Alexandru Dedu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, a vorbit, marţi seara, într-o conferinţă de presă, despre obiectivul echipei naţionale feminine a României la Campionatul Mondial din Spania (1-20 decembrie).Președintele FRH a precizat că obiectivul tricolorelor este clasarea în primele zece locuri. „Este un început de drum al echipei naţionale careCiteste pe larg

​Alexander Zverev a furnizat marea surpriză a zilei la Turneul Campionilor, germanul reușind să-l elimine în semifinale pe Novak Djokovic (7-6(4), 4-6. 6-3). Liderul mondial, care nu a reușit să bifeze Marele Slam (cucerirea într-un sezon a celor patru turnee de Grand Slam), a mai ratat astfel un obiectiv important.Citeste pe larg

Olanda s-a calificat la turneul final al Campionatului Mondial din 2022 grație victoriei obținute marți în fața Norvegiei, scor 2-0, în ultima etapă a preliminariilor europene. Turcia și Ucraina vor juca la baraj. De știut: Echipele calificate direct la CM 2022: Serbia, Spania, Elveția, Franța, Belgia, Danemarca, Olanda, Croația, AngliaCiteste pe larg

​Iberica Garbine Muguruza s-a calificat marți în finala Turneului Campioanelor după ce a câștigat în două seturi meciul jucat împotriva compatrioatei Paula Badosa. Muguruza a obținut victoria după o oră și 25 de minute de joc, scor 6-3, 6-3. Garbine a dominat confruntarea cu Badosa (cap de serie nr. 7):Citeste pe larg

​Perechea Horia Tecău/Kevin Krawietz a fost învinsă de cuplul Ivan Dodig/Filip Polasek (Croația/Slovacia), marți, în al doilea meci din Grupa Verde a Turneului Campionilor la tenis, care are loc la Torino. În urma acestui rezultat, echipa româno-germană nu mai poate obține calificarea în semifinale. Dodig și Polasek s-au impus dupăCiteste pe larg

Italianul Matteo Berrettini a anunţat, marţi, că se retrage de la Turneul Campionilor. Acesta va fi înlocuit la competiția de la Torino de compatriotul său Jannick Sinner. Berrettini a fost nevoit să abandoneze, duminică, la începutul setului secund împotriva campionului olimpic Alexander Zverev, din cauza unei accidentări la mușchii abdominali.Citeste pe larg

Serbia, Spania și Croația (vicecampioana mondială) s-au calificat la turneul final al Campionatului Mondial din 2022, în urma victoriilor obținute duminică în ultima etapă a grupelor preliminare europene. Portugalia, Suedia și Rusia vor juca în barajul pentru CM. Rezultatele înregistrate duminică: Luxemburg vs Irlanda 0-3 Au marcat: Duffy ’67, OgbeneCiteste pe larg

Hubert Hurkacz s-a calificat în premieră la Turneul Campionilor, după ce a ajuns în semifinalele Mastersului de la Paris. Polonezul l-a învins, vineri, pe australianul James Duckworth. Hurkacz s-a impus în fața lui Duckworth (55 ATP) după aproape două ore şi 13 minute de joc, scor 6-2, (4)6-7, 7-5. HubertCiteste pe larg

Frances Tiafoe (49 ATP, venit din calificări) este de neoprit la Viena, americanul reușind sâmbătă să se califice în finala turneului de categorie „ATP 500” după ce a eliminat încă un favorit. Condus cu 6-3, 5-2 de italianul Jannik Sinner (11 ATP, favorit 7), Tiafoe a revenit spectaculos și s-aCiteste pe larg

​Jucătoarea britanică Emma Răducanu, locul 22 WTA, a anunțat că nu va putea participa la Kremlin Cup, turneu care va avea loc la Moscova, informează BBC Sport, menţionând că motivul retragerii sportivei nu a fost precizat. „Abia aștept să revin în circuit peste două săptămâni. Din păcate, a trebuit săCiteste pe larg

Alexander Zverev, locul 4 din clasamentul ATP, este al patrulea jucător care și-a asigurat prezența la Turneul Campionilor de la Torino. Germanul a obţinut calificarea după ce a ajuns în 16-imile de finală ale turneului de la Indian Wells. Ceilalţi trei jucători care şi-au obţinut deja locul la finala sezonuluiCiteste pe larg