Alexander Zverev și-a aflat pedeapsa după ce, miercuri, la turneul de la Acapulco, i-a adresat cuvinte dure arbitrului partidei de dublu la care lua parte și a dat cu racheta în scaunul acestuia. Alexander ZverevFoto: James Gourley / Shutterstock Editorial / Profimedia “Ca urmare a comportamentului nesportiv al lui AlexanderCiteste pe larg

Alexander Zverev, locul 4 din clasamentul ATP, este al patrulea jucător care și-a asigurat prezența la Turneul Campionilor de la Torino. Germanul a obţinut calificarea după ce a ajuns în 16-imile de finală ale turneului de la Indian Wells. Ceilalţi trei jucători care şi-au obţinut deja locul la finala sezonuluiCiteste pe larg

Conducerea ATP a pornit luni o investigație cu privire la acuzațiile de violență domestică primite de către Alexander Zverev, locul 4 în clasamentul mondial. Câștigător al medaliei de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo în 2021, germanul este suspectat că și-ar fi supus fosta parteneră, pe Olga Sharypova, laCiteste pe larg

Alexander Zverer este omul momentului în tenisul mondial, germanul reușind să-l învingă pe Novak Djokovic (1-6, 6-3, 6-1) într-un moment în care liderul ATP părea invincibil. Sârbul a ratat marea ocazie a unui Golden Slam, iar la finalul partidei de vineri Zverev și-a cerut scuze după succesul contra sârbului. AlexanderCiteste pe larg