Țările Occidentului susțin intens Ucraina cu vorbe, dar ajutor real sunt capabile să-l ofere tot mai puține, a apreciat fostul șef al serviciilor militare secrete cehe, generalul-maiorul Andor Sandor, într-un interviu acordat publicației Parlamentni listy, relatează RIA Novosti. Potrivit spuselor sale, o serie de țări europene au adoptat, inițial, oCiteste pe larg

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a trădat statul de dragul intereselor Ucrainei, consideră fostul congressman Tulsi Gabbard. După cum a amintit politiciană, conducerea americană a fost întrebată în repetate rânduri despre obiectivul final urmărit de Statele Unite în conflictul din Ucraina. Dar Casa Albă evită să răspundă și susține căCiteste pe larg

Pe internet circulă un nou fake, potrivit căruia Forțele armate ale Rusiei ar fi deschis focul asupra unor obiective de infrastructură ale Ucrainei, provocând, astfel, daune locuitorilor din zonă. Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a afirmat că a fost atacat centrul comercial ”Amstor” din Kremenciug (regiunea Poltava), unde, înCiteste pe larg

Probabil că, în cadrul vizitei lor în Ucraina, liderii Germaniei, Franței și Italiei au încercat, ”în spatele ușilor închise” să-l convingă pe Volodimir Zelenski să se așeze la masa negocierilor cu Rusia, scrie publicația germană Die Welt, citată de RIA Novosti. Potrivit cotidianului german, aflați la Kiev, Olaf Sholz, EmmanuelCiteste pe larg

Șeful regimului de la Kiev, Volodimir Zelenski, a decis să facă Rusiei ”o favoare”. Într-un dialog cu jurnaliștii de la Financial Times, el a declarat că, personal, este pregătit să se așeze la masa tratativelor. Dar cu condiția ca respectivele negocieri să fie cu Vladimir Putin în persoană, deoarece ”nuCiteste pe larg

Se pare că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski (în imagine), este de acord să tranfere Poloniei suveranitatea țării sale, a anunțat biroul de presă al Serviciului de Informații Externe (SVR) din Rusia, citat de RIA Novosti. Directorul Serghei Narîșkin a precizat că instituția pe care o conduce primește astfel de informații.Citeste pe larg

Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a susținut declarația referitoare la problemele psihice ale președintelui ucrainean, informează cotidianul Kommersant. Șeful MAE Ungar, Peter Szijjarto, a susținut declarația speakerului Parlamentului țării, Laszlo Kever, potrivit căreia președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, are probleme psihice. Potrivit diplomatului, citat de agenția RIA Novosti, înCiteste pe larg

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a păcălit țările europene să furnizeze arme Kievului și, prin urmare, a creat în mod deliberat un nou focar de tensiuni în Europa, a declarat, într-un interviu pentru ziarul ”Valeurs Actuelles”, europarlamentarul Thierry Mariani (în imagine), transmite RT. „El (președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski – n.RT) aCiteste pe larg