Zile de examen pentru absolvenții claselor a 8-a. A început Evaluarea Națională
Emoții pentru elevi, părinți și profesori, în aceste zile. A început Evaluarea Națională, prima probă fiind cea la Limba și Literatura Română. La ora 9, candidații au primit subiectele, timpul de examen fiind de două ore. Miercuri, 25 iunie se va susține proba scrisă la Matematică.
Pentru elevii de clasa a 8-a sunt zile pline de emoții. Evaluarea Națională este primul examen important din viața lor, mediile obțiunute în urma celor două probe fiind definitorii pentru ceea ce urmează…liceul.
Cei mai mulți dintre elevi s-au pregătit intes, prin medidații, pentru a obține note cât mai bune, care să reflecte atât cunoștințele acumulate în anii de gimnaziu, cât și prin studiul individual.
Azi de dimineață, la ora 9.00, absolvenții claselor a 8-a și-au aflat subiectele la Limba și Literatura Română, având timp două ore pentru rezolvarea subiectelor.
În sălile de examen au avut voie doar cu pix sau stilou, un creion, guma de șters și cartea de identitate.
La Giurgiu s-au înscris în examen 1825 de candidați dintre care 92 de absenți.
Calendarul Evaluării Naționale 2025
- 23 iunie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
- 25 iunie 2025: Matematică – probă scrisă
- 27 iunie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 3 iulie 2025: Afișarea rezultatelor inițiale, vizualizarea lucrărilor scrise (cererile se depun doar între 14:00 și 17:00) și depunerea contestațiilor
- 4-5 iulie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 6-9 iulie 2025: Soluționarea contestațiilor
- 10 iulie 2025: Afișarea rezultatelor finale
Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/zile-de-examen-pentru-absolventii-claselor-a-8-a-a-inceput-evaluarea-nationala/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 23 iunie 2025 11:26