Vreme deosebit de caldă în prima săptămână a lunii martie! Ce se va întâmpla de săptămâna viitoare…

Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vremea va fi deosebit de caldă în prima săptămână a lunii martie, în toată țara, inclusiv la Giurgiu, cu temperaturi ce vor atinge chiar și 21 de grade Celsius, în Muntenia.
Vremea va fi normală termic în prima zi, cu o medie regională a temperaturilor maxime de 8 grade, însă se va încălzi treptat, astfel că în perioada 5 – 13 martie valorile termice diurne se vor situa cu mult peste normalul climatologic, respectiv o medie zilnică a maximelor ce va fi cuprinsă între 16 și 21 de grade (cu cele mai ridicate valori în jurul datei de 11 martie).
Spre mijlocul lunii martie temperaturile maxime vor fi mai scăzute, prezenta estimare indicând o medie a acestora de 12 grade. Pe parcursul nopților, media temperaturilor va scădea în zilele de 4 și 5 martie (spre -4…-2 grade), după care va crește treptat, urmând să devină ușor pozitivă din 7 martie, iar în 12 martie se vor atinge cele mai ridicate valori medii din acest interval, de până la 6…7 grade.
La finalul celor două săptămâni de anticipație media temperaturilor minime va scădea la 2 grade. Până în data de 11 martie nu vor fi precipitații, însă probabilitatea de apariție a acestora va crește în perioada 12 – 16 martie.
De săptămâna viitoare însă se va face simțită o răcire și cresc șansele de precipitații, potrivit prognozei meteo pentru perioada 3 – 16 martie, transmise luni de Administrația Națională de Meteorologie.
Sursa: ANM
Articolul Vreme deosebit de caldă în prima săptămână a lunii martie! Ce se va întâmpla de săptămâna viitoare… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vremea va fi deosebit de caldă în prima săptămână a lunii martie, în toată țara, inclusiv la Giurgiu, cu temperaturi ce vor atinge chiar și 21 de grade Celsius, în Muntenia. Vremea va fi normală termic în prima zi, cu o medie regională a temperaturilor maxime de 8 grade, […]
Articolul Vreme deosebit de caldă în prima săptămână a lunii martie! Ce se va întâmpla de săptămâna viitoare… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/vreme-deosebit-de-calda-in-prima-saptamana-a-lunii-martie-ce-se-va-intampla-de-saptamana-viitoare/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 4 martie 2025 12:12
