Gheața ciudată care nu are legătură cu temperatura scăzută. Oamenii care au creat-o spun că este nepământeană

Gheața exotică este o descoperire recentă a oamenilor de știință și nu se formează doar la temperaturi scăzute. Ea poate avea trei forme de agregare în același timp și este o curiozitate pentru lumea științei. Cum explică cercetătorii existența ei și cât de greu este de obținut în laborator.

Gheața superionică ar putea exista și pe alte planete

Existența unor forme exotice de gheață nu mai este o noutate pentru oamenii de știință, însă abia recent aceștia au reușit să le reproducă pe câteva dintre acestea în laboratoare. Dintre toate, gheața superionică a fost o provocare pentru cercetătorii de la Universitatea din Chicago și Institutul Carnegie din Washington. Aceștia și-au propus să afle cum ajunge apa în starea superionică, după ce îngheață.

Ce este diferit la gheața superionică este faptul că are o stare de agregare lichidă și solidă, în același timp. Acest lucru se explică prin faptul că, cel puțin teoretic, moleculele de apă sunt aranjate în așa fel încât atomii de oxigen sunt înconjurați de unii de hidrogen.

Cum se formează gheața superionică: nu are legătură cu temperatura

Un alt aspect intrigant cu privire la acest tip de gheață este că se formează în condiții de presiune extremă, nu în condiții de temperatură scăzută. Un astfel de exemplu de mediu propice formării gheții superionice este presiunea care se formează în mod natural în apropierea nucleului planetei Neptun.

Gheața superionică este o curiozitate a științei și din punctul de vedere al așa-zisului punct tripul: o combinație de temperatură și presiune care face ca substanța să fie pe punctul de a îngheța, a se topi și a se sublima, în același timp.

Gheața ciudată care nu are legătură cu temperatura scăzută. Oamenii care au creat-o spun că este nepământeană

Cercetătorii care au început să studieze acest fenomen nu se așteptau să obțină rezultate relevante. Însă rezultatul experimentului a fost o surpriză chiar și pentru cei care l-au făcut. După ce au obținut gheața superionică, cercetătorii au folosit un accelerator pentru a genera raze X, care indică poziția atomilor, foarte importantă în procedeul de formare a gheții.

A fost o surpriză, toată lumea credea că această fază nu apare până nu ajungi la presiuni mult mai mari. Însă, noi am reușit să cartografiem cu acuratețe proprietățile acestui nou tip de gheață, care reprezintă o nouă fază a materiei. Este o nouă stare a materiei, astfel că acționează ca un nou material și ar putea fi diferit față de ce am crezut până acum, a explicat geofizicianul Vitali Prakapenka de la Universitatea din Chicago.

Rezultatele studiului sunt relevante pentru ca oamenii de știință să stabilească o relație între oceanele planetei și magnetismul interior al acesteia. Pentru a putea stabili ce înseamnă acest lucru pentru alte lumi din Univers, este nevoie de mai multe cercetări.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.