Viorica Bănescu, director DAS Giurgiu: „Dacă actele pentru ajutorul de încălzire se depun până pe 20 noiembrie, cei care se încadrează, vor primi banii pentru tot sezonul rece”

De la începutul lunii noiembrie, ajutorul de încălzire se acordă după regulile stabilite de un nou act normativ, respectiv de Legea consumatorului vulnerabil de energie. Cei ce se încadrează după legea nouă pot primi banii pentru întreg sezonul rece (noiembrie 2021 – martie 2022), cu condiția depunerii actelor necesare în perioada 1 – 20 noiembrie. Dacă depășesc acest termen, cei interesați vor pierde, cel puțin, banii pentru noiembrie. Până acum, potrivit ministrului interimar al muncii, au fost depuse peste 500.000 de cereri.
Legea consumatorului vulnerabil introduce condiții noi pentru solicitarea ajutorului de încălzire. Mai exact, de la 1 noiembrie, venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, și de 2.053 lei, în cazul persoanei singure, în timp ce, după legislația veche, ajutorul putea fi obținut de familiile cu un venit net mediu lunar pe membru de până la 800 de lei și de persoanele singure cu un venit net mediu lunar de maximum 1.082 de lei.
De la intrarea în vigoare a noilor reguli, „au fost introduse deja în sistemul informatic un număr de 1.065 de cereri de solicitare pentru ajutoarele de încălzire în sezonul rece și pentru suplimentul de energie acordat pe tot parcursul anului” ne declara directoarea Direcției de Asistență Socială Giurgiu, Viorica Bănescu.
Potrivit noii legi, în situația în care consumatorii vulnerabili îndeplinesc condițiile de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței pe parcursul sezonului rece, stabilirea dreptului se face prin dispoziție a primarului, astfel:

începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective;

începând cu luna următoare, pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii respective.

Viorica Bănescu a mai subliniat că: „pentru cei care depun documentele până la data de 20 noiembrie 2021, stabilirea dreptului se face începând cu luna noiembrie 2021, iar pentru cei care depun documentele după data de 20 noiembrie 2021, stabilirea dreptului se face începând cu luna decembrie 2021”.
Aceasta îi sfătuiește pe toți care nu au depus încă aceste solicitări „să se grăbească pentru a putea beneficia integral de acordarea acestui ajutor de încălzire pentru sezonul rece 2021-2022”.
Asta înseamnă că toți cei care au solicitat și se încadrează vor primi ajutorul pentru încălzire pentru toate cele cinci luni ale sezonului rece.
În funcție de sistemul de încălzire utilizat în locuință, categoriile de ajutoare pentru încălzire sunt:

ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termică în sistem centralizat;

ajutor pentru gaze naturale;

ajutor pentru energie electrică;

ajutor pentru combustibili solizi și/sau petrolieri.

(Ana Magheru)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Viorica Bănescu, director DAS Giurgiu: „Dacă actele pentru ajutorul de încălzire se depun până pe 20 noiembrie, cei care se încadrează, vor primi banii pentru tot sezonul rece”

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.