Internările în spital au scăzut odată cu creşterea numărului de persoane vaccinate anti-covid. Beatrice Mahler: “Sentiment de speranţă”

Medicii afirmă că în perioada de după Paște, nu ne vom confrunta cu un val masiv de infectări. După cum afirmă Beatrice Mahler, internările în spital au scăzut datorită numărului mare de vaccinări.

Internările în spital au scăzut datorită vaccinării

Managerului Institutului ”Marius Nasta” din Capitală, Beatrice Mahler, consideră că numărul mare de persoane vaccinate din ultima perioadă, contribuie într-un mod pozitiv în ceea ce privește numărul de internări din spitale. Totodată, medicul se arată optimist cu privire la perioada următoare.

“Sentimentul este unul de speranță, cu atât mai mult cu cât numărul de persoane care se vaccinează este în creștere și coincide cu scăderea numărului de infecții în spital.

Această balanță care înclină către persoanele imunizate mă face să privesc cu optimism și speranță, speranța unei vieți fără mască pe stradă, speranța unei vieți normale, să mergem la teatru și să ne întâlnim cu prietenii fără restricții”, a spus Beatrice Mahler pentru Digi24.

În cadrul Institutului, numărul de pacienți atât în secție cât și în secția de terapie intensivă, este în descreștere, situație cu care au mai avut de-a face anul trecut.

Beatrice Mahler se arată foarte optimista in ceea ce priveste perioada urmatoare
Beatrice Mahler se arată foarte optimista in ceea ce priveste perioada urmatoare

Număr record de persoane vaccinate

Joi, a fost stabilit în România un nou record în ceea ce privește persoanele vaccinate. Astfel, peste 100.000 de persoane au ales să se imunizeze în doar 24 de ore, record stabilit la 4 luni și jumătate de la debutul campaniei de vaccinare. Aflat joi la Constanța, președintele României, Klaus Iohanni a afirmat că anticipa că pragul de 100.000 de persoane va fi depășit.

Președintele a menționat că ”stăm extraordinar de bine”, făcând referire la actuala campanie de vaccinare de la nivelul țării. Totodată, premierul Florin Cîțu, a postat un mesaj pe Facebook, în care se arăta optimist în ceea ce privește numărul de persoane vaccinate. Pe lângă acest lucru, liderul Guvernului a amintit despre obiectivul autoritățile care este stabilit la 5 milioane de persoane vaccinate până la data de 1 iunie.

Dacă acest prag va fi atins, atunci restricțiile din vreme de pandemie ar putea fi relaxate.

„100.454 persoane vaccinate, în ultimele 24 de ore. Am promis, am făcut! România, hai că se poate!”, a scris Florin Cîțu, pe pagina sa de Facebook.

România era pregătită încă de la mijlocul lunii aprilie pentru a imuniza 100.000 de persoane pe zi. Joi însă, a fost prima zi când s-a atins acest prag. Astfel, numărul persoanelor vaccinate la nivelul țării, depășește 3,5 milioane de cetățeni, potrivit bilanțului transmis ieri de către CNCAV.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.