunar de 2.000 de lei, se aplică o cotă de impunere de 10%; b) pentru venitul lunar din pensii care are aut componentă contributivă, cât și componentă necontributivă, din care se deduce plafonul de venit neimpozabil lunar de 2.000 de lei, pentru partea contributivă se aplică dispozitiile lit. a), respectiv o cotă de impunere de 10%, iar pentm partea necontributivă se aplică progresiv următoarele cote de impunere: (i) 10%, pentru partea mai mică decât nivelul câștigului salarial mediu net sau egală cu acesta; (ii) 15%, pentru partea cuprinsă între nivelul câștigului salarial mediu net și nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat sau egală cu acesta; (iii) 20%, pentru partea ce depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat; c) pentru venitul lunar din pensii care are doar componentă necontributivă, din care se deduce plafonul de venit neimpozabil lunar de 2.000 de lei, se aplică progresiv următoarele cote de impunere: (i) 10%, pentm partea mai mică decât nivelul câștigului salarial mediu net sau egală cu acesta; (ii) 15%, pentru partea cuprinsă între nivelul câștigului salarial mediu net și nivelul câștigului salanal mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat sau egală cu acesta; (iii) 20%, pentm partea ce depășește nivelul câștigului safanal mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
##### că acest algoritm de calcul al impozitului conduce la diminuarea discriminatorie a veniturilor provenite din pensiile militarilor
Solicită a se constata că solicitarea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă, dispozițiile criticate sunt cele care sunt de interes și au legătură cu prezenta cerere de chemare în judecată.
Astfel, în baza dispozițiilor asupra cărora se solicită controlul de constituționalitate, respectiv art. 101 Cod fiscal, astfel cum a fost modificat prin Legea 282/2023, s-a dispus o nouă modalitate de impozitare a pensiilor militare ce a avut ca efect scaderea substanțială a acestora, excepția vizând o lege în vigoare, (Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal) asupra căreia Curtea constituțională nu a mai pronunțat o decizie de admitere, în forma modificată prin Legea nr. 282/2023, publicată în M. OF. nr. 950 din 20 octombrie 2023.
Ca atare, sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 101 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal în forma în vigoare începând cu data de 1.01.2024 .
##### că obiecțiile de neconstituționalitate privind art. 101 din Legea nr. 22712015 privind Codul fiscal astfel cum a fost modificat prin Legea ######## pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu sunt redate în mod detaliat în ARGUMENTELE anexate acţiunii şi solicită consemnarea acestora în cadrul încheierii de sesizare ce urmează să fie înaintată. potrivit art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992. Curții Constituționale.
În ce priveşte capătul subsidiar de cerere arată că în conformitate cu prevederile legale în vigoare, notabil articolul 101 din Codul Fiscal, cu amendamentele aduse prin Legea 282/2023, se bucură de dreptul la o aplicare corespunzătoare a normelor fiscale referitoare la impozitarea pensiilor. Contrar acestor reglementări, pârâta a efectuat retineri fiscale ilicite începând cu luna ianuarie 2024, adoptând un regim de impozitare incompatibil cu legislația curentă.
Invocă în acest sens dispoziţiile OG ######## şi Decizia ##/2016 a ÎCCJ şi arată că în opinia sa impozitul progresiv prevăzut de art. 101 C.fiscal are un caracter sanţionator
Invocă discriminarea faţă de pensionarii din sistemul public, arătând că militarii sunt sancţionaţi suplimentar pentru partea necontributivă din pensia ce li se cuvine., criteriul de diferenţiere fiind statutul profesional iar sancţionarea fiind lipsită de o justificare obiectivă.
Solicită şi actualizarea sumelor datoarte cu indicele de inflaţie şi acordarea dobânzii legale.
Anexează memoriu privind excepţia de neconstituţionalitate.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii
A invocat, în principal, pârâta excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive arătând că impozitul reţinut a fost virat la bugetul de stat.
În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate invocată, pârâta solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată arătând că nu există nicio discriminare între pensionarii militari şi alţi beneficiari de pensii
În ce priveşte fondul cauzei arată că reclamantul se află în plată cu ultima decizie de pensie emisă, respectiv ##########.01.2018, pensia sa fiind actualizată în cepând cu 30.06.2017 în baza art. 60 din legea 223/2015
Că în ce o priveşte a calculat impozitul prevăzut de art. 101 C.fiscal în conformitate cu dispoziţiile legale astfel că apreciază că nu poate fi reţinută nicio culpă în sarcina sa.
De aceea araă că nu sunt îndeplinite nici condiţiile atragerii răspunderii sale delictuale astfel că solicitarea de actualizare a debitului pretins datorat cu rata inflaţiei şi de plată a dobânzii legale nu poate fi primită
Anexează înscrisuri.
La termenul din 8.05.2024 tribunalul a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 C.fiscal astfel cum au fost modificate prin Legea ######## şi a dispus, prin încheiere separată, sesizarea Curţii Constituţionale.
La acelaşi termen, tribunalul a respins cererea de suspendare a cauzei până la pronunțarea Curţii Constituţionale asupra excepţiei de neconstituționalitate, cu motivarea cuprinsă în încheierea de şedinţă de la acea dată.
Excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei a fost soluţionată în sensul respingerii, cu motivarea cuprinsă în încheierea de şedinţă de la 8.05.2024
Deliberând asupra cererii de chemare în judecată formulate, prin prisma materialului probator administrat şi prin raportare la dispoziţiile legale criticate, tribunalul reţine următoarele:
Reclamantul este pensionar militar, drepturile sale de pensie fiind deschise la 15.12.2005, în baza legii 164/2001.
Pensia reclamantului a fost ulterior indexată şi actualizată, ultima actualizare fiind făcută începând cu data de 30.06.2017, aşa cum rezultă din decizia ##########.01.2018, anexată la dosar.
În conformitate cu prevederile art. 101 C.fiscal astfel cum a fost modificat prin art. VIII din Legea ######## pârâta a procedat la calcularea şi reţinerea impozitului progresiv asupra pensiilor de serviciu ale reclamanţilor, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 101 alin 2 lit. c C.fiscal, aşadar fără a determina, în prealabil, cota contributivă din pensiile acestora.
În ce priveşte critica referitoare la nelegalitatea şi caracterul discriminatoriu al aplicării impozitului progresiv tribunalul reţine că acest impozit este prevăzut de dispoziţiile art. 101 alin 2 C.fiscal, astfel cum acesta a fost modificat prin legea 282/2023.
Tribunalul reţine, sub acest aspect, că prin decizia ######## Curtea Constituţională a reţinut că acordarea suplimentului suportat din bugetul de stat [în privința pensiilor de serviciu] ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu cade în sfera de protecţie constituţională a dreptului la pensie şi a dreptului de proprietate, astfel că legiuitorul este liber să acorde, să modifice sau să suprime componenta suplimentară a pensiei de serviciu, în funcţie de posibilităţile financiare ale statului.
Curtea a constatat că marja de apreciere a legiuitorului cu privire la valoarea componentei necontributive a pensiei de serviciu sau a pensiei militare, stabilită în mod direct sau indirect (ca rezultat al aplicării unei sarcini fiscale), este foarte largă [Decizia nr.### din 15 decembrie 2020, paragraful 136].
A reţinut Curtea că “Întrucât componenta contributivă a pensiei de serviciu nu constituie bază de impunere a sarcinii fiscale, cuantumul pensiei din sistemul public stabilite în baza principiului contributivităţii nu este afectat, astfel că instanţa constituţională nu poate reţine critica potrivit căreia, reconfigurând sistemul de impunere, legiuitorul a creat o discriminare între contribuabilii persoane fizice beneficiare de pensii obţinute în baza unor legi sau statute speciale şi contribuabilii persoane fizice care realizează venituri din pensii şi/sau indemnizaţii pentru limită de vârstă primite în sistemul public de pensii [Decizia nr.### din 15 decembrie 2020, paragraful 139]”.
Opţiunea legiuitorului în sensul impunerii unei sarcini fiscale asupra unui venit, acordat cu titlu de compensaţie, cu privire la care are libertatea de a-l modifica sau chiar elimina, în funcţie de politica statului în domeniul asigurărilor sociale, se plasează în marja proprie de apreciere, atât timp cât impunerea fiscală vizează toate categoriile de pensii de serviciu şi de pensii militare. Astfel, persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, respectiv beneficiarii de venituri din pensii şi/sau indemnizaţii pentru limită de vârstă acordate în baza unor legi sau statute speciale, li se aplică acelaşi tratament juridic sub aspectul modului de fiscalizare a venitului, cu respectarea dispoziţiilor art.56 alin.(2) din Constituţie referitoare la justa aşezare a sarcinilor fiscale.
Nu mai puţin, tribunalul constată că modalitatea de impozitare progresivă avută în vedere de legiuitor este aplicabilă tuturor categoriilor de pensii stabilite prin legi speciale, aşadar nu doar pensiilor militare, situaţie în care nu poate fi reţinută vreo discriminare sub acest aspect.
Nu poate fi reţinută nici existenţa vreunei situaţii discriminatorii în care s-ar afla reclamanţii faţă de alţi beneficiari ai unor pensii de serviciu, câtă vreme dispoziţiile legale incidente se aplică tuturor categoriilor de pensii de serviciu nu doar pensiilor militare
În ce priveşte eventuala discriminare a reclamanţilor faţă de pensionarii din sistemul public, tribunalul apreciază că nici faţă de aceştia reclamantul nu se află într-o situaţie identică sau măcar comparabilă, pensiile din sistemul public fiind stabilite în baza principiului contributivităţii şi având în vedere contribuţia pe care aceste persoane au achitat-o, dea lungul carierei, la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Trebuie precizat, în acest context, că pensiile militare stabilite de legea ######## erau complet independente de vreo formă de contribuţie la sistemul de pensii.
Cu alte cuvinte, aceasta categorie socială beneficia de pensie militară de stat fără însă a contribui pe durata desfăşurării activităţii, în nici un fel, la sistemul de pensii.
Ulterior datei de 1.01.2011 şi până în anul 2016, militarii, poliţiştii şi personalul asimilat acestora au contribuit la sistemul public de pensii, în care erau integraţi conform legii ######## pentru ca ulterior datei de 1.01.2016 (data intrării în vigoare a legii 223/2015) beneficiarii pensiilor militare să achite la bugetul de stat o cotă de contribuţie individuală, egală cu cota de contribuţie de asigurări sociale prevăzută la art. 138 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (art. 31 din Legea 223/2015).
Drept urmare tribunalul remarcă faptul că reclamantul, beneficiar al unei pensii militare stabilite în baza legii ######## (aşadar fără a fi contribuit vreodată la bugetul de pensii) se află într-o situaţie complet diferită de beneficiarii din sistemul public, neputându-se aşadar reţine vreun tratament discriminatoriu sub acest aspect.
Din analiza actelor aflate la dispoziţia sa tribunalul reţine că pârâta a calculat cotele de impozit progresiv cu aplicarea dispoziţiilor art. 101 alin 2 lit. c C.fiscal, calcularea cotei contributive din pensia reclamantului fiind obiectiv imposibilă, câtă vreme această pensie a fost stabilită independent de achitarea vreunei contribuţii de la bugetul de stat.
Sub acest aspect tribunalul reţine că, în practica sa constantă, Curtea Constituţională a reiterat că statul este liber să decidă cu privire la aplicarea oricărui regim de securitate socială sau să aleagă tipul sau cuantumul beneficiilor pe care le acordă în oricare dintre aceste regimuri. Singura condiţie impusă statului este aceea de a respecta principiul nediscriminării, fiind absolut necesar ca măsura de reformare a regimului fiscal privind pensiile obţinute în baza unor legi sau statute speciale să fie aplicabilă tuturor categoriilor de beneficiari ai unor astfel de pensii, fără distincţie [Decizia nr.### din 15 decembrie 2020, paragraful 140].
Analizând Decizia nr.### din 15 decembrie 2020, rezultă că partea necontributivă a pensiilor de serviciu poate face obiectul unei impozitări distincte față de partea sa contributivă condiționat de aplicarea acesteia tuturor categoriilor de beneficiari ai pensiilor de serviciu, fără distincție.
Tribunalul reţine, suplimentar, că prin Decizia nr.### din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.792 din 30 octombrie 2014, Curtea Constituţională a invocat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Decizia din 15 mai 2012, pronunțată în Cauza ########## ####### şi alţii împotriva României, a statuat că diminuarea pensiilor militare de stat din ####### (prin Legea 119/2010, n.n) a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut prin Legea nr.263/2010 şi a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporţionate (paragraful 16). De asemenea, Curtea Europeană a subliniat faptul că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe raţiuni obiective, şi anume contextul economic şi corectarea inegalităţilor existente între diferitele sisteme de pensii (paragraful 15). ##### în vedere aceste considerente, Curtea de la Strasbourg a considerat că măsurile criticate de reclamanţi nu i-au determinat pe aceştia să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate, şi nu au fost în mod nejustificat discriminaţi în raport cu alţi pensionari (paragraful 20).
De asemenea, prin decizia ###/2020, Curtea Constituţională a apreciat că dispoziţiile art.53 din Constituție „sunt lipsite de relevanţă, întrucât dreptul la pensie vizează pensia obţinută în sistemul general de pensionare, neexistând un drept constituţional la pensie specială, deci la suplimentul financiar acordat de stat”
Aşa stând lucrurile, având în vedere că pârâta a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente, tribunalul urmează a respinge acţiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE

Respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE cu sediul în Bucureşti , #### ##### ### ###, sect. 5 ca fiind îndreptată în contra unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Respinge acţiunea privind pe reclamant #### ###### (CNP #############) domiciliat în Bucureşti, #### ######### ### ##, sect. 4, şi pe pârât #### DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE cu sediul în Bucureşti, #### ###### ######## ### ##, sect. 6, expert CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII cu sediul în Bucureşti, Piaţa ###### ########### nr. 1-3, sect. 1, ca nefondată pentru rest..
Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei conform art. 402 C.pr.civ, astăzi, 8.05.2024

Citeste pe larg

Desi incheierea a fost pronuntata pe 15 07 2024, instantele nu au luat cunostinta de ea, deoarece se continua judecarea si pronuntarea de sentinte cu privire la impozitarea progresiva.
Incheierea este cam superficiala, nu este specificata dificultatea cauzei, instanta nu prezinta propria opinie; posibil sa fie declarata inadmisibila de ICCJ.

 Încheiere – Suspendare din 15.07.2024 pronunțată de Tribunalul București, cod RJ 398828dd8 (https://www.rejust.ro/juris/398828dd8)

DOSAR NR. ####/3/2024

#######
TRIBUNALUL BUCUREŞTI
SECŢIA A VIII A CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHEIERE
ŞEDINŢA ####### DE LA 15.07.2024

Pe rol soluţionarea cauzei civile privind pe reclamanţii ###### #########, ##### ######, ##### ### şi ##### ###### în contradictoriu cu pârâţii #### DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE şi MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE, – cu citarea în calitate de expert a CONSILIULUI NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect pretentii – impozit.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la ordine, se prezintă prin mandatar, reclamanţii ###### ######### şi ##### ######, reclamantul ##### ###### personal şi prin mandatar precum şi reclamantul ##### ###, personal având şi calitate de mandatar al reclamanţilor şi pârâţii, prin consilier juridic, #### #### #######, care depune delegaţie de reprezentare la dosarul cauzei, lipsă fiind expertul CNCD.
La interpelarea instanţei, mandatarul reclamanţilor se legitimează în faţa instanţei arată că în prezenta cauză are calitatea de mandatar cu studii juridice.
#### de precizările de la acest moment, Instanţa aduce la cunoştinţă mandatarului reclamanţilor faptul că nu poate formula concluzii de fondul cauzei dar poate discuta celelalte aspecte privitoare la soluţionarea cauzei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, prin care învederează instanţei obiectul cauzei, părţile şi legalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care,
Instanţa, în temeiul art. 131 alin. (1) Cod procedură civilă, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părţile sunt legal citate, în faţa primei instanţe, procedează la verificarea şi stabilirea competenţei în soluţionarea cauzei.
Părţile apreciază că instanţa este competentă să judece cauza.
Instanţa, procedând la verificarea şi stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei, constată că Tribunalul Bucureşti este competent general, material şi teritorial să judece prezentul litigiu, având în vedere dispoziţiile art. 100 – art. 102 din Legea nr. 223/2015, obiectul pricinii şi domiciliul reclamantului.
Tribunalul, în conformitate cu dispoziţiile art. 238 Cod de procedură civilă (NCPC) potrivit căruia „La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, judecătorul, după ascultarea părţilor, va estima durata necesară pentru cercetarea procesului, ţinând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluţionat într-un termen optim şi previzibil. Durata astfel estimată va fi consemnată în încheiere” şi potrivit Hotărârii nr. 5 din 15.02.2013 a Colegiului de ######### al Tribunalului Bucureşti, estimează ca durata necesară pentru cercetarea procesului de 11 luni.
Se depun de către mandatarul reclamanţilor, Note de şedinţă, care se comunică şi reprezentantului pârâţilor.
Instanţa acordă cuvântul asupra măsurii de sesizare a Înaltei ##### de Casaţie în baza dispoziţiilor art. 2 din O.U.G. nr. 62/2024.
Reclamanţii prin mandatar arată că nu se opun.
Reprezentantul pârâţilor apreciază să se impune suspendarea cauzei şi sesizarea Înaltei ##### de Casaţie şi Justiţie
Instanţa rămâne în pronunţare pe oportunitatea suspendării cauzei în baza dispoziţiilor art. 2 din O.U.G. nr. 62/2024 având în vedere sesizarea Înaltei ##### de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prin care să rezolve chestiunea de drept ce face obiectul prezentei cauze.

TRIBUNALUL

Tribunalul constată îndeplinite condiţiile art. 2 din OUG nr. 62/2024 şi va dispune sesizarea Înaltei ##### de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept privind impozitarea progresivă asupra pensiei de serviciu obţinute de reclamanţi, conform art. 101 alin. 2 Cod fiscal, modificat prin Legea 282/2023.
Prezenta încheiere se va comunica către Înalta ##### de Casaţie şi Justiţie prin adresă, se va aduce şi la cunoştinţa conducerii Secţiei a VIII-a şi se va comunica prin e-mail către curţile de apel şi tribunalele din ţară.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE

În baza art. 2 din OUG 62/2024, sesizează Inalta ##### de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept privind impozitarea progresivă asupra pensiei de serviciu obţinute de reclamanţi, conform art 101 alin. 2 Cod fiscal, modificat prin Legea 282/2023.
Suspendă judecata cauzei privind pe reclamanţii ###### ######### – CNP ############# – cu domiciliul în Bucureşti, #### ####### ### ##, ### ###, sc. 3. et. 1, ### ##, Sector 6, ##### ###### – CNP ############# – cu domiciliul în Bucureşti, ##### Obcina #### nr. 7, ### ##, ### #, el. 1, ### ##, Sector 6, ##### ### – CNP ############# – cu domiciliul în Bucureşti, #### ###### ###### #####, ### ###, ### #, ### #, ### #, Sector 6 şi ##### ###### – CNP ############# – cu domiciliul în Bucureşti, #### #### ## ##### ### #, ### ##, sc. 1. et. 6, ap. 28. Sector 6, toţi în contradictoriu cu pârâţii #### DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE cu sediul în Bucureşti, #### ###### ########### # F, sector 6 şi MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE – cu sediul în Bucureşti,#### ###### ### ###, sector 5 şi cu citarea în calitate de expert – CONSILIULUI NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII – cu sediul în Bucureşti, Piaţa ###### ########### nr.1-3,
până la soluţionarea de către Inalta ##### de Casaţie şi Justiţie a prezentei sesizări.
Fără cale de atac.
Pronunţată astăzi, 15.07.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

Preşedinte Asistent judiciar Asistent judiciar

R O M Â N I A
TRIBUNALUL BUCUREŞTI
SECTIA A VIII A CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

B-dul Unirii, nr.37, sector 3,
TEL.##########, FAX: ##########,
DOSAR Nr. ####/3/2024
C Ă T R E
ÎNALTA ##### DE CASAŢIE
ŞI JUSTIŢIE
cu sediul temporar în Bucureşti,
sector 3, Bd. ######## #### nr.2,
Tronson I-III

Potrivit dispoziţiilor luate de această instanţă prin ÎNCHEIEREA din 15.07.2024 pronunţată în dosarul nr. ####/3/2024 privind pe reclamanţii ###### #########, ##### ######, ##### ### şi ##### ###### în contradictoriu cu pârâţii #### DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE şi MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE, – cu citarea în calitate de expert a CONSILIULUI NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect pretentii – impozit , vă înaintăm alăturat:
un exemplar al Încheierii de suspendare din data de 15.07.2024, semnat în original;
un exemplar al Încheierii de suspendare din data de 15.07.2024, anonimizat;
un exemplar al cererii de chemare în judecată, certificat pentru conformitate;
un exemplar al Întâmpinării formulată de pârâtul ###, certificată pentru conformitate;
un exemplar al Întâmpinării formulată de pârâta CP- ### , certificată pentru conformitate;
citativ;

Precizăm documentaţia a fost înaintată pentru a pronunţa o hotărâre pentru a pronunţa o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept privind impozitarea progresivă asupra pensiei de serviciu obţinute de reclamant, conform art 101 alin. 2 Cod fiscal, modificat prin Legea ######## .
Vă mulţumim.

Preşedinte Grefier

Dosarul este inregistrat la nr. 9 la ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept OUG nr.62/2024 

Citeste pe larg

Curg solutiile de suspendarea judecatii, in vederea sesizarii CCR, sau desesizare pentru cei care au  reclamat neconstitutionalitatea art. 101 din  Codul Fiscal, modificat de Legea nr. 282/2023.

********************

Sub rezerva ca, la 26 09 instanta nu va decide  aplicarea OUG nr. 62/2024, respectiv sa considere ca speta este atat de dificila incat sa sesizeze ICCJ, pentru a pronunta o hotarare prealabila pentru dezlegarea chestiunii de drept.

Pentru justisficarea competentei tribunalului, in Inccheiere se comite o eroare materiala, in sensul ca sunt citate articolele din L 263/2010 in loc de articolele  101-105 din Legea 223/2015, petentul fiind pensionar al CPS a MAI. Este scuzabila eroarea pentru grefiera, in aceeasi sedinta judecandu-se un dosar similar impotriva Casei Municipale de Pensii.

Încheiere de şedinţă din 27.06.2024 pronunțată de Tribunalul București, cod RJ g8279356e (https://www.rejust.ro/juris/g8279356e)

DOSAR NR. #####/3/2024
Dosar nr. 11619/3/2024

R O M Â N I A
TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A VIII-A
CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE
Î N C H E I E R E
ŞEDINŢA ####### DE LA 27.06.2024

Pe rol se află soluţionarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul ############ ###### în contradictoriu cu pârâta #### DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică nu au fost prezente părţile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a întocmit referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei faptul că pricina are ca obiect pretenții – impozit, precum şi faptul că acesta este primul termen de judecată.
Tribunalul, verificându-şi competenţa, având în vedere prevederile art. 131 Cod pr.civ., coroborate cu dispozițiile art. 153 şi art. 154 din Legea nr. 263/2010, apreciază că instanţa este competentă general, material şi teritorial să judece prezenta cauză, context în care va respinge excepția necompetenței funcționale invocată de pârâtă ca neîntemeiată, întrucât pârâta este autoritatea competentă să calculeze și să oprească impozit din pensia primită de reclamant.
Tribunalul, deliberând, urmează să stabilească durata provizorie a procesului la 6 luni.
Deliberând cu privire la excepția netimbrării cererii invocată de pârâtă, instanța urmează să o respingă ca neîntemeiată, deoarece litigiul se poartă în materia asigurărilor sociale și prin urmare este scutit de taxă de timbru.

T R I B U N A L U L

Apreciind că în vederea soluționării cauzei este necesar ca părțile să formuleze precizări, va dispune amânarea judecării cauzei și acordarea unui nou termen de judecată, pentru când se vor cita părțile cu mențiunea de a formula un punct de vedere, în scris, cu privire la aplicabilitatea în cauză a prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 62/2024.
Pentru aceste motive,

D I S P U N E

Respinge excepția necompetenței funcționale invocată de pârâtă ca neîntemeiată.
Respinge excepția netimbrării cererii invocată de pârâtă ca neîntemeiată.
##### judecarea cauzei şi acordă termen la data de 26.09.2024, complet C27, sala 152, ora 09:00, pentru când se vor cita părţile cu mențiunea de a formula un punct de vedere, în scris, cu privire la aplicabilitatea în cauză a prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 62/2024.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.06.2024.

Preşedinte Asistent judiciar Asistent judiciar Grefier
##### ######## ######## #### #### ###### ######## ####### ######### ########

Citeste pe larg

Petentul s-a limitat sa invoce fel de fel de discriminari in comparatie  cu pensionarii civili sau fata de alti pensionari speciali in loc sa reclame calculul gresit al impozitarii progresive.
Tribunalul i-a respins actiunea gasind ca argumente dispozitiile legale care diferentiaza reglementarea pensiilor militare fata de alte categorii de pensii care, intr-adevar,  sunt altfel supraimpozitate, mai favorabil. Principalul argument este ca legea pensiilor militare nu prevede determinarea componentei contributive a acuantumului pensiilor militare.
Casa Sectoriale a MApN prezinta aceasta sentinta ca un succes al sau in raspunsurile date celor care cer recalcularea impozitului progresiv.
Nu mai este mult pana pe 21 10 2024 cand ICCJ va da dezlegare acestei chestiuni de drept, la cererea mai multor in stante, potrivit OUG nr. 68/2024.

Desi incheierea a fost pronuntata pe 15 07 2024, instantele nu au luat cunostinta de ea, deoarece se continua judecarea si pronuntare de sentinte cu privire la impozitarea progresiva.
Incheierea este cam superficiala, nu este specificata dificultatea cauzei, instanta nu prezinta propria opinie; posibil sa fie declarata inadmisibila de ICCJ.

 Încheiere – Suspendare din 15.07.2024 pronunțată de Tribunalul București, cod RJ 398828dd8 (https://www.rejust.ro/juris/398828dd8)

DOSAR NR. ####/3/2024

#######
TRIBUNALUL BUCUREŞTI
SECŢIA A VIII A CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHEIERE
ŞEDINŢA ####### DE LA 15.07.2024

Pe rol soluţionarea cauzei civile privind pe reclamanţii ###### #########, ##### ######, ##### ### şi ##### ###### în contradictoriu cu pârâţii #### DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE şi MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE, – cu citarea în calitate de expert a CONSILIULUI NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect pretentii – impozit.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la ordine, se prezintă prin mandatar, reclamanţii ###### ######### şi ##### ######, reclamantul ##### ###### personal şi prin mandatar precum şi reclamantul ##### ###, personal având şi calitate de mandatar al reclamanţilor şi pârâţii, prin consilier juridic, #### #### #######, care depune delegaţie de reprezentare la dosarul cauzei, lipsă fiind expertul CNCD.
La interpelarea instanţei, mandatarul reclamanţilor se legitimează în faţa instanţei arată că în prezenta cauză are calitatea de mandatar cu studii juridice.
#### de precizările de la acest moment, Instanţa aduce la cunoştinţă mandatarului reclamanţilor faptul că nu poate formula concluzii de fondul cauzei dar poate discuta celelalte aspecte privitoare la soluţionarea cauzei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, prin care învederează instanţei obiectul cauzei, părţile şi legalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care,
Instanţa, în temeiul art. 131 alin. (1) Cod procedură civilă, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părţile sunt legal citate, în faţa primei instanţe, procedează la verificarea şi stabilirea competenţei în soluţionarea cauzei.
Părţile apreciază că instanţa este competentă să judece cauza.
Instanţa, procedând la verificarea şi stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei, constată că Tribunalul Bucureşti este competent general, material şi teritorial să judece prezentul litigiu, având în vedere dispoziţiile art. 100 – art. 102 din Legea nr. 223/2015, obiectul pricinii şi domiciliul reclamantului.
Tribunalul, în conformitate cu dispoziţiile art. 238 Cod de procedură civilă (NCPC) potrivit căruia „La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, judecătorul, după ascultarea părţilor, va estima durata necesară pentru cercetarea procesului, ţinând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluţionat într-un termen optim şi previzibil. Durata astfel estimată va fi consemnată în încheiere” şi potrivit Hotărârii nr. 5 din 15.02.2013 a Colegiului de ######### al Tribunalului Bucureşti, estimează ca durata necesară pentru cercetarea procesului de 11 luni.
Se depun de către mandatarul reclamanţilor, Note de şedinţă, care se comunică şi reprezentantului pârâţilor.
Instanţa acordă cuvântul asupra măsurii de sesizare a Înaltei ##### de Casaţie în baza dispoziţiilor art. 2 din O.U.G. nr. 62/2024.
Reclamanţii prin mandatar arată că nu se opun.
Reprezentantul pârâţilor apreciază să se impune suspendarea cauzei şi sesizarea Înaltei ##### de Casaţie şi Justiţie
Instanţa rămâne în pronunţare pe oportunitatea suspendării cauzei în baza dispoziţiilor art. 2 din O.U.G. nr. 62/2024 având în vedere sesizarea Înaltei ##### de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prin care să rezolve chestiunea de drept ce face obiectul prezentei cauze.

TRIBUNALUL

Tribunalul constată îndeplinite condiţiile art. 2 din OUG nr. 62/2024 şi va dispune sesizarea Înaltei ##### de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept privind impozitarea progresivă asupra pensiei de serviciu obţinute de reclamanţi, conform art. 101 alin. 2 Cod fiscal, modificat prin Legea 282/2023.
Prezenta încheiere se va comunica către Înalta ##### de Casaţie şi Justiţie prin adresă, se va aduce şi la cunoştinţa conducerii Secţiei a VIII-a şi se va comunica prin e-mail către curţile de apel şi tribunalele din ţară.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE

În baza art. 2 din OUG 62/2024, sesizează Inalta ##### de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept privind impozitarea progresivă asupra pensiei de serviciu obţinute de reclamanţi, conform art 101 alin. 2 Cod fiscal, modificat prin Legea 282/2023.
Suspendă judecata cauzei privind pe reclamanţii ###### ######### – CNP ############# – cu domiciliul în Bucureşti, #### ####### ### ##, ### ###, sc. 3. et. 1, ### ##, Sector 6, ##### ###### – CNP ############# – cu domiciliul în Bucureşti, ##### Obcina #### nr. 7, ### ##, ### #, el. 1, ### ##, Sector 6, ##### ### – CNP ############# – cu domiciliul în Bucureşti, #### ###### ###### #####, ### ###, ### #, ### #, ### #, Sector 6 şi ##### ###### – CNP ############# – cu domiciliul în Bucureşti, #### #### ## ##### ### #, ### ##, sc. 1. et. 6, ap. 28. Sector 6, toţi în contradictoriu cu pârâţii #### DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE cu sediul în Bucureşti, #### ###### ########### # F, sector 6 şi MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE – cu sediul în Bucureşti,#### ###### ### ###, sector 5 şi cu citarea în calitate de expert – CONSILIULUI NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII – cu sediul în Bucureşti, Piaţa ###### ########### nr.1-3,
până la soluţionarea de către Inalta ##### de Casaţie şi Justiţie a prezentei sesizări.
Fără cale de atac.
Pronunţată astăzi, 15.07.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

Preşedinte Asistent judiciar Asistent judiciar

R O M Â N I A
TRIBUNALUL BUCUREŞTI
SECTIA A VIII A CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

B-dul Unirii, nr.37, sector 3,
TEL.##########, FAX: ##########,
DOSAR Nr. ####/3/2024
C Ă T R E
ÎNALTA ##### DE CASAŢIE
ŞI JUSTIŢIE
cu sediul temporar în Bucureşti,
sector 3, Bd. ######## #### nr.2,
Tronson I-III

Potrivit dispoziţiilor luate de această instanţă prin ÎNCHEIEREA din 15.07.2024 pronunţată în dosarul nr. ####/3/2024 privind pe reclamanţii ###### #########, ##### ######, ##### ### şi ##### ###### în contradictoriu cu pârâţii #### DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE şi MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE, – cu citarea în calitate de expert a CONSILIULUI NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect pretentii – impozit , vă înaintăm alăturat:
un exemplar al Încheierii de suspendare din data de 15.07.2024, semnat în original;
un exemplar al Încheierii de suspendare din data de 15.07.2024, anonimizat;
un exemplar al cererii de chemare în judecată, certificat pentru conformitate;
un exemplar al Întâmpinării formulată de pârâtul ###, certificată pentru conformitate;
un exemplar al Întâmpinării formulată de pârâta CP- ### , certificată pentru conformitate;
citativ;

Precizăm documentaţia a fost înaintată pentru a pronunţa o hotărâre pentru a pronunţa o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept privind impozitarea progresivă asupra pensiei de serviciu obţinute de reclamant, conform art 101 alin. 2 Cod fiscal, modificat prin Legea ######## .
Vă mulţumim.

Preşedinte Grefier

Dosarul este inregistrat la nr. 9 la ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept OUG nr.62/2024 

9

1637/1/2024

25.07.2024

6820/3/2024

Tribunalul Bucureşti

asigurări sociale

pretenţii

art 101 alin. (2) Cod fiscal, modificat prin Legea 282/2023

Privind impozitarea progresivă asupra pensiei de serviciu obţinute de reclamanţi, conform art 101 alin. (2) Cod fiscal, modificat prin Legea 282/2023.

Click cu butonul stâng al mouse-ului

Citeste pe larg

Sub rezerva ca, la 26 09 instanta nu va decide  aplicarea OUG nr. 62/2024, respectiv sa considere ca speta este atat de dificila incat sa sesizeze ICCJ, pentru a pronunta o hotarare prealabila pentru dezlegarea chestiunii de drept.

Pentru justisficarea competentei tribunalului, in Inccheiere se comite o eroare materiala, in sensul ca sunt citate articolele din L 263/2010 in loc de articolele  101-105 din Legea 223/2015, petentul fiind pensionar al CPS a MAI. Este scuzabila eroarea pentru grefiera, in aceeasi sedinta judecandu-se un dosar similar impotriva Casei Municipale de Pensii.

Încheiere de şedinţă din 27.06.2024 pronunțată de Tribunalul București, cod RJ g8279356e (https://www.rejust.ro/juris/g8279356e)

DOSAR NR. #####/3/2024

R O M Â N I A
TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A VIII-A
CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE
Î N C H E I E R E
ŞEDINŢA ####### DE LA 27.06.2024

Pe rol se află soluţionarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul ############ ###### în contradictoriu cu pârâta #### DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică nu au fost prezente părţile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a întocmit referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei faptul că pricina are ca obiect pretenții – impozit, precum şi faptul că acesta este primul termen de judecată.
Tribunalul, verificându-şi competenţa, având în vedere prevederile art. 131 Cod pr.civ., coroborate cu dispozițiile art. 153 şi art. 154 din Legea nr. 263/2010, apreciază că instanţa este competentă general, material şi teritorial să judece prezenta cauză, context în care va respinge excepția necompetenței funcționale invocată de pârâtă ca neîntemeiată, întrucât pârâta este autoritatea competentă să calculeze și să oprească impozit din pensia primită de reclamant.
Tribunalul, deliberând, urmează să stabilească durata provizorie a procesului la 6 luni.
Deliberând cu privire la excepția netimbrării cererii invocată de pârâtă, instanța urmează să o respingă ca neîntemeiată, deoarece litigiul se poartă în materia asigurărilor sociale și prin urmare este scutit de taxă de timbru.

T R I B U N A L U L

Apreciind că în vederea soluționării cauzei este necesar ca părțile să formuleze precizări, va dispune amânarea judecării cauzei și acordarea unui nou termen de judecată, pentru când se vor cita părțile cu mențiunea de a formula un punct de vedere, în scris, cu privire la aplicabilitatea în cauză a prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 62/2024.
Pentru aceste motive,

D I S P U N E

Respinge excepția necompetenței funcționale invocată de pârâtă ca neîntemeiată.
Respinge excepția netimbrării cererii invocată de pârâtă ca neîntemeiată.
##### judecarea cauzei şi acordă termen la data de 26.09.2024, complet C27, sala 152, ora 09:00, pentru când se vor cita părţile cu mențiunea de a formula un punct de vedere, în scris, cu privire la aplicabilitatea în cauză a prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 62/2024.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.06.2024.

Preşedinte Asistent judiciar Asistent judiciar Grefier
##### ######## ######## #### #### ###### ######## ####### ######### ########

Citeste pe larg

Hotarâre nr. 289/2024 din 18.06.2024 pronunțată de Tribunalul Vrancea, cod RJ 59eg56776 (https://www.rejust.ro/juris/59eg56776)

Cod ECLI
Dosar nr. ###/91/2024
R O M Â N I A
TRIBUNALUL #######
SECTIA I CIVILA

SENTINŢA CIVILĂ Nr. ###
Şedinţa publică de la 18 iunie 2024
Completul constituit din:
####

Pe rol pronunţarea asupra acţiunii civile formulată de reclamantul ###### #######, CNP #############, cu domiciliul în #### ########, str. Gardeniei, nr.4, jud. ####### şi reclamantul ########## ########, CNP #############, cu domiciliul în #### #######, str. ######, nr. 83, #### #######, în contradictoriu cu pârâta #### DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE, cu sediul în Bucureşti, Drumul Taberei, nr. 7F, sector 6 şi pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE, cu sediul în Bucureşti, #### ###### ### ###, sector 5, având ca obiect obligaţie de a face.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 21.05.2024, note consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunţarea cauzei pentru data de 04.06.2024, 11.06.2024 şi pentru astăzi.
TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la data de 08.03.2024 şi înregistrată sub nr. ###/91/2024 pe rolul Tribunalului ####### – Secţia I Civilă, reclamanții ###### ####### și ########## ######## au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării Naționale și #### de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naționale solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună:
– obligarea pârâtei #### de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naționale la restituirea sumelor reținute în plus din pensia reclamanților începând cu luna ianuarie 2024, cu titlul de impozit, rețineri efectuate în aplicarea art. 101 din Codul fiscal, astfel cum a fost modificat prin legea nr. 282/2023, sume actualizate cu inflația.
În motivarea cererii reclamanții au expus, în esență, următoarele împrejurări de fapt și de drept relevante:
– reclamanții au calitatea de pensionari militari, iar începând cu luna ianuarie 2024 li se reține un impozit din pensie, în aplicarea unor modificări legislative aduse art. 1 din Codul fiscal prin legea nr. 282/2023;
– organul de pensie nu aplică corect dispozițiile legale, reținând un cuantum al impozitului mai mare decât cel reglementat de legiuitor;
– în acest sens, suma de 2000 lei care reprezintă plafonul de venit neimpozabil nu a fost dedus din cuantumul brut al pensiei, ci din cuantumul net avut în vedere la stabilirea bugetului de stat, 4.427 lei, conducând astfel la modificarea valorilor la care se aplică tranșele de impozit, cu consecința reținerii unui impozit mai mare decât cel legal;
– de asemenea, în cuprinsul legii nr. 282/2023 nu apare cota de impozitare de 20%, în timp ce organul de pensie aplică un astfel de procent;
– în același sens, în nicio lege nu apare diminuarea cotei de impozitare de 10% cu suma de 2000 de lei.
Pârâta #### de pensii sectorială a ### a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației arătând, în esență, că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 16, 19 și 21 din legea nr. 223/2015, reclamantul nefiind îndreptățit la reducerea vârstei de pensionare.
Pârâtul Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare prin care:
– a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive;
– a solicitat respingerea cererii, prezentând argumente în justificarea legalității algoritmului de determinare a cuantumului impozitului aplicat.
Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinarea depusă de #### sectorială de pensii a ###.
În dovedirea cererii și în apărare s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Apărării Naționale Tribunalul reține că este întemeiată.

Astfel, obiectul acțiunii de față derivă dintr-un raport juridic specific, și anume, raportul juridic de pensie, una dintre părțile acestuia fiind reclamantul, ca urmare a exercitării în trecut a unei funcții militare în cadrul Ministerului Apărării Naționale.
În raport de prevederile legii nr. 223/2015 Tribunalul notează că subiectele acestui raport sunt persoana care beneficiază de o pensie militară și organul care are competențe în stabilirea și plata pensiei, respectiv #### sectorială de pensii a ###.
În aceste condiții Ministerul Apărării Naționale nu justifică în proces calitate procesuală pasivă, fiind irelevante raporturile juridice administrative de subordonare/coordonare sau orice alte raporturi între acest subiect de drept și #### sectorială de pensii a ###.
În considerarea celor arătate se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Apărării Naționale și se va respinge acțiunea formulată împotriva acestui pârât ca fiind introdusă în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei #### sectorială de pensii a Ministerului Apărării Naționale Tribunalul reține că este nefondată.

Astfel, conform art. 10 alin. 1) lit. c) din HG nr. 144/2016 #### sectorială de pensii a ### are competența de stabilire și plată a pensiilor militare de care beneficiază reclamanții.
Prin urmare, subiectul pasiv al raportului juridic litigios, astfel cum a fost dedus judecății, este #### sectorială de pensii a ###.
În condițiile în care există identitate între acest subiect și persoana chemată în judecată rezultă că pârâta are calitate procesuală pasivă în proces.
Toate aserțiunile pârâtei referitoare la destinatarul sumei reținută cu titlul de impozit sunt irelevante sub aspectul calității procesuale pasive întrucât reclamanții nu au solicitat restituirea impozitelor în considerarea vreunei neconstituționalități a textelor legislative prin care s-a stabilit impozitarea pensiilor, ci au învederat că pârâta nu a aplicat în mod corect dispozițiile legale care reglementează această impozitare.
Invocând această aplicare eronată a normelor legale reclamanții au susținut că pârâta le-a reținut un impozit mai mare decât cel datorat și, prin urmare, le-a plătit pensii nete mai mici decât cele cuvenite.
Or, în acest context, sumele a căror restituire o solicită reclamanții au natura juridică de diferențe de pensie, iar nu de impozit și, prin urmare, pentru aceste diferențe de pensii pretinse pârâta are calitate procesuală pasivă.

Analizând pe fond cererea de chemare în judecată Tribunalul reține că este întemeiată.

1. Astfel, în esență, reclamanții susțin că pârâta #### sectorială de pensii a ### nu a aplicat în mod corect dispozițiile art. 101 alin. 1) – 3) din Codul fiscal, astfel cum au fost modificate prin legea nr. 282/2023, aceste prevederi având următorul conținut:
(1) Orice plătitor de venituri din pensii are obligaţia de a calcula lunar impozitul, potrivit prevederilor prezentului articol, la data efectuării plăţii pensiei, de a-l reţine şi de a-l plăti la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiei. Impozitul reţinut este impozit final.
(2) Impozitul lunar se determină de fiecare plătitor de venit din pensii, astfel:
a) pentru venitul lunar din pensii determinat ca urmare a aplicării principiului contributivităţii, indiferent de nivelul acestuia, din care se deduce plafonul de venit neimpozabil lunar de 2.000 de lei, se aplică o cotă de impunere de 10%;
b) pentru venitul lunar din pensii care are atât componentă contributivă, cât şi componentă necontributivă, din care se deduce plafonul de venit neimpozabil lunar de 2.000 de lei, pentru partea contributivă se aplică dispoziţiile lit. a), respectiv o cotă de impunere de 10%, iar pentru partea necontributivă se aplică progresiv următoarele cote de impunere:
(i) 10%, pentru partea mai mică decât nivelul câştigului salarial mediu net sau egală cu acesta;
(ii) 15%, pentru partea cuprinsă între nivelul câştigului salarial mediu net şi nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat sau egală cu acesta;
(iii) 20%, pentru partea ce depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat;
c) pentru venitul lunar din pensii care are doar componentă necontributivă, din care se deduce plafonul de venit neimpozabil lunar de 2.000 de lei, se aplică progresiv următoarele cote de impunere:
(i) 10%, pentru partea mai mică decât nivelul câştigului salarial mediu net sau egală cu acesta;
(ii) 15%, pentru partea cuprinsă între nivelul câştigului salarial mediu net şi nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat sau egală cu acesta;
(iii) 20%, pentru partea ce depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
(3) Determinarea câştigului salarial mediu net prevăzut în prezentul articol se stabileşte prin deducerea din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat a contribuţiilor sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) şi b) şi a impozitului pe venit.
2. Din probele administrate rezultă că pârâta a calculat și stabilit în mod incorect impozitul aferent pensiilor de care beneficiază reclamanții.
3. În acest sens, din cuprinsul dispozițiilor art. 28 și 29 din legea nr. 223/2015 și a deciziilor de actualizare a pensiilor reclamanților emise în aplicarea acestei legi (filele 36 – 38, 51 – 53) rezultă că venitul lunar din pensii al reclamanților are doar componentă necontributivă, circumstanțe în care regimul de impozitare aplicabil este cel reglementat la art. 101 alin. 2) lit. c) din Codul fiscal.
Potrivit informațiilor prezentate de către pârâtă în întâmpinare, necontestate de către reclamanți, rezultă că începând cu luna ianuarie 2024 cuantumul brut al pensiilor reclamanților este următorul:
– 8.017 lei – pensia reclamantului ###### #######;
– 6381 lei – pensia reclamantul ########## ########.
4. a) Prin raportare la cuantumul brut al pensiei reclamantului ###### ####### și în considerarea dispozițiilor art. 101 alin. 2) lit. c) din Codul fiscal rezultă că impozitul datorat de reclamant se calculează conform următorului algoritm:
– pasul 1: din suma brută de 8.017 lei se scade (deduce) suma de 2000 lei („din care se deduce plafonul de venit neimpozabil lunar de 2.000 de lei”) rezultând suma de 6.017 lei; această operațiune este necesară și prioritară conform ipotezei normative de la lit. c);
– pasul 2: se aplică o cotă de 10% pentru „partea mai mică decât nivelul câştigului salarial mediu net sau egală cu acesta”.
„Câștigul salarial mediu net” (pe scurt, CSMN) aferent anului 2023 este suma de 4.427 lei, informația prezentată de către pârâtă nefiind contestată de către reclamanți.
„Partea mai mică decât nivelul” CSMN sau agală cu acesta reprezintă, în mod evident, „partea” rămasă după deducerea sumei de 2.000 de lei, care reprezintă „plafonul de venit neimpozabil”.
Așadar, aplicabilitatea pct. (i) de la lit. c) se face luându-se în calcul suma rămasă după deducerea din pensia brută a sumei de 2.000 lei, rezultând astfel că în cazul reclamantului aplicabilitatea se face la suma de 6.017 lei.
Dat fiind că această sumă de 6.017 lei este mai mare decât suma de 4.427 lei (CSMN) rezultă că impozitul de 10% se aplică la suma de 4.427 lei, rezultând astfel un prim element/factor din algoritmul de determinare a impozitului total. #### vorba despre suma de 442,7 lei.
– pasul 3: se aplică o cotă de 15% pentru „partea cuprinsă între nivelul câştigului salarial mediu net şi nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat sau egală cu acesta”.
„Câștigul salarial mediu brut” (pe scurt, CSMB) aferent anului 2023 este suma de 7.567 lei, informația prezentată de către pârâtă nefiind contestată de către reclamanți.
„Partea cuprinsă între nivelul câştigului salarial mediu net şi nivelul câştigului salarial mediu brut” reprezintă o sumă variabilă și determinabilă în raport de operațiunile de la pașii anteriori, adică pasul nr. 1 și pasul nr. 2.
Astfel, această „parte” poate fi oricare dintre numerele mai mari decât 4.427 și cel mult egale cu numărul 7.567.
În mod cu totul evident, această „parte” este determinabilă în același mod ca în operațiunea din cadrul pasului 2, și anume, luându-se ca element de raportare venitul de pensie rezultat în urma deducerii sumei neimpozabile de 2.000 de lei.
În cazul reclamantului, după cum a rezultat din pasul 1, venitul „impozabil” din pensie (rămas după deducerea părții neimpozabile) este de 6.017 lei.
Pentru o parte din această sumă, și anume, pentru 4.427 lei s-a aplicat impozitul de 10% în cadrul pasului nr. 2.
Prin urmare, „partea” asupra căreia se aplică impozitul de 15% este diferența dintre 6.017 lei și 4.427 lei, suma (numărul) de 6.017 lei fiind cuprins între 4.427 lei și 7.567 lei.
Diferența dintre 6.017 lei și 4.427 lei este suma de 1.590 lei iar prin aplicarea procentului de 15% rezultă un impozit de 681,2 lei.
– pasul 4: se cumulează (adună) cele două niveluri ale impozitelor determinate la pasul nr. 2 și pasul nr. 3, rezultând impozitul total care este în cuantum de 681,2 lei, rotunjit 681 lei, conform art. 66 din Codul fiscal.
De menționat că nu se mai impune determinarea vreunei componente de impozit de 20% deoarece în urma aplicării pasului nr. 3 nu a rezultat că pensia „impozabilă” (adică nivelul rămas după deducerea din suma brută a plafonului neimpozabil de 2.000 de lei) este mai mare decât CSMB, adică mai mare de suma de 7.567 lei.
b) După cum se observă, în urma aplicării algoritmului legal, nivelul/cuantumul total al impozitului datorat de către reclamantul ###### ####### asupra venitului din pensie este în sumă de 681 lei.
Prin întâmpinarea formulată pârâta a susținut că nivelul impozitului datorat este de 804 lei, sumă mai mare decât cuantumul impozitului legal datorat.
Tribunalul constată astfel că pârâta a reținut și virat o sumă mai mare cu titlul de impozit decât cea legal datorată, consecința fiind aceea că a plătit reclamantului o pensie netă mai mică decât cea legal cuvenită, plătindu-i o sumă mai mică cu 123 de lei decât cea legal cuvenită.
c) Susținerea pârâtei în sensul că ar fi aplicat corect dispozițiile legale este nefondată.
c1) În acest sens, din cuprinsul întâmpinării rezultă că pârâta a aplicat un algoritm care nu respectă prevederile legale, începând prin a aplica impozitul de 10% la o sumă ce reprezintă diferența dintre 4.427 lei și suma de 2.000 de lei.
Or, citirea cu atenție a normei care reglementează cuantumul impozitului de 10% relevă faptul că acest procent nu se aplică sub nicio formă diferenței dintre CSMN și suma de 2.000 de lei.
În acest sens, legiutorul stipulează în mod lipsit de oerice echivoc faptul că procentul de 10% se aplică „pentru partea mai mică decât nivelul câştigului salarial mediu net sau egală cu acesta”. Or, această „parte mai mică” este o sigură „parte”, iar nu o sumă/parte cuprinsă între anumite valori, astfel cum este menționată, de exemplu, la lit. ii).
#### legiuitorul ar fi dorit să aplice procentul de 10% la o eventuală „diferență”, atunci ar fi utilizat o terminologie identică/similară cu cea de la lit. ii) din cadrul aceleiași norme, stipulând că această cotă de 10% se aplică la diferența dintre CSMN și suma de 2.000 de lei.
Legiuitorul nu a utilizat însă o astfel de terminologie și, mai mult, nu ar fi putut să opereze cu astfel de termeni în condițiile în care anterior menționase în mod suficient de clar că regimul de impozitare progresiv este aplicabil „pentru venitul lunar din pensii care are doar componentă necontributivă, din care se deduce plafonul de venit neimpozabil lunar de 2.000 de lei, se aplică progresiv următoarele cote de impunere”.
Or, aplicând regulile gramaticale de identificare a înțelesului propoziției rezultă că regimul progresiv de impozitare se aplică „venitului lunar din pensii … din care se deduce plafonul de venit neimpozabil de 2.000 de lei…”, ceea ce înseamnă că venitul asupra căruia se aplică regimul progresiv de impozitare este venitul rămas în urma scăderii sumei de 2.000 de lei din cuantumul brut al pensiei.
c2) De altfel, prevederile art. 101 alin. 2) lit. c) din Codul fiscal trebuie înțelese și interpretate în acord și cu prevederile de la lit. a) și b) din același alineat, sintagma „pentru venitul lunar din pensii … din care se deduce plafonul de venit neimpozabil lunar de 2.000 de lei …” fiind utilizată de legiuitor și la lit. a) și b), respectiv în privința celorlalte două categorii de pensii, diferențiate în funcție de regimul de determinare.
Or, este mai presus de orice evidență că aplicarea regimului de impozitare pentru pensiile determinate ca urmare a principiului contributivității presupune scăderea din pensia brută a sumei de 2.000, iar ulterior aplicarea procentului de 10% la diferență rezultată, acesta fiind „venitul lunar” din pensii la care se aplică cotele menționate la lit. a) și b).
c3) Susținerea pârâtei în sensul că a aplicat algoritmul de determinare a impozitului conform unor explicații transmise de #### Națională de Pensii Publice este irelevantă sub aspectul temeiniciei acțiunii, principiul legalității impunându-se pârâtei în mod egal ca oricărui subiect de drept, ceea ce înseamnă că pârâta este obligată să respecte prevederile legale, iar nu îndrumări sau explicații transmise de alte instituții cu privire la modul de aplicare a unor dispoziții normative.
5. Algoritmul de determinare a impozitului expus mai sus la pct. 4 este aplicabil, în mod identic, și în privința reclamantului ########## ########.
Astfel, cuantumul brut al pensiei acestuia este 6381 lei și prin scăderea sumei de 2.000 lei rezultă cuantumul „impozabil” al pensiei, și anume, suma de 4.381 lei.
Cum această sumă este mai mică de 4.427 lei rezultă că acestui reclamant i se aplică doar impozitul de 10% asupra diferenței de 4.381 lei, rezultând astfel un impozit total de 438,1 lei, rotunjit 438 lei, mai mic decât cel de 536 lei calculat și reținut de către pârâtă (conform explicațiilor din întâmpinare).
Așadar, pârâta a achitat reclamantului ########## ######## o pensie cu 98 de lei mai mică decât cea legal cuvenită.
6. În considerarea celor arătate mai sus la pct. 1 – 5 Tribunalul constată că reclamanților li s-a reținut un impozit mai mare decât cel legal cuvenit începând cu drepturile de pensie aferente lunii ianuarie 2024 și, prin urmare, este întemeiată solicitarea acestora de obligare a pârâtei #### de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naționale la restituirea acestor sume reținute în plus.
7. Cât privește perioada pentru care reclamanții sunt îndreptățiți la restituire Tribunalul notează următoarele.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună:
– obligarea pârâtei #### de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naționale la restituirea sumelor reținute în plus din pensia reclamanților începând cu luna ianuarie 2024, cu titlul de impozit ….
Acesta este obiectul acțiunii iar nu vreun alt tip de pretenție și, prin urmare, instanța se poate pronunța doar cu privire la această solicitare, neputând dispune eventuale alte măsuri.
Cererea de chemare în judecată a fost introdusă pe rolul instanței la data de 08.03.2024, ceea ce înseamnă că reclamanții au avut în vedere cel puțin diferențele de pensie neacordate în lunile ianuarie și februarie 2024.
Cu toate acestea, Tribunalul consideră că voința implicită, dar lipsită de echivoc a reclamanților a fost aceea de a li se acorda/restitui și acele diferențe de pensie neacordate pe parcursul judecății, și anume, până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului, după acest moment instanța neavând elemente sau date din care să rezulte dacă pârâta mai reține sau nu astfel de diferențe.
Astfel, dacă reclamanții ar fi dorit să învestească instanța doar cu restituirea sumelor reținute în lunile ianuarie și februarie 2024 atunci ar fi formulat pretenția utilizând termeni din care să rezulte fără echivoc o astfel de voință.
Reclamanții nu au utilizat însă astfel de termeni, ci au cerut restituirea sumelor „reținute … începând cu luna ianuarie 2024 …”, formulare care exprimă voința implicită de a li se restitui și sumele reținute pe parcursul procesului.
În condițiile în care dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 21.05.2024, dată la care pensiile aferente acestei luni erau deja plătite, Tribunalul reține astfel că obligația de „restituire” urmează a fi stabilită în privința sumelor „reținute” cu ocazia plății drepturilor de pensie aferente lunilor ianuarie 2024 – mai 2024 inclusiv.
În condițiile în care cuantumul lunar al diferențelor a fost determinat de către instanță mai sus la pct. 4 și 5 Tribunalul va dispune astfel obligarea pârâtei la restituirea acestor sume către reclamanți.
8. De asemenea, Tribunalul reține că este întemeiată solicitarea reclamanților de restituire a sumelor actualizate cu inflația.
În acest sens, după cum s-a arătat și în cadrul examinării excepției lipsei calității procesuale a pârâtei sumele a căror restituire o solicită reclamanții au natura juridică reală de diferențe de pensie, iar nu de impozit.
Aceste diferențe de pensie trebuiau achitate cu ocazia plății lunare a drepturilor de pensie începând cu cele achitate în luna ianuarie 2024.
Actualizarea cu inflația constituie un mecanism de reparare integrală a prejudiciului suferit prin neplata la termen a unei sume de bani, astfel cum rezultă din art. 1531 Cod civil.
Astfel, principiul reparării integrale a prejudiciului impune ca reclamantul să primească sumele datorale de pârâtă, într-un cuantum reactualizat în raport de indicele de inflaţie.
În acest sens, atunci când instanţa acordă creditorului o sumă de bani reactualizată, creditorul nu primeşte o valoare mai mare decât cea la care avea dreptul dacă plata se efectua la termen, căci tocmai acesta este mecanismul deprecierii valorii unităţii monetare.
În fapt, sumele ce trebuiau plătite la data scadenţei şi sumele reactualizate ce trebuie plătite au aceeaşi valoare economică, în sensul că reclamantul poate cumpăra aceeaşi cantitate de bunuri sau servicii.
Prin urmare, prejudiciul efectiv este acoperit doar în condiţiile în care debitul se restituie în formă reactualizată.
În considerarea celor arătate mai sus Tribunalul constată că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea actualizării cu inflația a fiecărei diferențe de pensie ce li se cuvenea lunar începând cu luna ianuarie 2024, de la data la care s-au plătit lunar drepturile de pensie și până la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTOVE
ÎN NUMLE LEGII
HOTĂRĂŞTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Apărării Naționale cu sediul în Bucureşti, #### ###### ### ###, sector 5.
Respinge acțiunea formulată împotriva a pârâtului Ministerul Apărării Naționale ca fiind introdusă în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Respinge ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei #### sectorială de pensii a Ministerului Apărării Naționale.
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ###### #######, CNP #############, cu domiciliul în #### ########, str. Gardeniei, nr.4, jud. ####### şi reclamantul ########## ########, CNP #############, cu domiciliul în #### #######, str. ######, nr. 83, #### #######, în contradictoriu cu pârâta #### sectorială de pensii a Ministerului Apărării Naționale cu sediul în Bucureşti, Drumul Taberei, nr. 7F, sector 6.
1. Obligă pârâta #### sectorială de pensii a Ministerului Apărării Naționale să plătească reclamantului ###### ####### diferențele de pensie neachitate cu ocazia plăților drepturilor de pensie aferente lunilor ianuarie 2024 – mai 2024 inclusiv, respectiv suma totală de 615 lei, compusă din diferențe de câte 123 de lei pe fiecare lună.
Totodată, accesoriu obligației cu caracter principal stabilită la paragraful anterior, obligă pârâta să plătească reclamantului și actualizarea cu inflația pentru diferențele de pensie neachitate pentru lunile ianuarie 2024 – mai 2024, actualizare ce se va face de la data la care trebuiau plătite lunar aceste drepturi și până la data plății efective.
2. Obligă pârâta #### sectorială de pensii a Ministerului Apărării Naționale să plătească reclamantului ########## ######## diferențele de pensie neachitate cu ocazia plăților drepturilor de pensie aferente lunilor ianuarie 2024 – mai 2024 inclusiv, respectiv suma totală de 490 lei, compusă din diferențe de câte 98 de lei pe fiecare lună.
Totodată, accesoriu obligației cu caracter principal stabilită la paragraful anterior, obligă pârâta să plătească reclamantului și actualizarea cu inflația pentru diferențele de pensie neachitate pentru lunile ianuarie 2024 – mai 2024, actualizare ce se va face de la data la care trebuiau plătite lunar aceste drepturi și până la data plății efective.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul #######.
Pronunţată conform art. 402 teza a doua C proc civ (punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței), astăzi, 18.06.2024.

Preşedinte

Citeste pe larg

 La data de 04 august 2023, trei fosti parlamentari din Judetul Vrancea, din care doi din primul parlament postcomunist, au dat in judecata Secretariatul Camerei Deputatilor, solicitand anularea Ordinului prin care se dispusese incetarea platii pensiilor de parlamentar.

Actiunea a fost respinsa de Tribunal prin Hotararea nr. 435/21 09 2023, din documente nerezultand ca s-a formulat vreo exceptie la CCR sau ca s-a declarat apel.  
Cu toate acestea pe data 28 09 2023 se inregistreaza la CCR Dosarul nr.  2382/2023 avand ca obiect Exceptii privind Legea nr. 192/2023, publicata in MO nr, 587 din 28 iunie 2023. 
Avocatul Mocanu se lauda azi in presa ca a formulat ulterior exceptia. Oare cand, daca nu a formulat apel? 
Si mai straniu este ca dosarul 2382D/2023 a intrat in dezbatere in sedinta CCR din 21 noiembrie.  A fost amanata pronuntarea pentru 28 11 20234, cand exceptiile au fost admise.  
Cum este posibil domnule presedinte Marian Enache sa faceti asemenea discriminari, cand exceptiile ridicate de militari privind neconstitutionalitatea unei ordonante de urgenta, OUG nr. 59/2017, zac de 4 ani  in nelucrare, iar 68 dintre ele sunt amanate la pronuntare de un an de zile? 
Cum si cu ce ocazie a fost formulata Incheierea Tribunalului Vrancea de sesizare a CCR?

COMUNICAT DE PRESĂ, 28 noiembrie 2023

I. În ședința din data de 28 noiembrie 2023, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori, a decis:

– Cu unanimitate de voturi în privința pct.1 și 3, și cu majoritate de voturi în privința pct.2,

1. A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.I din Legea nr.192/2023 pentru abrogarea capitolului XI din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaților şi al senatorilor sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deputaților/senatorilor care au exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet anterior intrării în vigoare a Legii nr.192/2023.

2. A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.II din Legea nr.192/2023 sunt neconstituționale.

3. A respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că Legea nr.192/2023 este constituțională în raport cu criticile de neconstituționalitate extrinsecă.

În esență, Curtea a reținut că abrogarea dispozițiilor legale care instituiau indemnizația pentru limită de vârstă acordată deputaților și senatorilor s-a realizat în baza marjei de apreciere de care dispune Parlamentul în privința stabilirii drepturilor aferente statutului acestora. Parlamentul are competența constituțională de a elimina pentru viitor indemnizația pentru limită de vârstă. Prin urmare, Curtea a stabilit că art.69 din Constituție referitor la mandatul reprezentativ al deputaților și senatorilor nu a fost încălcat.

În același timp, Curtea a mai observat că indemnizația pentru limită de vârstă, până la abrogarea sa, era un drept legal acordat deputaților și senatorilor care au exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet, la data împlinirii vârstei de pensionare. Având în vedere că această indemnizație se acorda, potrivit legii, în considerarea exercitării unui mandat parlamentar complet, Curtea a reținut că principiul securității juridice protejează dreptul legal al deputaților și senatorilor care au exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet până la intrarea în vigoare a Legii nr.192/2023 la indemnizația pentru limită de vârstă, indiferent dacă a fost sau nu pusă în plată.

Prin retragerea și eliminarea normativă a indemnizației pentru limită de vârstă în privința acestor destinatari ai dreptului legal, a fost afectată integritatea şi substanța unui drept legal dobândit în considerarea mandatului deja exercitat și s-a creat o insecuritate juridică vădită, încălcându-se componenta de neretroactivitate a securității juridice. Evenimente viitoare şi incerte – de natură normativă – nu pot afecta nici dreptul care a fost dobândit şi care a intrat în sfera patrimonială a persoanei și nici efectele deja epuizate ale unui act – exercitarea cel puțin a unui mandat reprezentativ.

Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea  dispozițiilor constituționale ale art.1 alin.(3) și (5) privind principiile statului de drept și al securității juridice, ale art.15 alin.(2) privind neretroactivitatea legii și ale art.44 alin.(1) teza întâi și alin.(2) privind dreptul de proprietate privată.

Citeste pe larg

Tribunalul Giurgiu a revocat măsura controlului judiciar pentru fostul lider PSD.  De menționat ca  decizia nu este definitivă. Dosar penal nr 1977/122/2022/a1.8 Părţi: Nume Calitate parte: BĂDĂLĂU NICULAE Inculpat MATACHE ELENA Inculpat Tip solutie: Alte soluţii Solutia pe scurt: În baza. art. 348 Cod. proc. pen rap. la art. 207 alin. 5 Cod. proc. pen. […]

Articolul Tribunalului Giurgiu revocă măsura controlului judiciar pentru fostul lider PSD, Niculae Bădălău! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

 Din continutul Incheierii ne dam seama ca reclamantul a aplicat in buna masura orientarile date de HR pe acest blog in privinta procedurilor de urmat pentru sesizarea CCR.

Este foarte bine ca o incheiere cu un asemenea continut ajunge pa masa judecatorilor CCR.

Este regretabil ca instanta nu a identificat corect obiectul actiunii principale, retinand ca reclamantul ar cere si eliminarea plafonarii cuantumului net al pensiei militare, el. fiind pensionat inainte de 15 09 2017. Oricum, asupra constitutionalitatii plafonarii CCR s-a pronuntat de mai multe ori.

Nici instantele nu realizeaza ca actualizarea pensiilor militare si plafonarea lor la netul bazei de calcul sunt doua operatiuni care pot subzista, nu se exlclud. Nu era nevoie sa elimine ACTUALIZAREA ca sa introduca plafonarea.

Instanta care admite o cerere de sesizare a CCR este obligata sa se pronunte in legatura cu exceptia, dar CCR nu este obligata sa tina seama de opinia instantei.

Pacat ca reclamantul a ametit instanta cu referiri la legile organice si la ordonantele de urgenta neaprobate de Parlament, pseudo-argumente usor de demontat de CCR.

Public documentul cu titlu orientativ pentru cei care doresc sa-si recupereze pierderile din dreptul de pensie pe calea contenciosului constitutional. 

Citeste pe larg