Tentativă de mită la Vama Giurgiu: un șofer turc a oferit polițiștilor de frontieră 480 de euro ca să ”închidă ochii” la o infracțiune gravă

Tentativă de mită la Vama Giurgiu: un șofer turc a oferit polițiștilor de frontieră 480 de euro ca să ”închidă ochii” la o infracțiune gravă

La data de 28 septembrie 2025, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu au fost sesizați telefonic de către lucrători din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu despre faptul că, în timpul executării atribuțiilor de serviciu la punctul de control din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu, aceștia au depistat un autocamion condus de un cetățean turc pe sensul de intrare în România.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că, într-unul dintre rezervoarele autovehiculului, se aflau trei cetățeni irakieni care nu dețineau documente legale de călătorie. Pentru a facilita trecerea frauduloasă a frontierei de către aceștia, conducătorul auto a oferit suma de 480 de euro unui polițist de frontieră, încercând să-l determine să nu aplice măsurile legale care se impuneau.

Întreaga activitate a fost surprinsă de bodycam-ul aflat în dotarea polițistului.

Agentul de poliție a refuzat suma de bani și a sesizat imediat lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Giurgiu care s-au deplasat la fața locului, au informat procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu și au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Cercetările sunt continuate pentru clarificarea tuturor împrejurărilor și stabilirea măsurilor legale ce se impun.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

La data de 28 septembrie 2025, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu au fost sesizați


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/tentativa-de-mita-la-vama-giurgiu-un-sofer-turc-a-oferit-politistilor-de-frontiera-480-de-euro-ca-sa-inchida-ochii-la-o-infractiune-grava/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 1 octombrie 2025 17:35

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.