Vladimir Putin s-a răzgândit. L-a anunțat pe cancelarul Germaniei că nu trebuie să mai plătească gazul în ruble. Șeful de la Kremlin anunțase că nu va mai accepta plăți pentru gazul rusesc decât în moneda națională a Rusiei. Între timp, acesta pare că și-a schimbat părerea, fapt transmis cancelarului Germaniei.Citeste pe larg

Putin i-a dat asigurări lui Scholz că plăţile UE de luna vitoare „vor continua să fe în euro şi să fie transferate ca de obicei Gazprom Bank, care nu este vizată de sancţiuni” impuse Rusiei de către Occident din cauza războiului din Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt alCiteste pe larg

Preşedintele Republicii Cehe, Milos Zeman, s-a pronunţat în favoarea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19, în discursul său tradiţional de Crăciun, relatează duminică dpa citată de Agerpres. Zeman a explicat că iniţial a fost sceptic faţă de această idee, dar şi-a schimbat părerea după noile valuri de infectare. Argumentul final a fost,Citeste pe larg

Grecul Stefanos Tsitsipas (3 ATP) spune că se gândeşte să facă vaccinul împotriva coronavirusului până la finele anului, deşi iniţial îşi exprimase reticenţele faţă de acesta, scrie DPA. Tsitsipas (23 ani) afirma că nu-şi va face vaccinul anticoronavirus decât dacă acest lucru va fi impus de ATP, el susţinând căCiteste pe larg

Guvernul a adoptat, luni 30 august, Ordonanţa de Urgenţă 94/2021 care modifică legea pensiilor, însă două dintre principalele prevederi din proiectul iniţial au dispărut: cumularea pensiei anticipate cu salariul la privat şi bonificaţiile pentru cei care aleg să lucreze după împlinirea vârstei de pensionare. Documentul, iniţiat de Ministerul Muncii, prevedeaCiteste pe larg

Am luat decizia să ne vedem, dar încă nu e pusă întâlnirea în agendă, spune Florin Cîțu despre întrevederea cu Marcel Ciolacu pentru a discuta despre PNRR: „Nu m-am răzgândit”. „Nu m-am răzgândit. Am luat decizia să ne vedem. Încă nu este pus în agendă. Depinde și de programul dluiCiteste pe larg

Familia lui Nelu Ploieșteanu nu a ridicat nici marți, 6 aprilie, trupul neînsuflețit al regretatului lăutar de la Institutul de Medicină Legală din București. Nelu Ploieșteanu Fiicele lui Nelu Ploieșteanu au decis să nu ridice nici marți trupul tatălui lor de la IML, după ce au aflat că testul CovidCiteste pe larg

Din cauza victoriilor foarte puține pe care le-a numărat de-a lungul celor nouă partide, arabii au vrut să îl dea afară pe Răzvan Lucescu. Ceea ce nu au știut ei este faptul că acesta a fost foarte atent la clauzele contractuale, fiind protejat de ele. Răzvan Lucescu era să fieCiteste pe larg