Poate că mai am timp, dar nu mai am răbdare cu cei care nu merită nimic din ceea ce sunt eu. Anii au trecut, am învățat lecții predate de oameni, nu de viață. Am ales să nu chiulesc de la ore și am primit toate testele posibile. De la unele am ieșit plângând neștiind încotro să o apuc, însă nu am disperat. Lasă, îmi ziceam, așa sunt oamenii…
Acum știu să nu cer mult de unde este puțin, ba chiar am învățat să nu mai cer deloc. Cică mai bine este să fii surprins decât să fii dezamăgit. Înțelept ar fi să nu ai așteptări. Să vezi cum, de la o vreme, nu mai tresari când sună telefonul. Ăsta e primul semn că ți se rupe-n paișpe.
Te vor întreba apoi fățarnic-grijuliu, ”Hei, dar ce-i cu tine!? Parcă nu mai ești tu, te doare ceva?”, iar tu le vei răspunde țintindu-le fruntea cu o privire albastră, ” Oo, nu, abia acum nu mă mai doare nimic.”
Ca un călător flămând și obosit de drum te așterni pe cale și începi să cauți răspunsuri în ceea ce ai devenit. Nu te judeca prea aspru, dă-ți o șansă așa cum ai dat de zeci de ori altora. Ești și tu un suflet de om. Cine ți-a zis că trebuie să fii puternică și fericită, ți-a fost dușman. Nu trebuie nimic niciodată, dacă tu nu vrei. Puternice să fie tractoarele în brazdă, nu eu în viață. Eu sunt o inimă-putere și atât.
Copiii au crescut, din mers pricepi cum să-i lași să devină oameni. Deși te sui pe vârfuri nu mai ajungi să-i cuprinzi de după umeri, ci îi cuprinzi de brîu și îți pui capul în dreptul inimii să îi auzi bătaia. Cînd erau micuți, erai și tu ca argintul viu. Zile și nopți de griji care nu se vor sfârși atâta vreme cât te vei numi ”mamă”.
Mă uit la noi cum ne transformăm. Cine nu ar vrea glezne subțiri până la adânci bătrîneți? Cine nu și-ar dori să nu simtă niciodată ce-i poliartrita?
Fii cuminte și pricepe: dacă ai gușă, nu-ți vor crește aripi. Că nu ești pasăre, ești om. Tu poți crește în iubire, asta se va vedea pe chipul tău.
Ce repede se face târziu în viață. Și nu poți să zici că n-ai știut. Ce n-ai știut? Doar nu ți-a furat nimeni timpul cu oboroaca. Am verificat eu, tot 21 de zile au trecut pînă să iasă puii din găoacă.
Irosim timp cu nemiluita, ca niște copii prostuți stăm cu înghețata în mână sub soarele arzător. Ca să nu se termine, nu mâncăm din ea, însă imediat vedem că ne-a rămas doar cornetul. Ce-a fost mai bun s-a scurs printre degete.
Acum e luni, acum e vineri.
Tic-tac, tic-tac, din clepsidră curge și când dormi, ființă. Nu te întrista, bucură-te că ți s-a dat și mulțumește.
Fii bun, nu știi niciodată când se stinge lumina. Fără lamentări inutile și mofturi, trăiește cuminte până în cea din urmă dimineață.Să vă fie ziua cu drag ,prieteni!
Read More
Reflectorul de Sud