Taxa de habitat, o problemă care ține mai ales de educație și de bun simț

                         Motto: „Bunul simț nu costă bani, dar face toți banii!”

Cel puțin ciudată mi se pare nedumerirea colegului meu din presă privind decizia Primăriei Giurgiu, recte cea a operatorului de salubritate local, de a nu mai ridica gunoiul celor ce nu-și plătesc taxa de habitat. Ciudată mai ales prin prisma faptului că amicul s-a tot plimbat prin state din Europa unde nimeni nu și-ar permite să comenteze sau să se împotrivească taxelor pe utilități, pe parcări, salubritate sau orice altceva.

Gestul ultim al nemulțumirii unanime a contribuabilului la ei, acolo, este mitingul în stradă, negocierea cu factorii decizionali și evident constituirea unei argumentații solide bazată pe calcule economice precise care să demonstreze că măririle taxelor sunt aberante. Există și forma procesului, în instanțe judecătorești, unde  trebuie să arăți ce  alte venituri proprii administrației locale, ar putea  acoperiri cheltuielile cu acel serviciu public.

Nu așa, că ți s-a sculat ție, peste noapte să nu mai plătești sacul cu gunoi lăsat în fața porții!  Dacă cineva are vreo altă soluție în cazul de față, să o facă publică. Noi îi promitem că îi vom acorda toată atenția și tot sprijinul. Dar atenție, soluția să nu fie de tipul  „Înșirte mărgărite”, că nu de basme ducem lipsă, ci să fie una viabilă care să se poată aplica repede și eficient.

Marota aia cu ”ce se va întâmpla cu Giurgiu, când va fi acoperit de gunoaie” nu mai ține, colega. Facem pariu că la majoritatea celor care n-au plătit această taxă, la final de săptămână se aprind grătarele în curte și se pune berea la rece? Astea nu costă bani? Chestia aia cu „cei care nu plătesc gunoiul să fie penalizați,” nici asta nu mai sperie pe nimeni, mai ales pe rău platnici.

Îmi aduc aminte că în copilăria mea mergeam deseori la o mătușă  ce avea mai mulți copii. Nu lucra decât soțul ei și își drămuiau banii cum puteau. Uneori când se apropia o sărbătoare o vedeam pe mătușa și pe unchiul cum scoteau de sub un aparat de radio vechi, un caiet dictando, prăfuit și decolorat în care își țineau toate socotelile legate de cheltuielile casei. După ce se sfătuiau câteva clipe decideau dacă își permiteau să facă sau nu o prăjitură în casă. Niciodată nu i-am auzit însă să fi rămas restanțieri la curent sau la întreținere.

De aia la noi exista o vorbă: „Te întinzi cât îți este plapuma!” Unii însă astăzi, nu mai au nicio treabă cu această cutumă și se întind peste tot, cât pot și fără să plătească. E până la urmă, înainte de factorul economic, vorba de educație și de bunul simț al cetățeanului.

Din păcate intențiile bune, promisiunile, cât și procesele verbale cu penalități nu pot fi contabilizate și nici acoperi sumele din ce în ce mai mari pe care administrația locală trebuie să le plătească… adică noi, fraierii, care avem bun simț și ne plătim în fiecare lună taxele. Despre asta e vorba dragă colega!

(Florian Tincu)

Articolul Taxa de habitat, o problemă care ține mai ales de educație și de bun simț apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

                         Motto: „Bunul simț nu costă bani, dar face toți banii!” Cel puțin ciudată mi se pare nedumerirea colegului meu din presă privind decizia Primăriei Giurgiu, recte cea a operatorului de salubritate local, de a nu mai ridica gunoiul celor ce nu-și plătesc taxa […]

Articolul Taxa de habitat, o problemă care ține mai ales de educație și de bun simț apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.