Fără ceas, telefon sau lumină naturală, cei 14 voluntari, conduşi de exploratorul franco-elveţian Christian Clot, au fost nevoiţi să se obişnuiască cu condiţiile din peştera Lombrives din departamentul Ariege: o temperatură de 12 grade Celsius şi 95% umiditate, să producă singuri electricitate cu ajutorul unei hidrobiciclete şi să scoată apăCiteste pe larg

Îi sărbătorim astăzi pe cei 34 de voluntari ai #ISU Giurgiu, care au urmat programul „Salvator din Pasiune”. 👩‍🚒🥇Paula se numără printre cei care au ales să ofere ajutorul celor din jur fără să primească nimic în schimb. Toți voluntarii știu să acorde primul ajutor și ne sunt alături laCiteste pe larg