Stau cu răspunsul comisiei pentru toponimie în față și caut strada cu numele Grigore Nandriș, căci ni se răspunde că avem deja acest nume la Cernăuți. N-o găsesc, pentru că nu există, nici măcar prin văgăunile Horecei sau prin alte suburbii. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Potrivit consilierului preşedinţiei ruse, Vladimir Medinski, care este şi şeful delegaţiei Moscovei la negocieri, delegaţia rusă face deja deplasarea de la Minsk la Gomel, şi acelaşi lucru îl face şi o delegaţie ucraineană de la Kiev. Gomel se află la circa 300 de kilometri sud-est de Minsk şi la 40Citeste pe larg

Dragostea plutește în aer în aceste zile, luna februarie fiind cunoscută drept luna iubirii. Dincolo de pregătirile pe care le fac cei aflați într-un cuplu pentru persoana iubită, astrele dezvăluie detalii nebănuite la horoscop, de Ziua Îndrăgostiților. O parte dintre nativi urmează să își întâlnească iubirea vieții chiar de Valentine’sCiteste pe larg

După o săptămână și jumătate de la momentul în care ea și soțul ei au fost reținuți de autorități, Sorana, românca arestată în Danemarca, s-a putut întâlni pentru prima oară cu familia sa. Fratele ei a dat detalii cutremurătoare despre starea tinerei. Pentru că nu știa care îi sunt drepturile,Citeste pe larg

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, are programată pentru 26 ianuarie o videoconferință cu șefii celor mai importante companii italiene, întâlnire la care se va discuta despre comerț și investiții, a anunțat biroul de presă al Kremlinului, informează agenția RIA Novosti. ”La 26 ianuarie, în regim de videoconferință, va avea loc întălnireaCiteste pe larg

Italia, campioana Europei, şi Argentina, câştigătoarea Cupei Americii de Sud, se vor întâlni într-un meci, în iunie 2022, au anunţat confederaţiile de pe cele două continente, informează AFP. UEFA şi Conmebol au planificat această întâlnire între campioanele continentale „în timpul ferestrei internaţionale din iunie”, „într-un loc care urmează a fiCiteste pe larg

Alianța pentru Unirea Românilor Giurgiu Am avut onoarea de a-l întâlni azi la Giurgiu pe domnul Horea Neașcu, un om ambițios care a parcurs 1700 km cu o barcă pneumatică trecând prin 3 țări, România, Ungaria, Serbia. AUR Giurgiu vă mulțumește și vă susține pentru îndeplinirea obiectivului dumneavoastră! Succes maiCiteste pe larg

Sepsi Sfântu Gheorghe și-a aflat joi adversarele din cadrul grupei A a Euroligii. Pentru accederea în grupe, campioana României la baschet feminin va trebui să treacă de calificările de pe teren propriu. Potrivit tragerii la sorţi de la Munchen, Sepsi ar urma să joace în grupa A a Euroligii, dacăCiteste pe larg