Sunt melodii care nu pleacă niciodată cu adevărat din noi.

Se retrag undeva adânc în memorie, ca niște fotografii puse într-un sertar vechi, peste care trec anii, viața, întâmplările.

Dar rămân acolo.

De aproape 25 de ani îmi bântuiau mintea câteva versuri.

Doar frânturi.

Fără nume de melodie, fără interpret.

Doar ecoul lor:

„Știi că pentru tine sar și peste cal,

Ca să mângâi părul tău senzațional,

Viața mea tihnită țăndări s-a făcut,

Explodând chiar de la primul tău sărut.”

Ani la rând m-am întrebat de unde sunt.

În ce cântec le-am auzit.

Cine le cânta.

Parcă erau lipite de memoria mea, dar fără etichetă.

Și astăzi, după un sfert de secol, misterul s-a risipit.

Melodia se numește „Ultimul catarg”, iar vocea este a lui George Nicolescu.

E ciudat cum funcționează memoria.

Uneori uităm lucruri importante de ieri, dar păstrăm, intacte, câteva versuri care ne-au atins cândva sufletul.

Ele rămân acolo, tăcute, până când într-o zi revin la suprafață și îți dau senzația că ai redescoperit o bucată din tine.

Poate că asta înseamnă, de fapt, muzica bună: nu doar să o asculți, ci să o porți cu tine, fără să știi, zeci de ani.

Se retrag undeva adânc în memorie, ca niște fotografii puse într-un sertar vechi, peste care…