Vremea, la extreme: de la frig, ploi și vânt, la temperaturi de vară, în doar câteva zile

După ce au fost zile cu viscol la munte și dimineți aproape geroase, trecem la temperaturi de vară. 

Meteorologii anunţă anomalii termice, astfel că după zile cu viscol la munte şi 3 grade dimineaţa la Bucureşti, în weekend vor fi aproape 30 de grade Celsius.

„Într-adevăr, de la o zi la alta până la finalul săptămânii sau, mai precis, chiar până la finalul primei luni din primăvara lui 2024, vremea va fi într-un proces de încălzire.

Temperaturile vor fi în creștere. Dacă deja azi consemnăm la foarte multe stații din partea de vest, sud-sud-est a țării valori de 15-16 grade Celsius, mâine ne așteptăm ca regimul de temperaturi să se încadreze deja între 10 până la 21 de grade.

Joi, ne aşteptăm chiar la o maximă de 23 de grade, posibil în Capitală 19-20 de grade, pentru ca sfârșitul de săptămână, deja de vineri începând, să avem 17-24 de grade, iar sâmbătă și duminică, în ultima zi a lunii martie, 26-27 de grade, mai ales în partea de sud și sud-vest a țării.

25 de grade reprezintă pragul unei zile de vară în țara noastră.

Iată deja că sfârșitul lunii martie aduce valori specifice de vară și chiar și primele zile din cea de-a doua lună de vară, așa cum arată informațiile la acest moment, păstrează același ecart al valorilor de temperaturi, cu maxime cuprinse între 10 până la 26-27 de grade, chiar spre 28 în sudul extrem.

Mai putem vorbi și de precipitații, iar în zona montană înaltă de rafale de vânt de 80-90 km/h, iar precipitațiile la nivel local pot depăși 15-20 l/metru pătrat în special în Banat, în Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, practic în jumătatea nordică a teritoriului”, a spus Elena Mateescu, directorul ANM, marţi, la Antena 3 CNN. (www.antena3.ro)

 

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.