Iarăşi a ajuns judeţul Giurgiu în atenţia întregii ţări şi, din nefericire, nu pentru ceva bun, ci printr-un caz uluitor petrecut la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului(DGASPC) Giurgiu. Jurnaliştii de la DIGI 24 au realizat un reportaj cutremurător despre un angajat acuzat că ar fi lovit maiCiteste pe larg

Anda Vlădescu, o tânără psiholog din Buzău, se afla în luna august a anului 2020 la volanul maşinii personale  când poliţiştul Adrian Popa, angajat la Serviciul Rutier al IPJ Buzău, a observat defecţiuni la sistemul de semnalizare şi a încercat să o oprească. Pentru că şoferiţa nu a oprit, poliţistulCiteste pe larg

Duminică după amiază, pompierii giurgiuveni au fost solicitați să intervină în satul Vâlcelele, comuna Vânătorii Mici. Un copac secular, aflat la marginea unui lan de grâu, a fost lovit de fulger și a luat foc. Scorbura formată în copac s-a aprins și a ars mocnit până la sosirea pompierilor. ACiteste pe larg

ISU Giurgiu Un copac secular a fost lovit de trăsnet, în această după-amiază, în satul Vâlcelele, comuna Vânătorii Mici. Scorbura formată în aceasta s-a aprins și a ars mocnit. Un localnic a văzut ce s-a întâmplat și a sunat la 112. Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de JosCiteste pe larg

Blocuri prăbușite, cinci morți, zeci de răniți și sute de persoane evacuate din calea apelor. Urmările ciclonului care a lovit Turcia sunt devastatoare. Meteorologii au vești proaste pentru următoarele zile. Ciclonul format în Marea Neagră a lovit Turcia Două orașe arată ca după bombardament în urma inundațiilor provocate de ciclonulCiteste pe larg

Peninsula este afectată de cea mai fierbinte săptămână din această vară, iar dacă agenţia naţională de meteorologie va confirma valoarea înregistrată în Floridia din regiunea Sicilia, se va stabili un nou record pentru cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Italia. Recordul anterior, de 48,5 grade Celsius, a fost stabilitCiteste pe larg

Grecia se află într-o perioadă de caniculă, care urmează să atingă un vârf luni şi marţi, potrivit unor previziuni meteorologice. Ea este afectată de un val de căldură similară celui din vara lui 1987, care a afectat mai ales Atena şi care s-a soldat cu peste 1.000 de morţi, dinCiteste pe larg

România se confruntă zilele următoare cu cel mai puternic val de caniculă din această vară, The post România lovită de cel mai puternic val de caniculă al verii. Meteorologii anunţă temperaturi record appeared first on Cronica Giurgiuveana – Ziar Independent. Sursa: cronicagiurgiuveana.ro Articol sursa: România lovită de celCiteste pe larg

Sute de locuitori din Tokyo s-au adunat vineri în jurul Stadionului Olimpic din Tokyo unde The post Deschiderea Jocurilor Olimpice a avut loc pe un fundal sumbru, lovit de pandemie appeared first on Cronica Giurgiuveana – Ziar Independent. Sursa: cronicagiurgiuveana.ro Articol sursa: Deschiderea Jocurilor Olimpice a avut locCiteste pe larg

Medicii care i-au consultat pe copii au declarat că cei mici sunt bine, iar unul dintre ei a scăpat ca prin minune. Copiii au vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, relatează Romaniatv.net. La momentul actual, bărbatul care conducea ambarcaţiunea se află la Poliţie şi este interogat de autorităţi. CeiCiteste pe larg

Duminică, 11 iulie, în cursul părții a doua a nopții (spre dimineață), un tren încărcat cu păcură și benzină a lovit un tir la intersecția dintre calea ferată și DN 5B Giurgiu-Ghimpați, după cum relatează Agerpres.   Accidentul a avut loc la intersecția dintre calea ferată 903 Videle-Giurgiu și DNCiteste pe larg