Un bloc de 21 de etaje s-a prăbușit în câteva secunde. Imagini dramatice cu oamenii care sapă printre dărâmături FOTO

O clădire cu mai multe etaje s-a prăbușit în câteva secunde, într-o zonă rezidențială în care se construiesc locuințe de lux. La scurt timp după ce blocul s-a dărâmat, oamenii au început să caute prin moloz după supraviețuitori. Imaginile sunt dramatice.

Un bloc de 21 de etaje s-a prăbușit din senin

Un bloc de 21 de etaje, aflat într-o zonă rezidențială în care se construiesc locuințe de lux, s-a prăbușit în Lagos, Nigeria. Deocamdată, nu sunt date oficiale privind numărul de persoane care se aflau în interiorul imobilului, la momentul prăbușirii clădirii. Localnicii aflați în blocurile din apropiere dezvăluie că s-a simțit ca un cutremur.

Blocul care s-a prăbușit, luni (n.r. – 1 noiembrie), se afla într-o zonă de lux din centrul economic al Nigeriei, Lagos.

“Am crezut că este un cutremur. Ne-am grăbit să ieșim din apartamentul nostru. Am simțit cum clădirea în care ne aflam se mișcă  și am știut că ceva nu este în regulă”, a declarat Olu Apata, un rezident din apropiere și președintele Asociației Avocaților din Nigeria, pentru CNN.

Clădirea se afla într-un cartier de lux

Apata a mai precizat că imobilul de lux, care între timp s-a prăbușit, a fost în construcție în ultimii doi ani și că dezvoltatorul a negociat cu potențiali cumpărători.

Trei persoane prinse în dărâmături au fost salvate, potrivit unui comunicat al autorităților locale. Acestea au adăugat că pompierii și serviciul de ambulanță au mers la fața locului, pentru a ajuta la căutarea supraviețuitorilor. Oficialii nu au indicat deocamdată câți oameni sunt dați dispăruți în prezent.

Ce iau în considerare anchetatorii

Ancheta asupra cauzei reale a prăbușirii blocului de 21 de etaje este în plină desfășurare, iar oficialii de la sol evaluează posibile daune aduse structurilor din jur, se arată în comunicat.

Martorii fac dezvăluiri șocante

Muhammad, un funcționar public, a declarat pentru postul de televiziune american că se afla în biroul lui dintr-o clădire de lângă blocul care s-a prăbușit.

“Am auzit un sunet puternic, neobișnuit din clădirea noastră de birouri. Pur și simplu vibra. Așa că m-am uitat pe fereastră, am văzut cum se prăbușea etaj cu etaj acel bloc. Bineînțeles, am fugit cu toții și am încercat să ne adăpostim în siguranță”, a relatat acesta, pentru CNN.

Sute de oameni au început să caute printre dărâmături eventuale victime

Martorii spun că a durat ceva timp până când serviciile de salvare au ajuns la locul tragediei. La câteva ore după prăbușire, sute de oameni s-au mobilizat în jurul șantierului, căutând eventuale victime. Localnicii au fost filmați în timp ce săpau cu mâinile printre dărâmături. Mai mulți oameni erau furioși că autoritățile nu au demarat imediat căutările, au povestit martorii.

Trecătorii au dat o mână de ajutor

În schimb, eforturile de salvare au fost efectuate de trecători precum Rashid Olamilekan, care a declarat pentru CNN că a scos trei muncitori din construcții din dărâmături.

“Sunt nigerian. Trebuie să-mi salvez poporul”, a spus el.

“Lucrătorii salvați au fost duși la spital”, a adăugat Olamilekan.

Nu este prima dată când o clădire se prăbușește

Crucea Roșie Nigeriană a fost și ea acolo.

Prăbușirea clădirilor nu sunt întâmplări neobișnuite în Lagos, cel mai mare oraș din Nigeria, cu o populație de aproximativ 20 de milioane de locuitori. În urmă cu doi ani, prăbușirea a două clădiri, inclusiv una care găzduia o școală, a provocat zeci de morți. Un expert a declarat, în 2019 pentru CNN, că peste 1.000 de clădiri riscă să se prăbușească în Lagos.

SURSĂ ARTICOL

Sursa: reflectoruldesud.ro/
Articol sursa: Un bloc de 21 de etaje s-a prăbușit în câteva secunde. Imagini dramatice cu oamenii care sapă printre dărâmături FOTO

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.