Tânăr polițist giurgiuvean, implicat într-un accident rutier, cu mașina de serviciu
La data de 27 mai a.c., ora 15.00, în intersecția străzilor Ramadan – șoseaua Alexandriei, din municipiul Giurgiu, a avut loc un eveniment rutier, în care a fost implicată o autospecială de poliție.
Din primele cercetări a reieșit faptul că un agent de poliție, de 20 de ani, în timp ce conducea o autospecială, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune, a acroșat un autoturism, condus de către un bărbat, de 51 de ani, care nu a respectat obligația de a opri la apropierea acesteia, în regim prioritar, autospeciala fiind proiectată într-un alt autoturism, condus de către o tânără, de 21 de ani.
În urma producerii evenimentului rutier, au rezultat doar pagube materiale.
Cei 3 conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
De asemenea, bărbatul de 51 de ani a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor O.U.G nr. 195/2002, având obligația de a opri la apropierea și la trecerea autovehiculelor cu regim de circulație prioritară, care au în funcțiune semnalele acustice și luminoase, iar conducătorul autospecialei a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 (neacordarea de prioritate într-o intersecție unde lumina roșie a semaforului este în funcțiune ori indicatoarele obligă la acordarea priorității de trecere, pentru evitarea unor accidente de circulație).
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu a dispus cercetarea prealabilă pentru polițistul în cauză, urmând ca, în funcţie de cele constatate, să fie dispuse măsurile legale care se impun. (IPJ Giurgiu)
foto ilustrativ
Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/tanar-politist-giurgiuvean-implicat-intr-un-accident-rutier-cu-masina-de-serviciu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 29 mai 2025 12:32