Un tânăr din Bolintin este arestat, după ce a evadat din arestul la domiciliu

Un tânăr din Bolintin este arestat, după ce a evadat din arestul la domiciliu

La data de 5 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraș Bolintin Vale au fost sesizați prin plângere scrisă, de către reprezentanții unei instituții publice, cu privire la faptul că, la data de 4 martie a.c., persoane necunoscute ar fi distrus camerele de supraveghere video amplasate pe domeniul public, pe strada Palanca, din orașul Bolintin Vale, județul Giurgiu.

În urma cercetărilor și a investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat persoana bănuită de săvârșirea infracțiunii de distrugere, ca fiind un tânăr, de 28 de ani, din orașul Bolintin Vale, acesta aflându-se sub măsura preventivă a arestului la domiciliu.

De asemenea, s-a constatat faptul că, la data de 4 martie a.c., persoana aflată sub măsura arestului la domiciliu ar fi părăsit fără drept și fără permisiunea polițiștilor imobilul stabilit ca loc de executare a măsurii preventive, din localitatea Bolintin Vale.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii de distrugere și evadare.

Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale, tânărul în cauză a fost reținut, pentru 24 de ore.

Astăzi, 6 martie a.c., acesta va fi prezentat unității de parchet competente, cu propuneri procedurale.

Reamintim că, Legea nr. 146 din 17 mai 2021 a completat alineatul (3) din articolul 285, Cod Penal, în sensul că, se consideră evadare încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligației de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerarului sau condițiilor de deplasare, stabilite potrivit legii. (IPJ Giurgiu)

La data de 5 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraș Bolintin Vale au fost sesizați prin plângere scrisă, de


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/un-tanar-din-bolintin-este-arestat-dupa-ce-a-evadat-din-arestul-la-domiciliu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 6 martie 2026 15:34

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.