Condițiile din trenuri – verificate de ANPC în toată țara
Calitatea transportului pe calea ferată a intrat în atenţia comisarilor pentru Protecţia Consumatorilor, având în vedere numeroasele sesizări referitoare la condiţiile de călătorie, a anunţat, luni, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor(ANPC). „Am primit foarte multe sesizări de la persoane aflate în tren, în drum spre diverse destinaţii din întreaga ţară,Citeste pe larg
473 de persoane și 356 de autovehicule, verificate într-o singură zi într-o acțiune în sistem integrat
”Gospodinele” care își vând produsele pe internet, vor fi verificate de inspectorii veterinari prin metoda „clientul misterios”!
Dacă prepari tot felul de produse alimentare, de tip catering, și le vinzi on line. ai grijă să fii autorizat, căci astfel ai o mare problemă! Poți fi amendat! Gospodinele din județul Alba, care vând platouri cu aperitive și prăjituri pe Facebook, au intrat în atenția Direcției Sanitar-Veterinare. Inspectorii folosesc metoda „clientul misterios”. Adică sună […]
45 de autovehicule transport persoane, verificate, de dimineață, de polițiștii giurgiuveni
Avocatul Toni Neacşu: Avem un stat de drept eşuat. Anumite Hotărâri de Guvern nu pot fi verificate de Justiţie
Avocatul Toni Neacşu spune că premierul Florin Cîţu vrea să condiţioneze dreptul de circulaţie şi de muncă de certificatul verde, precizând că Guvernul poate legifera acum în afara oricărui control. Avocatul Toni Neacşu: Avem un stat de drept eşuat „Premierul Cîţu vrea să condiţioneze dreptul de circulaţie şi de muncăCiteste pe larg
Sindicatul Europol: Certificatele de vaccinare nu pot fi verificate de poliţişti. Barmanii nu au dreptul
”Certificatele de vaccinare nu pot fi verificate de poliţişti. Cu toate că titlul sună şocant, aceasta este realitatea cruntă şi este reprezentată de faptul că poliţiştii de ordine publică nu au posibilitatea tehnică de a verifica autenticitatea certificatelor de vaccinare împotriva COVID-19 ale cetăţenilor (…) Însă marea problemă referitoare laCiteste pe larg
⛲️Fântânile arteziene din oraș sunt verificate și…
Primaria Municipiului Giurgiu ⛲️Fântânile arteziene din oraș sunt verificate și curățate în această perioadă de către echipele Giurgiu Servicii Locale în vederea repornirii. ✅Fântânile din fața Teatrului ”Tudor Vianu” necesită reparații majore la partea electrică și de aducțiune, respectiv de evacuare a apei din cauza nefuncționării de o lungă perioadăCiteste pe larg
⛲️Fântânile arteziene din oraș sunt verificate și…
Primaria Municipiului Giurgiu ⛲️Fântânile arteziene din oraș sunt verificate și curățate în această perioadă de către echipele Giurgiu Servicii Locale în vederea repornirii. ✅Fântânile din fața Teatrului ”Tudor Vianu” necesită reparații majore la partea electrică și de aducțiune, respectiv de evacuare a apei din cauza nefuncționării de o lungă perioadăCiteste pe larg