Deşi a primit o condamnare la închisoare din partea unei instanţe spaniole, Lucas Hernandez se va afla în lotul echipei Bayern Munchen pentru următoarele partide, scrie DPA. ”Lucas este la fel ca întotdeauna. S-a antrenat bine şi dacă este sănătos face parte din planurile mele pentru următoarele două jocuri”, aCiteste pe larg

La scurt timp după încheierea partidei dintre Astra Giurgiu și Steagu Rosu Brașov, meci încheiat cu scorul de 2-0 pentru giurgiuveni, jucătorii au fost invitați la o masă câmpenească, la mititei și must, la târgul organizat de Ziua agriculturii Giurgiuvene… Cu această ocazie, antrenorul echipei Astra, Florin Stânga, ne-a acordatCiteste pe larg

Știrea zilei din tenis este furnizată de Emma Răducanu, jucătoarea momentului din circuitul mondial. Astfel, britanica a decis să se despartă de antrenorul Andrew Richardson, cel care i-a fost alături la US Open, acolo unde jucătoarea de 18 ani a furnizat o surpriză uriașă: venită din calificări, a cucerit trofeulCiteste pe larg

Simona Halep a anunțat, miercuri, pe rețelele sociale că nu va mai fi antrenată de Darren Cahill. Presa internațională a reacționat imediat după întreruperea colaborării de șase ani între cei doi.„După şase ani minunaţi în care am lucrat împreună, eu şi Darren Cahill am decis că este timpul să încheiemCiteste pe larg

Craig Tyzzer, antrenorul lui Ashleigh Barty, a dezvăluit că jucătoarea de pe primul loc al clasamentului mondial ar putea să nu-și apere trofeul la Turneul Campioanelor din cauza condițiilor „ridicole”. Competiția a fost mutată din China în Mexic, la Guadalajara, la 1.500 de metri altitudine. Turneul Campioanelor, la care participăCiteste pe larg

La mai bine de o săptămână de la acest accident rutier, produs pe raza satului Râul Vadului din Câineni, pe DN 7 / E 81, au apărut pe reţelele de socializare imagini din momentul producerii impactului violent, surprinse de o cameră de bord a persoanei care a postat filmarea. DinCiteste pe larg

La mai bine de o săptămână de la acest accident rutier, produs pe raza satului Râul Vadului din Câineni, pe DN 7 / E 81, au apărut pe reţelele de socializare imagini din momentul producerii impactului violent, surprinse de o cameră de bord a persoanei care a postat filmarea. DinCiteste pe larg

Marius Șumudică o ia pe urmele lui Gigi Becali, la CFR Cluj. Noul tehnician al echipei campioane încearcă să construiască lotul așa cum și-ar dori. Șumi a preferat, de curând, să păstreze cu orice preț doi jucători români la echipă, unul de 38 de ani, iar celălalt de 35. PeCiteste pe larg

Miercuri, 28 aprilie începând cu ora 16:00  televiziunea online Cronica Giurgiuveană, în cadrul emisiunii “De The post Antrenorul de lupte greco-romane Florin Antonescu invitatul emisiunii TV “De vorbă cu Mandu” appeared first on Cronica Giurgiuveana – Ziar Independent. Sursa: cronicagiurgiuveana.ro Articol sursa: Antrenorul de lupte greco-romane Florin AntonescuCiteste pe larg

Sâmbătă, 10 noiembrie, la Giurgiu, Poli Iași s-a impus cu scorul de 2-1, într-un meci din etapa a 15-a din Liga 1 la fotbal. Formația lui Flavius Stoican a întors scorul în numai 8 minute, deși a jucat mai bine de o repriză în inferioritate. De precizat însă că la cumCiteste pe larg