Marin Naidim a fost unul dintre prietenii de taina ai lui Valeriu Gafencu, acesta din urma fiind numit deja „Sfantul Închisorilor”. Fiind intemnitat vreme de peste douazeci de ani, Marin Naidim s-a dovedit a fi un adevarat isihast al inchisorilor comuniste. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

N-a fost cameră în care tinerii – și mai ales legionarii – să nu-mi vie în ajutor și să nu-mi dea ”cafeaua” de dimineață și feliuța bisăptămânală de pâine – odoare fără preț pentru un bolnav de intestine în schimbul ciorbei de murături putrede Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Nesimțirea baronului penelist Ghiță Flutur, șeful Consiliului Județean Suceava, e intrigantă, căci Flutur reușește, pe lângă faptul că a supraviețuit penalilor din PDL, să și prospere politic, ba chiar să aibă un cuvânt greu de spus în PNL-ul condus de Nicolae Ciucă, cel care îi numește pe bandă rulantă luiCiteste pe larg

O, Sfinților Mărturisitori, care în temnițe și prigoane, prin multele voastre pătimiri ați stăvilit întărîtarea vrăjmașului cea cu mînie pornită asupra Bisericii lui Hristos, vouă celor ce ați suferit foame, ger, schingiuiri, umilință și chinuri de tot felul Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

De Ziua Națională de Cinstire a Martirilor Anticomuniști redacția ActiveNews a primit cadou de la un român iubitor de Istorie și Adevăr o coliță de timbre publicată de Poșta Moldovei pentru a omagia memoria martirului basarabean Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

De Ziua Națională de Cinstire a Martirilor Anticomuniști redacția ActiveNews a primit cadou de la un român iubitor de Istorie și Adevăr o coliță de timbre publicată de Poșta Moldovei pentru a omagia memoria martirului basarabean Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

ActiveNews.ro: Sfârșit lamentabil pentru aventura AstraZeneca în România: aproape un milion de doze de ser Covid produs de firma anglo-suedeză, al căror termen de valabilitate a fost depășit, vor trebui distruse, a anunțat, joi, senin, coordonatorul CNCAV, Valeriu Gheorghiță. În total, România a contractat, la solicitarea Guvernului Cîțu, circa 4,5 milioaneCiteste pe larg