Amical pe zăpadă, sâmbătă, pentru jucătorii echipei ”Dunărea” Giurgiu

Amical pe zăpadă, sâmbătă, pentru jucătorii echipei ”Dunărea” Giurgiu

Dunărea Giurgiu a jucat al doilea amical din 2023 împotriva unei echipe de liga a IV-a, Petrolul 95 Ploiești. Meciul s-a jucat sâmbătă, 28 ianuarie și s-a încheiat cu scorul de 2 la 2. Pentru Dunărea Giurgiu au marcat  Cătălin Bălțat și Alexandru Popescu.

Partida s-a disputat pe stadionul ”Dunărea” din Portul Giurgiu, pe un teren greu, acoperit cu zăpadă. Meciul a avut drept scop verificarea nivelului de pregătire a jucătorilor de la ”Dunărea”.

Înaintea debutului sezonului competițional în Liga a IV-a, trupa de pe malul Dunării  va continua seria de întâlniri amicale, cu echipe puternice din Liga a III-a și a IV-a.

Într-un scurt dialog avut cu directorul și managerul echipei giurgiuvene,  prof.Marin Eugen Mirel ne atrăgea atenția asupra nivelului actual de pregătire, spunând:

„Trebuie să ținem cont că suntem încă în perioada de început al  pregătirii, cu o echipă muncitoare și talentată și cu multe cerințe noi din partea staff-ului tehnic. Eu sunt încrezător și pot spune că suntem în grafic la acest moment al pregătirii”.
Printre noutățile echipei ”Dunărea” s-au numărat Adrian Țangulea și Ioniță Narcis. Primul, fost jucător  la Poli Timișoara, în timp ce al doilea a jucat până de curând la ACS Muscelul Câmpulung.
Echipa aliniată la startul partidei de către ”Dunărea” Giurgiu a fost : O.Stanciu,M.Radu,A.Mitrea,V.Calea,M.Arpentin,A.Popescu,I.Narcis,V.Pasare,C.Balțat,A.Țangulea,R.Peiu.
Au mai jucat: D.Vasilescu,G.Asan,A.Matache, M.Blaga,M.Constantinescu,
A.Nemțescu.

După primele două meciuri de pregătire: CS FC Dinamo București –  Dunărea Giurgiu  2-1  și Dunărea 2020 Giurgiu  –  Petrolul 95 Ploiești    2-2 jucătorii giurgiuveni aflați pe primul loc în Liga a IV-a, seria Sud, în județul Giurgiu, mai au stabilite patru amicale până la reluarea campionatului:

*4 februarie 2023 – CS Păulești –  locul 7, liga a II-a, seria III (la Păulești).

*11 februarie 2023 – CSU Știința București – Liga a IV-a, locul 5, București (pe stadionul din Giurgiu).

*15 februarie 2023 – A C Popești-Leordeni, din Liga III, locul 2, (la Giurgiu).

*25 februarie 2023 –Victoria Adunații Copăceni – Liga IV-a, locul 2 (la Giurgiu).

(Costel Spînu)

Dunărea Giurgiu a jucat al doilea amical din 2023 împotriva unei echipe de liga a IV-a, Petrolul 95 Ploiești. Meciul s-a jucat sâmbătă, 28 ianuarie și s-a încheiat cu scorul de 2 la 2. Pentru Dunărea Giurgiu au marcat  Cătălin Bălțat și Alexandru Popescu. Partida s-a disputat pe stadionul ”Dunărea” din Portul Giurgiu, pe un […]


Autorul articolului admin
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/amical-pe-zapada-sambata-pentru-jucatorii-echipei-dunarea-giurgiu/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=amical-pe-zapada-sambata-pentru-jucatorii-echipei-dunarea-giurgiu
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 29 ianuarie 2023 13:11

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.