Trei puncte importante obţinute de Dunărea Giurgiu, la Comana

Sâmbătă, 20 noiembrie, la Comana, în etapa a 12-a a Ligii a 4-a la fotbal, Dunărea Giurgiu a obţinut o victorie importantă în deplasare,  1-0 cu echipa locală Gloria. A fost un meci extrem de disputat, în care ambele echipe au căutat victoria, iar cele trei puncte au intrat la final în contul giurgiuvenilor.
Giurgiuvenii au avut emoții la capătul unui meci în care au tras din dinți pentru obținerea victoriei. Unicul gol al meciului a fost marcat de giurgiuveanul Florescu în minutul 6. În urma acestui succes, giurgiuvenii revin în fotoliul de lider al seriei Sud.

Dunărea a trecut peste absenţa a patru titulari, printre care s-au numărat Blaga, Debrețin, Balțat și Pascu, obţinând trei puncte  importante.

La aceste absențe se adaugă și suprafața de joc, care nu a fost una pe placul elevilor prof. Dorian Gîrlea.
Gazdele au trecut de două ori pe lângă egalarea scorului.
(Costel Spînu)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Trei puncte importante obţinute de Dunărea Giurgiu, la Comana

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.