Toma PETCU- Președinte Consiliului Județean Giurgiu: „Întâlnirea cu directorii şi dascălii școlilor giurgiuvene mi-a întărit convingerea că, împreună, prin dedicare și parteneriat, putem construi un sistem de învățământ demn de copiii noștri.”
În cadrul întâlnirii staff-ului PNL Giurgiu cu profesori și directori de școli din Giurgiu, eveniment desfășurat duminică , 17 noiembrie, Președintele Consiliului Județean Giurgiu, Toma PETCU a luat cuvântul dorind să adreseze tuturor celor prezenți câteva cuvinte, mulțumindu-le pentru strădania lor de a ridica ștacheta învățământului, respectiv educației, în județul Giurgiu.
„Am avut deosebita onoare de a mă afla în mijlocul a peste 600 de cadre didactice, oameni dedicați care își pun zi de zi sufletul și cunoștințele în slujba educației generațiilor viitoare. Evenimentul fără precedent pentru Giurgiu, organizat de colega mea, doamna deputat Alina Meclea, profesoară respectată și iubită în județul nostru, candidat pentru un nou mandat, a fost o adevărată sărbătoare a învățământului și a valorilor pe care acesta le promovează.
(Jurnal)
Articolul Toma PETCU- Președinte Consiliului Județean Giurgiu: „Întâlnirea cu directorii şi dascălii școlilor giurgiuvene mi-a întărit convingerea că, împreună, prin dedicare și parteneriat, putem construi un sistem de învățământ demn de copiii noștri.” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
În cadrul întâlnirii staff-ului PNL Giurgiu cu profesori și directori de școli din Giurgiu, eveniment desfășurat duminică , 17 noiembrie, Președintele Consiliului Județean Giurgiu, Toma PETCU a luat cuvântul dorind să adreseze tuturor celor prezenți câteva cuvinte, mulțumindu-le pentru strădania lor de a ridica ștacheta învățământului, respectiv educației, în județul Giurgiu. „Am avut deosebita […]
Articolul Toma PETCU- Președinte Consiliului Județean Giurgiu: „Întâlnirea cu directorii şi dascălii școlilor giurgiuvene mi-a întărit convingerea că, împreună, prin dedicare și parteneriat, putem construi un sistem de învățământ demn de copiii noștri.” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/toma-petcu-presedinte-consiliului-judetean-giurgiu-intalnirea-cu-directorii-si-dascalii-scolilor-giurgiuvene-mi-a-intarit-convingerea-ca-impreuna-prin-dedicare-si-parteneriat-putem/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 19 noiembrie 2024 14:12