Anunțul vine de la președintele Consiliului Județean, Toma Petcu: acesta detaliază subiectul marți, într-o postare pe pagina sa oficială: ”Astăzi am semnat un nou contract important pentru județul Giurgiu! Este vorba despre achiziția a 5 microbuze electrice noi pentru transportul elevilor, un proiect în valoare totală de 6.999.984,60 lei (inclusivCiteste pe larg

Ziua Imnului Național, a fost marcată și la Giurgiu prin ceremonii militare și religioase. Alături de prefectul județului, prof. Ion Ghimpețeanu, la aceremonie au participat reprezentanți ai Primăriei Giurgiu, viceprimarii Marian Damian și Ionel Muscalu,  alături de alți șefi ai unor instituții publice, ofițeri din Poliție, Comisariatul Militar  PCTF și Jandarmerie.  

Articolul Cum s-a derulat „Ziua Imnului Național” , la Giurgiu – marți 29 iulie 2025 (VIDEO) apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Primăria comunei Clejani, prin grija primarului Florin Nidelea, intensifică măsurile de protecție a mediului și de menținere a curățeniei în localitate. Una dintre principalele preocupări ale administrației locale este combaterea depozitării ilegale a deșeurilor menajere. În acest sens, peste 20 de camere de supraveghere monitorizează permanent drumurile naționale, județene și comunale aflate pe raza comunei. […]

Citeste pe larg

În noaptea de 19 spre 20 iulie, un bărbat  din județul Giurgiu, în vârstă de 46 de ani, după ce s-a îmbătat bine  a furat  o Ambulanță și a plecat la plimbare. A  fost prins însă de polițiștii din județul  Teleorman în apropierea orașului Zimnicea, după o urmărire de  zeci de kilometri, prin două județe. […]

Articolul După ce s-a îmbătat, un bărbat din Giurgiu a furat o Ambulanță și a pornit într-o cursă nebună, urmărit de mașinile Poliției! (VIDEO) apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

  Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu-Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu și Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autovehicul, un pistol neletal și mai multe cartușe, pentru care conducătorul auto nu deținea documente legale. În data de 9 iulie, […]

Articolul Polițiștii de frontieră au găsit ascuns, asupra unui bulgar, un pistol și cartușe…(VIDEO) apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Treisprezece percheziţii sunt efectuate în această dimineaţa în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Giurgiu şi Călăraşi, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, fraudă informatică şi spălarea banilor. Percheziţiile au loc la domiciliile unor persoane fizice, presupus a fi implicate în activitatea infracțională. PotrivitCiteste pe larg

Polițiștii Serviciului de Combaterea a Criminalității Organizate Giurgiu, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Giurgiu, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, de 21, 22 și 34 de ani, cercetate pentru trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism. Din probele administrate a reieșit faptul că, în luna februarieCiteste pe larg