E motivul pentru care am petrecut mult timp pe text, care nu e trivial nici superficial sau cu unică destinaţie. Prin numărul de publicuri vizate – ruşi, ucraineni, spaţiul post-sovietic, vecinătate, cancelariile occidentale (cu precădere europene şi americană) – deja necesită mai mult decât banala lectură sau adnotare. El indicăCiteste pe larg

​Nuclearelectrica a anunțat că Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic National în seara zilei de 12 iulie. Unitatea se deconectase automat de la sistem pe 10 iulie, în urma unei avarii, în ciuda faptului că nu au trecut decât trei săptămâni de la programul deCiteste pe larg

Cei doi angajaţi ai Spitalului „Victor Babeş” reţinuţi în cazul pacienţilor decedaţi în unitatea mobilă ATI şi acuzaţi de ucidere din culpă au fost plasaţi în arest la domiciliu pentru 30 de zile, judecătorii respingând astfel propunerea de arestare preventivă făcută de procurori. Decizia instanţei poate fi contestată. „În bazaCiteste pe larg

Instituția Prefectului – Județul Giurgiu Joi, 20 mai a.c, unitatea mobilă a vaccinat o nouă serie de angajaţi ai operatorilor economici din județ. Astfel, au fost imunizate 60 de persoane care activează în cadrul unei societăţi private cu profil logistic, din comuna Bolintin Deal.Citeste pe larg

Prim-ministrul Florin Cîțu a făcut declarații după tragedia ce s-a petrecut luni la unitatea mobilă a Spitalului Victor Babeș din București. Ministrul Sănătății Vlad Voiculescu a transmis un mesaj pe internet chiar la ora începerii declarației de presă a premierului. Ce a declarat Florin Cîțu după tragedia de la unitateaCiteste pe larg