Recuperare neuromotorie cu bani din PNRR, la Giurgiu

Recuperare neuromotorie cu bani din PNRR, la Giurgiu

Un centru de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu, destinat persoanelor cu dizabilităţi, cu o capacitate de minim 15 persoane pe zi va fi amenajat în municipiul Giurgiu, în cadrul unui proiect finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), cu o valoare de aproximativ patru milioane de lei.

„Centrul de recuperare neuromotorie pentru adulţi în judeţul Giurgiu pentru care a fost semnat în acest an contractul de finanţare nerambursabil cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale este finanţat prin PNRR, implementarea acestuia este prevăzută pentru data de 31 decembrie 2025, iar valoarea totală a finanţării nerambursabile este de 3.953.085, 94 lei. Creşterea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi instituţionalizate şi prevenirea instituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi prin dezvoltarea serviciilor de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu într-un centru specializat pentru viaţă independentă şi integrare în comunitate este scopul principal al proiectului”, a declarat marţi, reprezentanta Consiliului Judeţean (CJ) Giurgiu, Denisa Manea, în cadrul unei conferinţe de presă organizată cu ocazia lansării proiectului.

Centrul va fi amenajat în fosta clădire a unui centru de terapie din municipiul Giurgiu şi este proiectat pentru a putea oferi servicii de masaj, kinetoterapie, psihologie unui număr de 15 persoane adulte pe zi în vederea menţinerii dezvoltării potenţialului personal şi prevenirii instituţionalizării.

„Încercăm să reabilităm toate spaţiile care sunt asociate cu această activitate de asistenţă socială, în paralel pregătim şi asistenţi sociali care să preia persoane cu dizabilităţi în mediul familial, aceasta fiind o abordare modernă a asistenţei sociale pentru tratarea adulţilor cu dizabilităţi. Acesta este primul centru al DGASPC Giurgiu de acest fel, ar trebui deschise mult mai multe în funcţie de finanţări, este un proiect derulat de DGASPC Giurgiu şi reprezintă o etapă modernă de ultim nivel în tratarea persoanelor adulte cu dizabilităţi”, a declarat şi preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu.

Şi directorul DGASPC Giurgiu, Gheorghe Paraschiv, prezent la conferinţa de presă, a declarat că acest proiect se adresează atât persoanelor cu dizabilităţi instituţionalizate cât şi celor care sunt la aparţinători, şi face parte dintr-un set de proiecte şi de acţiuni pe care instituţia vrea să le dezvolte pentru a se integra şi alinia efortului pe care Ministerul Muncii îl face în procesul de dezinstituţionalizare. (Agerpres.ro)

Un centru de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu, destinat persoanelor cu dizabilităţi, cu o capacitate de minim 15 persoane pe


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/recuperare-neuromotorie-cu-bani-din-pnrr-la-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 19 septembrie 2023 16:32

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.