Trei zile de distracție, de Paște, „La Călușei”, în localitatea Palanca din comuna Florești- Stoenești!

Trei zile de distracție, de Paște, „La Călușei”, în localitatea Palanca din comuna Florești- Stoenești!

„Paștele îl petrecem la Palanca în centru, ,,la călușei”, așa cum am pomenit” – ne spunea primarul comunei Florești-Stoenești, Constantin Dumitru.

El ne preciza că în cele trei zile de sărbătoare a Paștelui în Centrul satului Palanca, ce  va fi închis circulației, va avea loc un tradițional târg local.

Astfel, mai spunea domnia sa, în intersecția de la Prăvălia din Colț, restaurantul ,,La Mogodea”, supermarketul „Mega-Image” și locația „Papaya” vor fi instalate carusele și tarabe ale vânzătorilor ambulanți, ce vor sta la dispoziția locuitorilor localității, în perioada celor 3 zile.

Primarul Constantin Dumitru ne mai spunea că acest gest al său este menit ca zilele sărbătorii religioase să fie marcate prin acest dar din partea administrației locale, pentru toți cetățenii localității.

(Jurnal)

Articolul Trei zile de distracție, de Paște, „La Călușei”, în localitatea Palanca din comuna Florești- Stoenești! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

„Paștele îl petrecem la Palanca în centru, ,,la călușei”, așa cum am pomenit” – ne spunea primarul comunei Florești-Stoenești, Constantin Dumitru. El ne preciza că în cele trei zile de sărbătoare a Paștelui în Centrul satului Palanca, ce  va fi închis circulației, va avea loc un tradițional târg local. Astfel, mai spunea domnia sa, în […]

Articolul Trei zile de distracție, de Paște, „La Călușei”, în localitatea Palanca din comuna Florești- Stoenești! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/trei-zile-de-distractie-de-paste-la-calusei-in-localitatea-palanca-din-comuna-floresti-stoenesti/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 19 aprilie 2025 11:15

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.