Ziua minorităților naționale sărbătorită la Giurgiu

În fiecare an, la data de 18 decembrie este sărbătorită Ziua minorităţilor naţionale din România. La 18 decembrie 1992 a fost adoptată, prin Rezoluţie a Adunării Generale a ONU, „Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, religioase şi lingvistice”, se arată pe site-ul Departamentului pentru Relaţii Interetnice.
România s-a raliat acestui context internaţional prin aprobarea HG nr. 881/1998 pentru declararea zilei de 18 decembrie ca Zi a minorităţilor naţionale din România.
Aceasta este sărbătorită de toate minorităţile etnice din ţara noastră, care, potrivit organizaţiilor înscrise pe site-ul Departamentului pentru Relaţii Interetnice, sunt: albanezi, armeni, bulgari, croaţi, greci, evrei, germani, italieni, maghiari, polonezi, romi, ruşi-lipoveni, sârbi, slovaci, cehi, tătari, turci, ucraineni, macedoneni, ruteni.
Cu această ocazie, la Teatrul Tudor Vianu din Giurgiu, în cursul zilei de sâmbătă, a fost sărbătorită această zi specială pentru minoritățile naționale, printr-un spectacol la care au participat ansambluri de etnie romă de la școlile din Giurgiu, Clejani, Băneasa, Isvoarele, Ghimpați, Găujani, Vedea și Slobozia.
Din partea Școlii Gimnaziale „Mircea cel Bătrân” și a structurii de la Școala Gimnazială nr. 3 din Giurgiu au participat cadrele didactice:
director prof. Cocean Marilena, director adjunct prof. Dragne Joicuța, prof. Grigore Iuliana, prof. Garoafa Iuliana, prof. Vasile Georgeta, prof.  învățământ primar Caimăcanu Mădălina, prof. învățământ primar Ispas Loredana și secretarul școlii- Mihalcea Petronela.

De la spectacol nu putea lipsi nici Moș Crăciun.

(Ana Magheru)

Sursa: jurnalgiurgiuvean.ro
Articol sursa: Ziua minorităților naționale sărbătorită la Giurgiu

Comentarii

comentarii

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.