Super Liga își deschide porțile – Cum arată noul format prin care organizatorii vor să concureze cu Champions League

Proiectul Super Ligii europene de fotbal a eşuat în această vară, dar organizatorii propun acum un nou concept care este deschis tuturor cluburilor, transmite DPA.

Documentul văzut de DPA critică actualul format al Ligii Campionilor, competiţie organizată de Uniunea europeană de fotbal (UEFA), şi se adresează în principal membrilor Comisiei Europene şi ai Parlamentului European.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene urmează să decidă în vara anului viitor dacă UEFA rămâne singurul for de reglementare şi organizator al evenimentelor fotbalistice. Instanţa europeană a decis în trecut în favoarea organizării mai multor competiţii în sporturi precum baschet sau patinaj.

Ziarele Frankfurter Allgemeine şi Wirtschaftwoche au scris despre un concept văzut ca o alternativă la Liga Campionilor, cu 20 de cluburi participante şi cu o divizie inferioară cu alte 20 de cluburi, acestea urmând să joace în continuare şi în campionatele autohtone.

Argumentele contra Ligii Campionilor se referă la faptul că nu există suficiente meciuri de calitate, cei mai buni jucători nu se pot înfrunta prea des, iar cele mai interesante meciuri apar la finele sezonului, toate acestea având ca rezultat scăderea interesului din partea generaţiei tinere şi scăderea numărului de spectatori, informează Agerpres.

Proiectul Superligii cu 12 echipe permanente a eşuat la câteva zile după ce a fost lansat în luna aprilie, când şase cluburi engleze, urmate de alte trei din Spania şi Italia s-au retras în urma protestelor dure din partea guvernelor, ligilor, fanilor şi jucătorilor.

În prezent, doar Real Madrid, Barcelona şi Juventus au rămas fidele proiectului original al Superligii europene.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.