UPU se ”întărește”: patru medici tineri și dedicați au început să lucreze la ”Urgențele” Spitalului Județean
Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Giurgiu reprezintă, zi de zi, prima linie în lupta pentru viață. Aici ajung pacienți în cele mai critice momente, iar fiecare minut poate face diferența.
În ultimii ani, una dintre cele mai mari provocări ale acestei structuri esențiale a fost deficitul de personal sanitar superior – medici specializați în medicina de urgență.
Cu toate acestea, începutul lunii martie aduce o veste importantă și plină de speranță pentru comunitatea noastră: patru medici noi s-au alăturat echipei Unității de Primiri Urgențe, contribuind semnificativ la consolidarea activității medicale și la acoperirea liniei de gardă.
Echipa UPU se întărește astfel cu:
– Dr. Neacșu Alexandru Cristian, medic rezident anul V în medicina de urgență, care a promovat examenul pe post și care, începând din această lună, participă deja la efectuarea gărzilor. După finalizarea rezidențiatului, anul viitor, va ocupa postul în mod definitiv.
– Dr. Zaroniu Nicolita Lorena, medic primar medicină de familie cu competențe în medicina de urgență, care a promovat examenul pe post și a venit deja la post, implicându-se activ în activitatea UPU.
– Dr. Tene Silvia, medic specialist medicină de urgență, care efectuează gărzi și contribuie la întărirea echipei medicale.
– Dr. Raiciu Roxana, medic primar medicină de urgență, care s-a alăturat de asemenea echipei pentru efectuarea gărzilor.
Acești medici sunt tineri, dedicați și empatici, iar venirea lor reprezintă un pas important în rezolvarea unei probleme majore cu care spitalul nostru s-a confruntat – asigurarea continuității și stabilității liniei de gardă în Unitatea de Primiri Urgențe.
Pentru pacienții din județul Giurgiu, această consolidare a echipei medicale înseamnă mai multă siguranță, timpi de răspuns mai buni și îngrijiri medicale de calitate în momentele critice.
Le urăm bun venit noilor noștri colegi și le mulțumim pentru alegerea de a-și pune profesionalismul și dedicarea în slujba pacienților din Giurgiu.
Împreună continuăm să construim un sistem medical mai puternic, în care viața și sănătatea oamenilor rămân prioritatea noastră principală. (Spitalul Județean Giurgiu)
Cei patru medici sosiți la Giurgiu completează echipa de la UPU, care acum numără 7 medici, însă aceștia nu acoperă nici jumătate din schema de personal de la UPU, care prevede 16 posturi de medici.
Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/upu-se-intareste-patru-medici-tineri-si-dedicati-au-inceput-sa-lucreze-la-urgentele-spitalului-judetean/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 9 martie 2026 14:34